Ce mai citim: Recomandarea editorului
O beție cuantică, de Goran Mrakić.
Articol editat de cristina.rusu, 1 februarie 2026, 00:00
Sunt Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor al editurii Nemira, și revin astăzi, așa cum v-am obișnuit, sper, cu o nouă recomandare de carte.
O carte care „nu se dă peste cap, ca un shot de tărie, ci mai degrabă un vin de cursă lungă. O companie pentru toate anotimpurile și stările de spirit”, așa cum spune însuși autorul acesteia, în nota pe care a scris-o. Este vorba despre O beție cuantică, cel de-al patrulea volum al scriitorului bănățean de origine sârbă Goran Mrakić. Un pseudo-jurnal, în fapt, care conține 366 de povești despre lumea în care trăim, câte una pentru fiecare zi a anului, texte scrise cu același umor și sarcasm cu care ne-a obișnuit autorul, care ne amintesc, din nou și din nou, că „Suntem [doar] una dintre milioanele de povești ale acestei lumi” și că „Viața e prea scurtă pentru supradoze de bullshit”, așa cum stă scris și-n carte. Istorii mici ale noastre, ale tuturor celor care suntem prinși în contemporanul acesta neliniștitor. Snoave care devin, printre multe altele, și un soi de antidot împotriva uitării. Literatură pur și simplu, de fapt, chiar dacă, de data aceasta, vorbim despre literatură non-ficțională (chiar și cu toate alunecările spre fantastic sau oniric, de pildă). O literatură care-ți clatină certitudinile, care rupe convențiile, care face ca universurile să se ciocnească, care produce scântei și mici revelații. O literatură pe care o citești și cu bucurie. Ceea ce vă doresc și vouă, firește.
Despre scriitor
Goran Mrakić (n. 1979) s-a născut la Sânnicolau Mare. A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice, două volume de proză scurtă, Punk requiem (ed. a II-a, 2024, Nemira) și Povestiri din garaj (Nemira, 2018; ed. a II-a, 2022), și un roman, Micile plăceri ale morții (Nemira, 2022), care a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry 2023.

Goran Mrakic/ credit foto Igor Mrakic
A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timișoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“ și premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia și Italia. A tradus din limba română în limba sârbă (și viceversa) mai multe cărți. A lucrat timp de 20 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč și director al editurii Uniunii Sârbilor din România. Trăiește și lucrează la Timișoara.
Eli Bădică, editoare coordonatoare imprintul n’autor de literatură română contemporană la Editura Nemira
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.