Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Magda Cârneci

Poemele de luni: Magda Cârneci

A debutat publicistic în anul 1975 în România literară sub pseudonimul Magdalena Ghica, pseudonim folosit până în anul 1989.

Articol editat de cristina.rusu, 29 decembrie 2025, 10:38

“Gloria de flacără a dimineții
înaintez oarbă prin lumina densă, solidă
mă clatin, n-am voie să mă clatin
port în mine ceva mai exploziv decît dinamita
mai puternic decît neantul.
Roza tumoral-aurorală a lumii, petalele ei
se desfac încet în creierul meu, carbonizat
ca o planetă contemplîndu-se, incendiată
Îi simt mirosul tare de cadavru și prunc
stînd gata să înflorească. Îi aud respirația grea.

Se deschide încet în creierul meu trandafirul
cu un milion de petale, picături de sudoare
și sînge cad fără sunet
se pregătește să iasă
să iasă
să iasă

O mînă imensă mă poartă în palmă” descinde spre o ușă a interioarelor de orice natură, poeta, criticul de artă, publicista Magda Cârneci născută la 28 decembrie 1955 la Gârleni, judetul Bacău.

După absolvirea liceului urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția de istoria și teoria artei.

În studenție, Magda Cârneci a fost un membru constant al Cenaclului de Luni și a frecventat cenaclurile Amfiteatru și Junimea din București.

A debutat publicistic în anul 1975 în România literară sub pseudonimul Magdalena Ghica, pseudonim folosit până în anul 1989.

Debutul editorial se produce în 1980 cu volumul Hipermateria apărut la Editura Cartea Românească.

Publică mai multe volume de poezie: O tăcere asurzitoare, Haosmos, Poeme politice, Poeme TRANS, Viață și antologiile: Haosmos și alte poeme, Vremea poemului înalt, Insurecții / Incantații , Trans-neuronal – carte bibliofilă cu Wanda Mihuleac dar și proză precum romanul FEM tradus în franceză și engleză, Scurte scenarii inițiatice. Din postura de critic și teoretician de artă publică materiale cu acest conținut, eseuri, monografii.

Este prezentă în antologii străine sau bilingve în Italia, Franța, Canada, Statele Unite ale Americii.

Câștigă mai multe premii literare: Premiul Revistei Ateneu, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 1 decembrie 2000 a fost distinsă cu Ordinul național pentru merit în grad de Cavaler pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, iar în 2019, cu Legiunea de Onoare în grad de cavaler din partea statului francez.

A obținut diverse burse de studii: de doctorat la Paris, de creație a Uniunii Scriitorilor din Norvegia, de cercetare în Statele Unite, Franța, Paris și Cehia, bursa postdoctorală Fulbright, Statele Unite.

Între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. Este profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, redactor cultural la Revista 22 și redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA din București.

Este membră a PEN Club Romania și președintă a acestuia între anii 2011-2019, membră în diferite asociații internaționale de istoria artei și de critică de artă. Deopotrivă, este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1990 și fondatoare a Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO, membră a Uniunii artiștilor Plastici din România – UAP, Membră a CIRET Paris.

“…pentru mine, poezie e orice cuvânt sau acțiune care ne ajută să ne depășim, să ne transcendem” și toți căutătorii imperceptibilului sunt așteptați să tălmăcească cu propria poveste sensul realității. Căci așa cunoaștem lumea.

Glossă
Orice carne, chiar şi cea vastă, înţelenită a lumii,
iradiază din sine însăşi afară:
Nimic nu e definitiv mărginit: Aureolele noastre se întrepătrund
şi vibrează auriu şi neauzit:
Nimic nu se încheie fără urmare: undele reci ale rîului se amestecă
primitor cu undele mele fiebinți şi se varsă împreună în mare:
Nimeni nu moare total, nimeni nu e desăvârşit:
totul începe şi sfârşeşte şi începe c o n t i n u u
Facerea şi apocalipsa se întâmplă în Clipă:
clipele sînt toate mici judecăţi de apoi:
În mine însămi am şi naştere, am şi eternitate şi moarte:
facerea şi apocalipsa se întâmplă continuu în mine:
paradisul şi iadul îmi pictează continuu catedrala interioară.
Fătul care am fost îmbrăţişează cadavrul care voi fi:
lumina care voi deveni:
bucuria începutului sărută bucuria sfârşitului.
De pe acum salut praful cosmic ce mă va conţine cîndva:
şi acum mai consum tenace din surîsul universal.
Cînd nu mistui cu patimă lucrurile din jur
atunci ele mă mistuie hulpav pe mine:
Uneori mă dizolv în vibraţia lor luminoasă
alteori ele se preschimbă în întregime în mine.
Uneori mă transmut în bărbat şi tu te transmuţi în femeie:
suntem vii şi nu suntem încă total vii :
suntem deja bătrâni şi nu suntem încă copii.
Uneori uit că sunt om şi sunt brusc Lumea toată.
Deşi niciodată pe cât însetez
nu voi fi
nu voi fi
nu voi fi.