Ciprian Mihali: „Violența copiilor este oglinda societăţii”

Violența nu are o singură formă. Ea poate fi fizică, dar și economică, socială sau politică.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 februarie 2026, 16:09

Crima de la Timișoara a cutremurat o țară întreagă și a redeschis o dezbatere extrem de sensibilă: ce se întâmplă cu copiii noștri și cât de pregătită este societatea să înțeleagă violența în care aceștia ajung să fie implicați? Pe fondul emoției publice, a apărut inclusiv propunerea coborârii vârstei de răspundere penală la 10 ani, în cazul faptelor penale grave comise de minori. Dar este aceasta o soluție reală sau doar o formă de a muta vina de pe umerii adulților pe cei ai copiilor?

Profesorul, filosoful și diplomatul Ciprian Mihali, șeful Departamentului de Filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, avertizează că violența copiilor nu apare din neant. Dimpotrivă, ea este o continuare dureroasă și uneori tragică a violenței sociale exercitate de adulți. „Copiii sunt cutia noastră de rezonanță. Tot ceea ce facem noi se resimte în ei, într-un mod mult mai intens”, explică acesta.

Violența nu are o singură formă

Potrivit lui Ciprian Mihali, nu este sigur că asistăm la o creștere absolută a violenței în rândul copiilor, ci mai degrabă la un moment în care societatea începe să vadă și să recunoască aceste fenomene. Relația dintre elevi și școală s-a schimbat, la fel și raportul de autoritate. Copiii de astăzi nu mai trăiesc într-un sistem rigid, bazat pe frică și disciplină brutală, iar acest lucru nu este, în sine, condamnabil. Problema apare însă atunci când această relaxare nu este însoțită de sprijin emoțional, de modele sănătoase și de o prezență reală a adulților în viața lor.

Violența nu are o singură formă. Ea poate fi fizică, dar și economică, socială sau politică. Neajunsurile materiale, lipsa recunoașterii, sentimentul de abandon, părinții plecați la muncă în străinătate, comunitățile slăbite – toate acestea creează un fond de tensiune care reverberează în comportamentul copiilor. „Ei nu inventează nimic nou. Violența din școli, bullying-ul, comportamentele agresive sunt expresia haosului din jurul nostru”, subliniază Ciprian Mihali.

Școala ajunge să fie copleșită

În acest context, școala ajunge să fie copleșită. Accesul nelimitat la rețelele sociale, prezența rețelelor infracționale, inclusiv a traficului de droguri, lipsa mecanismelor reale de prevenție fac ca mediul educațional să fie extrem de vulnerabil. Situația este agravată de lipsa specialiștilor: în România există, în medie, un consilier școlar la aproximativ 1.000 de elevi:

„Gândiți-vă ce înseamnă să lucrezi cu atâtea minți în formare, care se simt abandonate și au nevoie de sprijin”, spune profesorul.

Reacțiile violente ale adulților după crima de la Timișoara sunt, la rândul lor, un simptom grav. Tentativa de a face dreptate cu mâna proprie, de a „vâna” un copil, indică lipsa de încredere în instituțiile statului și incapacitatea comunității de a-și asuma responsabilitatea pentru eșecul educației. În această logică, coborârea vârstei de răspundere penală apare ca o nouă formă de spălare pe mâini:

„Mutăm responsabilitatea de pe umerii adulților pe cei ai copiilor și ne exersăm pasiunea de a pedepsi”, avertizează Ciprian Mihali.

Profesorii nu pot gestiona singuri aceste situații

Mai mult, o astfel de măsură nu ar rezolva nici problema infracționalității, nici pe cea a siguranței sociale. Un copil de 10-12 ani nu are încă formate pe deplin mintea, simțul responsabilității și competențele sociale. Trimiterea lui într-un mediu carceral nu face decât să-l alinieze unui model de delincvență, nu să-l repare. Experiența altor state arată că soluția stă în rețele de instituții de sprijin, consiliere, intervenție timpurie și reintegrare socială, nu în încarcerare.

„Ghemuri de probleme încâlcite”

Semnele care precedă astfel de tragedii există, de multe ori, și sunt vizibile în școală: comportamente agresive repetate, dificultăți emoționale, izolare. Însă profesorii nu pot gestiona singuri aceste situații. Este nevoie de psihologi, consilieri și politici publice coerente, într-un sistem care, în prezent, este subfinanțat și prost organizat. Psihologii școlari sunt slab plătiți, iar terapia în mediul privat este inaccesibilă pentru mulți părinți, mai ales din mediul rural. În lipsa sprijinului, mulți copii ajung direct la psihiatrie, pe fondul unei creșteri alarmante a depresiei și anxietății în rândul tinerilor.

Presiunea este uriașă: cerințe academice excesive, meditații, modele contradictorii din spațiul virtual, absența părinților, lipsa timpului pentru echilibrare emoțională. Toate acestea formează „ghemuri de probleme încâlcite”, care, din când în când, explodează.
Crima de la Timișoara nu este doar o tragedie izolată, ci un semnal de alarmă. A pedepsi mai devreme nu înseamnă a înțelege mai bine. Iar fără asumarea responsabilității de către adulți – ca părinți, profesori, comunități și stat – violența copiilor va rămâne nu o excepție inexplicabilă, ci o consecință previzibilă a unei societăți care refuză să se privească în oglindă.

CITEȘTE ȘI: Sunt copiii și adolescenții de astăzi mai violenți decât generațiile anterioare?

Dan Moşoiu / articol transcris de Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.