Ascultă Radio România Cluj Live

Studenții UBB anunță proteste față de majorarea taxelor

OSUBB contestă creșteri de până la 120% aprobate de Senatul universității.

Studenții UBB anunță proteste față de majorarea taxelor

Articol editat de cristina.rusu, 19 februarie 2026, 11:07

Organizaţia Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai anunţă organizarea unor proteste, începând de miercuri, 25 februarie, împotriva majorării taxelor şcolare.

 

Încă de la anunţarea deciziei de a majora taxele de şcolarizare, studenții au participat la întâlniri cu conducerea universităţii, și-au transmis oficial dezacordul şi au prezentat impactul pe care aceste creşteri îl vor avea asupra accesului la studii, arată organizația într-un comunicat.

Cu toate acestea, argumentele prezentate nu s-au reflectat în decizia finală din data de 16 februarie, când Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a adoptat cea mai mare creştere a taxelor de şcolarizare din ultimii ani.

Potrivit OSUBB, în cazul unor specializări, majorările aprobate ajung până la 3.500 de lei, ceea ce înseamnă creşteri de aproape 120% faţă de nivelul actual.

‘Pentru mii de tineri, această diferenţă reprezintă o povară financiară reală, care poate face diferenţa dintre continuarea studiilor şi abandonul universitar”, au transmis reprezentanții studenților.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Pink Ride, un eveniment caritabil dedicat femeilor afectate de cancerul de sân
De prin Cluj miercuri, 7 octombrie 2026, 16:06

Pink Ride, un eveniment caritabil dedicat femeilor afectate de cancerul de sân

Asociația Femeilor Motocicliste – WIMA România organizează, în data de 10 octombrie, la Cluj-Napoca, cea de-a treia ediție a Pink Ride,...

Pink Ride, un eveniment caritabil dedicat femeilor afectate de cancerul de sân
Agro Social Hub aduce tradițiile, gastronomia și comunitatea în curtea M.E.T
De prin Cluj miercuri, 7 octombrie 2026, 11:49

Agro Social Hub aduce tradițiile, gastronomia și comunitatea în curtea M.E.T

Mirosul de must proaspăt, aroma zacuștii scăzute pe îndelete și aburul gomboților calzi vor umple sâmbătă curtea Muzeului Etnografic al...

Agro Social Hub aduce tradițiile, gastronomia și comunitatea în curtea M.E.T
Bijuterii cu povești, la AUTOR Cluj Edition
De prin Cluj miercuri, 7 octombrie 2026, 10:58

Bijuterii cu povești, la AUTOR Cluj Edition

Pe 10 și 11 octombrie, iubitorii de bijuterie contemporană sunt invitați la AUTOR Cluj Edition, organizat în cadrul Transylvania Jewelry...

Bijuterii cu povești, la AUTOR Cluj Edition
Proprietarii de apartamente speculează toamna. Cele mai ieftine cartiere au ajuns la 500 de euro pe lună
De prin Cluj marți, 6 octombrie 2026, 13:40

Proprietarii de apartamente speculează toamna. Cele mai ieftine cartiere au ajuns la 500 de euro pe lună

Piața imobiliară din Cluj-Napoca a intrat oficial în cea mai fierbinte și aglomerată perioadă din an. Toamna lui 2026 aduce din nou scenariu cu...

Proprietarii de apartamente speculează toamna. Cele mai ieftine cartiere au ajuns la 500 de euro pe lună
De prin Cluj marți, 6 octombrie 2026, 10:44

Amenzi și mașini ridicate în zona campusului Hașdeu

Valorile de trafic au crescut în municipiul Cluj-Napoca, odată cu venirea studenților pentru noul an universitar.   Poliția locală atrage...

Amenzi și mașini ridicate în zona campusului Hașdeu
De prin Cluj luni, 5 octombrie 2026, 17:44

Educația contemporană între provocări și oportunități

Educația de astăzi nu mai înseamnă doar transmiterea de informații, ci formarea unor oameni capabili să gândească critic, să se adapteze,...

Educația contemporană între provocări și oportunități
De prin Cluj vineri, 2 octombrie 2026, 11:13

23 de accidente cu minori pe trotinete în județul Cluj. Copiii între 11 și 13 ani, cel mai des implicați

În județul Cluj au fost înregistrate 23 de accidente rutiere în care au fost implicați minori care se deplasau pe trotinete, în perioada 1...

23 de accidente cu minori pe trotinete în județul Cluj. Copiii între 11 și 13 ani, cel mai des implicați