Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare
Prejudiciu de peste 27 de milioane de lei.
Articol editat de cristina.rusu, 6 martie 2026, 15:46
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bihor au efectuat, în 5 martie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Perchezițiile au avut loc la sediul unei societăți comerciale din Oradea și la locuința unui bărbat de 32 de ani din Hidișelu de Sus, administrator de fapt și de drept al firmei. În același dosar, anchetatorii au pus în aplicare și 11 ordonanțe de predare a unor documente.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – 2025, pentru a evita plata obligațiilor fiscale, în relația comercială dintre firma din Oradea și o societate din spațiul comunitar a fost introdusă o altă societate cu comportament de tip „fantomă”. Aceasta ar fi fost controlată tot de bărbatul de 32 de ani, împreună cu persoane apropiate lui.
În numele societății respective au fost declarate către organele fiscale achiziții intracomunitare de bunuri de la un furnizor din Uniunea Europeană. În acest mod a fost folosit mecanismul taxării inverse la TVA. Taxa a fost trecută atât ca deductibilă, cât și ca fiind colectată, situație care ar fi provocat bugetului de stat un prejudiciu estimat la aproximativ 3.100.000 de lei, reprezentând TVA.
Ancheta arată și că, între 1 august 2022 și 29 ianuarie 2025, din conturile societății comerciale din Oradea au fost transferate în mod repetat sume importante de bani. Banii au ajuns în conturile administratorului de 32 de ani și ale altor trei persoane apropiate acestuia. Totalul sumelor retrase depășește 24.000.000 de lei.
În aceste condiții, prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 3.100.000 de lei pentru evaziune fiscală și de aproximativ 24.000.000 de lei pentru delapidare, bani care ar fi fost luați din patrimoniul firmei.
În urma perchezițiilor și a punerii în aplicare a ordonanțelor de predare a documentelor, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri utile anchetei. Este vorba despre contracte de împrumut, facturi de achiziție, fișe de furnizor și de partener client, contracte comerciale, registre jurnal, jurnale de vânzări și cumpărări, avize, documente de încasare și plată, dar și un telefon mobil.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru recuperarea prejudiciului.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bihor, precum și polițiști ai serviciilor de investigare a criminalității economice din Sectorul 3 București, Arad și Vâlcea.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.