Filmul de weekend: Urchin sau când a doua șansă nu există, de fapt
A reușit să atragă atenția la Cannes, unde anul trecut a fost distins cu Premiul FIPRESCI.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 ianuarie 2026, 00:00
Regizorul despre al cărui film vorbim astăzi este deja o figură cunoscută pentru publicul de film. Pe Harris Dickinson îl cunoaștem în primul rând ca actor, din Triangle of Sadness și din Babygirl. În acesta din urmă i-a fost partener experimentatei Nicole Kidman. Pentru prestațiile lor din Babygirl cei doi aveau sa fie recompensați – Kidman la Veneția, Dickinson la un festival mai mic – cel de la Santa Barbara.
Urchin reprezintă debutul regizoral al lui Harris Dickinson. A reușit să atragă atenția la Cannes, unde anul trecut a fost distins cu Premiul FIPRESCI, acordat de criticii internaționali, în secțiunea Un Certain Regard. Distincția a venit nu doar ca o validare a regiei, ci și ca o confirmare a forței interpretării semnate de Frank Dillane, care poartă filmul aproape în întregime.
Dillane îl interpretează pe Mike, un tânăr fără adăpost pe care îl întâlnim rătăcind printr-o Londră indiferentă și grăbită. După un episod de violență care îl trimite în închisoare pentru câteva luni, Mike revine într-o lume care îi oferă foarte puține opțiuni reale: câteva săptămâni într-un hostel și un loc de muncă precar, într-o bucătărie de hotel.
De aici, Urchin nu merge pe drumul familiar al filmelor despre recuperare sau mântuire. Dickinson refuză confortul unei povești despre a doua șansă și alege, în schimb, să observe cu luciditate felul în care personajul alunecă din nou în vechile sale tipare. Previzibil, dar neliniștitor, Urchin arată felul în care personajul principal alunecă, aproape fără să-și dea seama, înapoi la un mod de viață care-l va distruge. Nu e o cădere spectaculoasă, ci una lentă, dar inevitabilă.
Interludiile aproape visătoare – karaoke cu colegele din bucătărie, nopți lângă un foc de tabără, o scurtă idilă cu Andrea, o franțuzoaică boemă interpretată de Megan Northam – par să promită o ieșire din cercul dezastrului. Din păcate, toate aceste promisiuni sunt false. Mike pur și simplu nu e echipat să lupte, iar armele primite de la societate pentru a se salva sunt ridicole – cel mai elocvent exemplu e o casetă audio cu discursuri motivaționale și complet deplasate în context.
Frank Dillane este, fără exagerare, motorul filmului. Interpretarea lui are ceva din energia dezordonată a personajului Johnny din Naked al lui Mike Leigh – același farmec murdar, aceeași inteligență risipită. Mike este, pe rând, blând, enervant, patetic și surprinzător de amuzant. Dillane reușește o performanță dificilă: te face să-l placi fără să-l scuze.
Urchin este, în cele din urmă, un film modest ca ambiție, dar precis ca execuție. Nu sparge tiparele, dar le folosește inteligent. Nu predică, nu moralizează și nu oferă soluții. Doar observă. Iar într-un peisaj cinematografic care confundă adesea empatia cu indulgența, asta e o formă de curaj.
Salutăm așadar un debut solid, lucid și, pe alocuri, necruțător. Nu ne vom îndrăgosti de Urchin, dar nici nu-l vom uita prea curând.
Tiberiu Crișan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.