Poemele de luni: Doina Ioanid
Doina Ioanid este licențiată a Facultății de Litere a Universității București din anul 1995.
Articol editat de cristina.rusu, 22 decembrie 2025, 14:37
“Îţi scriu pentru că eşti singur între zidurile de beton, în întunericul rece, atît de singur cum poate fi numai un om în moarte. Îţi scriu pentru că tot ce n-am putut rosti mă sufocă. E ca şi cum aş fi înghiţit o mulţime de cuvinte, şi ele ar fi format o scară a lui Iacob din adâncul meu pînă spre cerul gurii. Îţi scriu pentru că nu ţi-am trimis niciodată vreo scrisoare şi-mi place să-mi închipui ce mirat o să fii, ca atunci cînd te-ai întîlnit cu popa ăla de roşu. O să-ţi dau mereu veşti, să nu uiţi cum mai arată lumea asta, să nu rătăceşti cumva drumul la întoarcere” ne devoalează poeta și jurnalista Doina Ioanid născută la 24 decembrie 1968 la București, natura curativă a cuvintelor scrise.
Este licențiată a Facultății de Litere a Universității București din anul 1995 iar în 1998 obține un masterat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a aceleași universități la secția de Studii Culturale Franceze.
A publicat poeme în volumul colectiv Ferestre ’98, coordonat de Mircea Cărtărescu, Editura Aristarc, Oneşti, în anul 1998.
A debutat în anul 2000 cu un volum de poeme în proză, Duduca de marțipan, iar prin acest debut este considerată o reprezentantă a generației douămiiste.
Publică volumele de poezie: Duduia de marțipan, E vremea să porți cercei, Cartea burților și a singurătății, Poeme de trecere, Poeme de trecere – audio-book, Ritmuri de îmblânzit aricioaica, Cusături, Poeme de trecut pragul.
Poemele sale au fost traduse în franceză, maghiară, turcă, slovenă, bulgară, croată, germană, neerlandeză, engleză, galeză și polonă.
Colaborează la revistele: Vatra, Luceafărul, Contrafort, Litere nouă, Erata, România literară, Dilema și a tradus din literatura franceză numeroase opere.
În septembrie-octombrie 2014 a participat la proiectul Transpoesie, organizat de EUNIC Bruxelles, în calitate de reprezentant al României.
A participat la Festivalul Internațional de Poezie de la Istanbul, la Poetry International Festival din Rotterdam, Poetry Parnassus la Londra, Felix Poetry Festival la Anvers.
În iunie 2018 a participat la Paris, la evenimentul cultural Marché de la poésie, cu volumul Poeme de trecere tradus în limba franceză.
Câștigă Premiul de debut Prima Verba și este nominalizată la Premiile Aspro pentru E vremea să porți cercei.
“Cu literatura, am avut dintodeauna o relaţie specială, o relaţie de iubire necondiţionată. Din copilărie, îmi plăcea foarte mult să citesc. Lecturile mele, destul de dezordonate, erau pe principiul delectării, al unei plăceri absolute, care ţinea de răgaz, de intrarea într-un timp special, după cum scria Mircea Eliade. În plus, literatura era o compensaţie pentru lumea sordidă a comunismului, în care trăiam cu toţii. Dincolo de asta, descopeream universuri diferite, descopeream lumi, poveşti, moduri de a spune şi de a se spune pe sine care mă ajutau să-mi canalizez imaginaţia şi să mă raportez altfel la ceea ce trăiam, experienţe care de multe ori nu erau dintre cele mai fericite” fotografiază poeta Doina Ioanid un crâmpei personal din relația cu literatura.
Traversînd cîmpia sub soarele torid. Îmi lipesc obrazul de brațul tău. De fapt, nu sînt chiar atît de sleită, dar mă prefac numai pentru a te adulmeca sub cerul albastru. Greierii țîrîie. Tălpile s-au încins, iar noi sîntem mai firavi decît lucerna pe care calcăm. Nu avem la îndemînă decît gîndurile care ne hăituiesc și aceste trupuri care se caută neîncetat – deși par a se fi învățat pe de rost. Am ajuns în sfîrșit la rîu. Cu tălpile în apă rece, gîndurile au încetat să se mai bulucească (poate aleargă departe, înaintea rîului). Trupurile noastre sărate și arse sînt încă împreună.
Ne vom iubi în continuare, pînă ce pielea se va destrăma, pînă ce vom rămîne numai două mogîldețe bune de speriat copiii. Pînă ce inimile noastre vor plezni și se vor face un cocoloș roșu și fierbinte, rostogolindu-se la nesfîrșit prin lume, adunînd ierburi, gesturi pierdute și tot felul de rămășițe.
Câinele galben
Cu inima în mână, am mers prin oraș,
Pășind pe prima zăpadă din anul ăsta
Și inima mea, stropită cu vin și oțet,
Continuă să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
În timp ce coțofenele se adunau pe umărul toboșarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinței.
Numai un câine mare și galben s-a îndurat de mine,
A venit spășit și mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.
Ana Herța
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.