România celebrează Ziua Culturii Naționale
Omagiu adus lui Mihai Eminescu și valorilor culturale românești.
Articol editat de cristina.rusu, 15 ianuarie 2026, 08:57
Ziua Culturii Naționale este marcată pe 15 ianuarie, în fiecare an, începând din 2011, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).
Camera Deputaților a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, inițiat de mai mulți deputați și senatori, prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naționale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă și două abțineri.
În expunerea de motive a inițiatorilor se arăta: ‘Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național’.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca fiind Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 13 decembrie 2010.
Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naționale și în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităților acestei țări.
Poetul Mihai Eminescu (Eminovici – numele la naștere) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici. A studiat, între 1860-1863, la Liceul german din Cernăuți, apoi s-a retras ca ”privatist” (elev particular). În 1864 a fost copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul, potrivit volumului biografic ‘Viața lui Mihai Eminescu’ de George Călinescu (Editura pentru Literatură, 1966).
După moartea lui Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde și-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la București, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist și sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat ca sufleur la Teatrul Național din București.
În perioada 1869-1872 a fost ‘student extraordinar’ la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici a făcut parte din societatea literar-socială ‘România’ și din cea literar-științifică ‘România jună’. La Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept (‘Dicționarul scriitorilor români’, Editura Albatros, 2002). Tot la Viena, în 1872 o cunoaște pe Veronica Micle, care avea să fie marea sa iubire.
Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul” (pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici), închinată memoriei profesorului său și care a fost publicată în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști din Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.
Tot în 1866 a început să colaboreze la revista ‘Familia’, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit și l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. Prima poezie publicată în revista ‘Familia’, la 25 februarie 1866, a fost ‘De-aș avea…’, semnată Mihai Eminescu (numele a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de I. Vulcan). Până în primăvara anului 1883, au mai fost publicate în aceeași revistă încă 18 poezii, printre care: ‘O călărire în zori’, ‘Din străinătate’, ‘La Bucovina’, ‘Misterele nopții’, ‘Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie’, ‘La Heliade’, ‘La o artistă’, ‘Amorul unei marmure’, ‘Junii corupți’, ‘Pe lângă plopii fără soț…’, ‘Și dacă…’, ‘Din noaptea’.
În 1868 a scris romanul ‘Geniu pustiu’, rămas neterminat și apărut postum, potrivit lucrării ‘Dicționarul general al literaturii române’ (Editura Universul Enciclopedic, 2005).
În 1870 a început să colaboreze la revista ieșeană ‘Convorbiri literare’, unde a publicat poezia ‘Venere și Madonă’, poemul ‘Epigonii’, povestea ‘Făt-Frumos din lacrimă’, urmate în 1871 de poeziile ‘Mortua est’, ‘Înger de pază’ și ‘Noaptea’. Eminescu s-a stabilit la Iași și a început să frecventeze ședințele junimiștilor, unde își citea lucrările. Creațiile lui Eminescu au fost primite cu entuziasm în societatea literară ‘Junimea’. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ‘Junimii’. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ‘Egipetul’, nuvela ‘Sărmanul Dionis’, poeziile ‘Înger și demon’ și ‘Floare albastră’.
Intrarea sa în publicistică a avut loc în 1870, tot în ”Familia”. Titu Maiorescu – la acea vreme ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice – l-a îndemnat pe Eminescu să-și completeze studiile. Astfel a urmat, în perioada 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a. la Universitatea din Berlin, dar nu le-a finalizat. A revenit la Iași, unde a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale (1874), ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876). Atunci l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten, conform ‘Dicționarului scriitorilor români’.
În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Eminescu a continuat să scrie poezii. Revista ”Convorbiri literare” îi publică alte creații, între care celebra serie a ‘Scrisorilor’ și poemul ‘Luceafărul’, se precizează în volumul ‘Viața lui Mihai Eminescu’. Tot revista ‘Convorbiri literare’ îi publică în 1875 comentarii cu privire la volumul ‘Pseudo-cynegeticos’ de A.I. Odobescu, conform ‘Dicționarului general al literaturii române’ (Editura Universul Enciclopedic, 2005). Un an mai târziu, devine redactor la ‘Curierul de Iași’.
Printre poeziile care apar în ”Convorbiri literare” după 1880 se numără: ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar”, ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (”Scrisoarea V” fiind publicată postum – 1890), ”Sara pe deal”, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”.
Activitatea cea mai bogată, vreme de șase ani, a avut-o în redacția ziarului ‘Timpul’, publicație care a apărut pentru prima dată la București, la 15 martie 1876. În ianuarie 1877, redacția ziarului era preluată de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară și cu politica externă. Între primele articole publicate de poet la ‘Timpul’ se numără seria ‘Icoane vechi și icoane nouă’, ‘Bălcescu și urmașii lui’, ‘Arboroasa’. În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-șef, funcție pe care o va ocupa până la sfârșitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică.
În noiembrie 1888, a început să colaboreze la ‘România liberă’, revenind în gazetărie, după o întrerupere de mai bine de cinci ani, apoi la ‘Fântâna Blanduziei’ (dec. 1888 – ian. 1889). În 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hasdeu.
Primul și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883, purtând titlul ‘Poesii’, tipărit de Editura Librăriei, Socecu & Comp – București, și avea o ținută grafică deosebită, un portret al poetului și o scurtă prefață scrisă de Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Ediția princeps avea 307 pagini. Ulterior, au mai fost publicate două ediții – în 1885 și în 1888. Cele 17 poezii inedite, apărute alături de unele dintre poeziile deja publicate în revistele ‘Convorbiri literare’ și în ‘Familia’, sunt: ‘Glossă’, ‘Odă’, ‘Iubind în taină…’, ‘Trecut-au anii…’, ‘Veneția’, ‘Se bate miezul nopții…’, ‘Cu mâne zilele-ți adaogi’, ‘Peste vârfuri’, ‘Somnoroase păsărele’, ‘De-or trece anii…’, ‘Lasă-ți lumea…’, ‘Te duci…’, ‘Din valurile vremii…’, ‘Ce te legeni…’, ‘La mijloc de codru…’, ‘Mai am un singur dor’, ‘Criticilor mei’.
”Eminescu este cel mai tradițional poet, absorbind toate elementele, și cele mai mărunte, ale literaturii antecedente”, afirma criticul și istoricul literar George Călinescu.
Pe lângă poezie, Mihai Eminescu a publicat și proză (‘Sărmanul Dionis’, ‘Făt-Frumos din lacrimă’), nuvelă fantastică (‘Cezara’), povestiri, schițe, teatru ș.a. În 1882 termină de scris drama ‘Alexandru Lăpușneanu’, conform ‘Dicționarului general al literaturii române’.
În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau și acesta a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suțu (‘Dicționarul general al literaturii române’, Ed. Univers Enciclopedic, 2005). În același an a plecat la Viena, unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling. În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași. În primăvara anului 1888, după ce boala i s-a agravat, Eminescu s-a stabilit la Botoșani, la sora sa Henrieta. În iulie același an a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în București, însoțit de Veronica Micle.
Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la București. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.
Manuscrisele lui Eminescu au fost donate Academiei Române, în 1902, de Titu Maiorescu. Acestea au fost legate în 45 de caiete, conținând aproximativ 14.000 de file, fără o cronologie strictă și fără o ordine tematică. ‘Caietele’ au fost citite, descifrate, valorificate și reproduse în ediții succesive timp de un secol de câteva generații de eminescologi, de la Perpessicius, George Călinescu, la Dimitrie Vatamaniuc ori Petru Creția.
A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948.
La 15 ianuarie 2005, la 155 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Biblioteca Academiei Române (BAR) a găzduit lansarea primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată, coordonată de Academia Română, apărut la Editura Enciclopedică. Volumul, tipărit la Regia Autonomă Monitorul Oficial în ediție de lux, în format mare – 25/34 cm, include ‘Manuscrisul românesc nr. 2254’, aflat în colecțiile BAR. Lucrarea se deschide cu două portrete ale lui Eminescu și cu un cuvânt înainte al academicianului Eugen Simion, președintele Academiei Române între 1998-2006.
În 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție, în 2008 – șapte noi volume (VIII – XIV), editate în 12 cărți, din seria Manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, iar la 15 ianuarie 2009, volumele XV-XX din aceeași serie. Ultimele volume – XXI, XXII și XXIV – au fost lansate la 15 iunie 2009, în Aula Academiei Române, într-o sesiune solemnă, la 120 de ani de la moartea poetului.
Ediția în trei volume a articolelor politice ale lui Mihai Eminescu a fost lansată la 15 iunie 2015, în colecția ‘Opere fundamentale’ a Fundației Naționale pentru Știință și Artă.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
