Poemele de luni: Ion Mureșan

A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” în anul 1968 și editorial cu Cartea de iarnă la Editura Cartea Românească în 1981.

Articol editat de cristina.rusu, 12 ianuarie 2026, 10:19

“Toată viața am adunat cârpe să-mi fac o sperietoare.

Îmi amintesc zilele în care ascuns sub pat îmi desăvârșeam

lucrarea

grămada de pantofi vechi pe care îmi rezemam capul uneori

când adormeam

iar acum când e gata

noapte de noapte sting lumina și numai

bănuind-o acolo

încep să urlu de spaimă “ ne invită într-o dimensiune copleșitoare a posibilităților lirice, poetul, eseistul, publicistul Ion Mureșan, născut la 9 ianuarie 1955 la Vultureni, județul Cluj.

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității Babeș Bolyai Cluj în anul în 1981. Ulterior a fost profesor de istorie, redactor la revista Tribuna, redactor șef al revistei Verso și publicist comentator la un ziar clujean și a deținut la Radio Cluj vreme de mai multi ani o rubrică săptămânală intitulată Poștalionul din zori.

A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” în anul 1968 și editorial cu Cartea de iarnă la Editura Cartea Românească în 1981.

Este autorul mai multor volume de poezie: Cartea de iarnă, Poemul care nu poate fi înțeles, Pahar –  în două ediții, Poezii – antologie, Izgonirea din poezie, Indulgențe, Iluminarea marilor construcții, cartea Alcool, Poeme. Antologie de autor 1981-2023, Editura Școala Ardeleană, 2025, eseuri, Cartea Pierdută – o poetică a urmei, Oglinda aburită dar și teatru pentru copii – Carnavalul din poiană.

Este prezent în antologii de poezie apărute atât în Italia, Franța, Germania, Ungaria, Serbia, SUA, Anglia cât și în țară iar cărțile sale au fost traduse în franceză, germană și engleză.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).

Aurel Pantea  afirmă că “vorbele sale întocmesc, de obicei, discursuri alegre, nu incoerente, dar curentate simultan de mai multe forţe spirituale, lacome să primească trup lingvistic. Apetitul formal al spiritului său abia face faţă şuvoiului de idei. Privirile sale, sub ochelari, sunt puncte de lumină halucinată de peisajele lăuntrice. Fulgerător, forţa fascinaţiei poate trece în cel mai subtil umor. Ion Mureşan posedă un acut simţ al umorului. Poate să treacă rapid de la gravitate la rîsul cel mai zgomotos. Mai bine spus, fluxul ideilor sale îşi conţine şi reversul ironic” și Ion Mureșan ne demonstrează întocmai că așa este.

De-a lungul carierei a primit numeroase distincții literare, printre care: patru premii ale Uniunii Scriitorilor din România obținute în 1981, 1993, 2011 și 2024, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia, Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul revistei Poesis pentru cea mai bună carte de poezie a anului în 2010,  Premiul pentru poezie al Festivalului Internațional Nichita Stănescu , Premiul George Bacovia în 2025, acordat în cadrul Bac-Fest  și este ales la Gala Națională de Poezie Scriitorul Anului  pe 2025. Este, de asemenea, distins cu ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

“La Ion Mureșan, gravitația e graviditate, căci Poetul este gravid cu uimirea de copil ca referință permanentă. Ca orice poet adevărat, a acumulat lecturi, vârste, stări, spaime, a asumat evoluția limbii române prin frecventarea marii poezii” ne descoase criticul Irina Petraș dedesubturile-i complexe care îl transformă într-un poet total.

“Cei care nu citesc au o urgenţă a morţii. Orice carte e un rezervor de timp, îţi prelungeşte viaţa“ iar noi verificăm această afirmație a poetului cât de des cu putință prin intermediul lecturilor.

Poem despre fericire

Eu știu să mă prefac că sunt fericit.

Iată cum procedez:

privirile mele sunt două tuburi lungi de sticlă,

dar eu privesc pe lîngă privirile mele.

Mă ustură ochii,

capul mi se umflă ca o baniță.

Abia întrezăresc lucrurile din apropiere:

sticla de vodcă de pe masă o văd ca prin ceață.

văd ca prin ceață mâna mea care se întinde

spre sticla de vodcă.

Văd pe fereastră nucul uriaș cum se face mic și intră

cu coroana lui masivă și cu trunchiul lui gros și cenușiu

în mesteacănul subțire și alb de lângă el, și nu mai iese.

Văd clădirile cum intră unele în altele și nu mai ies:

blocul vecin intră cu totul în blocul meu astfel că

prin camera mea trec paturi răvășite cu femei care gem sub bărbați,

mese de bucătărie plutesc prin aer și cu coatele rezemate de tăblia lor

stau bărbați care înjură și mănâncă fără încetare,

căzi de baie trec ca bărcile pe covorul meu,

și în ele copii grăsuți dau din mânuțe

și-mi stropesc cu apă și spumă roză coala albă de hârtie pe care scriu…

Toți intră în pereții camerei mele și nu mai ies.

Dar văd foarte limpede locuri îndepărtate:

luminișuri însorite, luminișuri de staniol în mijlocul pădurilor,

și păsări mici și albastre scot triluri asurzitoare pe ramuri.

Stâlpi scheletici și argintii de înaltă tensiune pe coamele arse ale dealurilor,

pășuni întinse pe care pasc turme de capre,

văd o livadă și o domnișoară de lemn alb, cu ochelari

ca niște pete de sânge peste ochi,

întinsă în pielea goală într-un hamac

și un bărbat care aduce într-un coș de nuiele mere roșii și galbene

și o acoperă încât acum nu i se mai vede decât capul de sub mere

și sfârcurile sânilor ce ies dintre mere ca niște codițe de măr.

Și zgomotele mari intră în zgomotele mici

și cântecele mari intră în cântecele mici

și nu mai ies de acolo.

Încât se face o mare liniște.

Acum, brusc, nu știu de ce, nu mai sunt fericit.

Toate lucrurile sunt la locul lor.

Minunata plutire

Începe ca o foarte bruscă surzenie,

Începe ca o foarte bruscă trezire,

Peste gramatică trece o vedenie

Și încâlcește părțile de vorbire.

Stai pe o terasă. Singurul ești

Care vede o înaltă și pustie clădire

Coborând din ceruri. Abia mai vorbești,

Abia mai descrii minunata-i plutire.

Bărbați și femei urcă în poduri

De unde te privesc prin lucarne:

Cuvintele tale sunt vinete noduri,

Gura, un negru clopot de carne.

Clădirea pustie coboară în piață.

Cerul se face alb ca de spumă.

Deasupra porții ei atârnă o paiață

Făcută din cârpe și gumă.

Te îndrepți înspre ea.

Tai ștreangul.

Iei paiața în spate.

Din ceruri se lasă o ninsoare târzie.

Ani întregi, zile nenumărate,

Pe străzi tot mai înguste, mai întortocheate,

Treci mut; iar paiața pe umăr începe a vorbi

și învie.

Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.