Alba: O victimă din incendiul produs în urma exploziei unei butelii a murit
Pompierii au intervenit rapid, dar una dintre victime nu a supraviețuit.
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 14 ianuarie 2026, 10:38
Una dintre victimele exploziei, urmată de un incendiu, produsă marți seara, 13 ianuarie, într-o casă din Fărău, județul Alba, a murit.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Alexandra Roşu, a declarat miercuri, 14 ianuarie, că cealalta victimă este la Terapie Intensivă, cu un prognostic rezervat.
Cele două persoane, soţ şi soţie, ambii de 78 de ani, au suferit leziuni corporale grave într-un incendiu izbucnit la o locuinţă ca urmare a unei deflagraţii a unei butelii.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
CITEȘTE ȘI: O altă butelie a explodat într-o locuință: două persoane au fost rănite
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.