Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Leo Butnaru

Poemele de luni: Leo Butnaru

De-a lungul vremii a fost distins cu variate premii literare.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 ianuarie 2026, 13:35 / actualizat: 5 ianuarie 2026, 14:51

“Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile
Vorba viei mai întâi se numeşte poamă, ciorchine,
apoi must sau vin,
iar cuvântul frunză toamna îşi schimbă valoarea
în aur ieftin.
Silabele ninsorii sunt folosite doar iarna
şi rar de tot primăvara
când creşterea fructului aruncă petalele
din cuibul florii.
Vorba verii – cuvântul iarbă –
iarna se numeşte ierbar.
Vorbele verii – privighetoare, ciocârlie –
nu ne umplu auzul în anotimpul tencuit cu zăpadă
iar de se întâmplă totuşi să fie amintite
au în jur predestinat cuvântul colivie –
sclavi însoțindu-şi stăpânul la petreceri cu cântec.
Cuvintele apar odată cu anotimpurile.
Când nu sunt folosite – ele
se odihnesc
precum omul”,

ne oferă un portret sinestezic ce surprinde cuvântul în complexitatea lui, poetul, prozatorul, istoricul literar, eseistul și traducătorul Leo Butnaru născut la 5 ianuarie 1949 în satul Negureni, județul Orhei, Republica Moldova.

Din anul 1972 Leo Butnaru este licențiat în jurnalism și filologie al Universității de Stat din Chișinău.

A debutat cu placheta de versuri Aripă în lumină în anul 1976.

Leo Butnaru

Publică mai multe volume de poezie dintre care amintim selectiv: Aripă în lumină, Sâmbătă spre duminică, Formula de politețe, Duminici lucrătoare, Vieți neparalele Gladiatorul de destine, Strictul necesar, Sfinxul itinerant, Din sens opus, Ordine de zi, ordine de noapte, Jefuindu-l pe Picasso, Cu genunchii pe zaruriz Surfing în Galileea, Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră, La lumina punților ce ard și altele dar și antologiile: Iluzia necesară, Altul, același, În caz de pericol, O sută și una de poezii, Cota de atenție etc.

De asemenea, este autorul unor volume de proză: De ce tocmai mâine-poimâine?, Îngerul și croitoreasa, Ultima călătorie a lui Ulysses, Copil la ruși, Ruleta românească, Îngerii și râsu-plânsu, dar semnează și traduceri felurite, eseuri, jurnale, dialoguri, cărți pentru copii: Papucei cu felinare, Ceasornicul din măr, La desfrunzirea brăduțului, Melcul și semaforul și multe altele.

Versurile și prozele sale au fost traduse în albaneză, armeană, azeră, engleză, belorusă, bulgară, franceză, georgiană, germană, italiană, letonă, lituaniană, macedoneană, poloneză, rusă, sârbă, slovacă, spaniolă, suedeză, tătară, turcă, ucraineană, ungară, uzbecă, vietnameză.

În ianuarie 1977 devine membru al Uniunii Scriitorilor din URSS iar din 1993 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost, totodată, președinte al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România, membru al Consiliului și Comitetul Director al USR.

De-a lungul vremii a fost distins cu variate premii literare: Premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Uniunii Scriitorilor din România – pentru Poezie, Premiul Național al Republicii Moldova, Premiul Filialei Chișinău a USR, Premiul Comitetului Director și al Consiliului Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România Scriitorul anului 2009,
Premiul „Constantin Stere” al Ministerului Culturii al Modovei, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Traducere, Marele Premiu și Cununa de Lauri la Turnirul de Poezie de la Neptun-Mangalia, organizat de Uniunea Scriitorilor din România.

“Voinţa creatoare a omului, grecii vechimilor nu o numeau altfel decât voinţă poetică. Deci poezia face casă bună cu voinţa. Prin perseverenţă, voinţă de a nu abandona, de a nu renunţa; prin voinţa de creaţie, aş zice, ţi se pot întâmpla provocările şi revelaţiile intuitive ale unor linii ideatice, ale unor „stări stilistice” chiar, drept componente ale predestinaţiei, dar şi predispoziţiei întru creaţie” iar Ioan Holban are dreptate când afirmă că în poezia lui Leo Butnaru sunt mereu cel puțin doi poeți, unul al metaforei care se năruie în proză, altul care se ridică din praf asemeni lui Saul din Tars. Așa este?

Fulger în stepă

E o femeie-trăsnet.
Argou

Eleganța
grația trupului
și sugestia erotică de o puritate naturală
fără nimic obscen – scria colegul Z.
de care-mi amintisem prin 1989
(iunie fiind)
într-un răgaz de potolire a prafului stepei
și a oboselii mele;
răgaz de curmare a iureșului prin stepa orientală
în fapt de trecere spre noapte
când
pe orizont
luna improviza dansul buricului
pe care-l priveam dimpreună cu femeia-paratrăsnet
căreia
întru a mă salva – i-am atins trupul… – …și
brusc!
fulgerul de păcate
s-a descărcat în pământul stepei pardosite cu
puzderia licuricilor auto-electrocutați…

Ce o fi dincolo de dincolo?

Ce ar fi totuși dincolo de bine și de rău?
O câmpie cu flori
un munte
un hău?
Răspunsul pare abia-abia dibuit –
poate că dincolo de dincolo nu e timp pentru-a fi fericit
dar nici timp de a fi nefericit
un fel de viață fără miez adică
ceva de neimaginat
probabil și de ne-
trăit
în acel infinit indefinit
ceva de ne
mâncat ci doar
de molfăit
nici tu vertical
nici tu orizontal
acel indefinit halal fără de hal
între nici tu larg oceanic
nici tu mal
nici intrare
nici tu ieșire
nici plecare
și nici venire
nici vid
și nici atmosferă
nici rugăciune
nici (ați putea găsi antonime
pentru rugăciune)
nici anosmie
nici tu aromă
în acea sferă atât de rotundă
dar infinit de mult fără de formă…