Gloria Bistrița, în prima partidă din 2026 în Liga Campionilor
Meciul are loc pe Terplast Arena de la ora 17.00.
Articol editat de Carmen Sas, 10 ianuarie 2026, 11:55
Champions League și European League la handbal feminin programează în acest weekend etape din faza grupelor, în care vor evolua nu mai puțin de 5 echipe din Liga Florilor. Astfel, în EHF Champions League se va disputa etapa a noua a grupelor, în timp ce EHF European League programează prima etapă din faza grupelor.
Astfel, de la ora 17.00, Gloria Bistrița întâlnește OTP Group Buducnost în cadrul returului grupei A. Meciul are loc cu casa închisă pe parchetul Teraplast Arena. Cu un efectiv aproape complet, echipa lui Carlos Viver ocupă înaintea acestei partide locul al 3-lea în grupa A, cu 12 puncte, adică 6 victorii și doar două înfrângeri în Liga Campionilor. De asemenea, prima partidă în Liga Florilor se va juca pe 14 ianuarie 2026 la Zalău.
Iată programul echipelor românești și unde vor putea fi urmărite jocurile.
Sâmbătă, 10 ianuarie
Gloria Bistrița – OTP Group Buducnost (grupa A, Champions League) – ora 17, Digi Sport 1, Prima Sport 3.
Larvik – Minaur Baia Mare (grupa A, European League) – ora 19, Digi Sport 3, Prima Sport 3.
Duminică, 11 ianuarie
Rapid București – Tertnes Bergen (grupa C, European League) – ora 15, Digi Sport 2, Prima Sport 3.
Odense Håndbold – CSM București (grupa B, Champions League) – ora 17, Digi Sport 2, Prima Sport 2.
CSM Corona Brașov – JDA Bourgogne Dijon Handball (grupa D, European League) – ora 19, Digi Sport 2, Prima Sport 4.
Alin Cordoș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.