Ascultă Radio România Cluj Live

Insule ecologice digitalizate, date în folosință în municipiul Sighetu Marmației

2 dintre cele 45 de eco insule digitalizate vor fi date în folosință în municipiul Sighetu Marmației începând de joi, 18 decembrie. Este vorba despre insulele dn cartierul 1 Mai și cartierul Alexandru Ivasiuc.

Insule ecologice digitalizate, date în folosință în municipiul Sighetu Marmației

Articol editat de Popovici Ioana, 17 decembrie 2025, 11:31 / actualizat: 18 decembrie 2025, 10:42

Insulele ecologice pentru colecare selectivă au fost amplasate în cartierele din oraș în cadrul proiectului ”Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Sighetu Marmației” finanțat prin PNRR.

Este vorba despre o acțiune pilot pentru a proba modul în care aceste containere  vor fi utilizate  de către beneficiari și modul de operare al societății de salubrizare.

Beneficiarii, respectiv locatarii blocurilor arondate acestor insule, vor debarasa deșeurile selectat pe fracțiile „Rezidual”, „Biodegradabil”, „Hârtie-Carton”, „Plastic-Metal” sau „Sticlă”. Într-o primă fază, accesul la aceste insule ecologice este nerestricționat, iar în perioada următoare locatarii apartamentelor din blocurile cuprinse în proiect și arondate insulelor ecologice, vor primi carduri de acces la containerele de deșeuri, alături de materiale informative cu regulamentul de utilizare a acestor structuri.

Deșeurile pot fi aruncate în containerele insulelor ecologice în saci menajeri sau de alt tip cu capacitatea de maxim 35 l, prin accesarea cuvei de inserție (pentru fracția biodegradabilă și reziduală). Recomandarea este, dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri, să o împărțiți în cantități mai mici, astfel încât să se încadreze în dimensiunile de 30 x 35 cm ale trapelor de debarasare.

E important după ce s-a utilizat cuva, aceasta să revină la poziția ”închis”.. Introducerea completă a deșeurilor în cuvă este obligatorie, pentru a evita blocajele.

Primăria municipiului Sighetu Marmației vine cu câteva recomandări pentru cetățeni în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor:

Deșeu biodegradabil:

DA: Restul de pâine, fructe și legume, cereale, zaț de cafea, resturi de ceai, coji de nucă, plante de apartament, ziare și cartoane mărunțite, șervețele de hârtie, sunt permise.

NU: Rresturi de carne și pește, produse lactate, ouă întregi, grăsimi animale, lemn tratat sau vopsit, resturi vegetale din curte tratate cu pesticide ș.a.

Deșeu rezidual:

  • DA. Resturi alimentare, conținutul sacului de la aspirator, rezidurile de la animalele de casă, scutece, mucuri de țigară, șervețele folosite, cioburi din ceramică și alte tipuri de deșeuri care nu pot fi reciclate ș.a.
  • NU: Deșeu care poate fi reciclat sau valorificat, pământ și pietre, ambalaje contaminate cu substanțe periculoase, deșeuri medicale (ace de seringă) deșeuri periculoase ș.a.

Sticlă

  • DA: Sticlă de orice culoare, borcane, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice (necontaminate, fără capace), ș.a.
  • NU: Ambalaje din sticlă murdare, sau care conțin reziduuri, porțelan ceramic, ochelari, oglinzi, geamuri, produse din cristal, vase rezistente la căldură, ș.a

Plastic și Metal

  • DA: Recipient din PET (suc, apă, bere), doze de băuturi, conserve (doar ambalajele), folie de metal, folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic, flacoane curate (șampon, detergent) ș.a.
  • NU: Ambalaje contaminate, cauciucuri, tacâmuri din plastic, jucării, obiecte metalice murdare, deșeuri textile, încălțăminte, CD-uri, DVD-uri ș.a.

Hârtie și Carton

  • DA: Ambalaje din hârtie și carton, ziare, reviste, cărți, caiete și cutii din carton, toate curate și fără pete de lichide sau urme de mâncare ș.a.
  • NU: Hârtie murdară, hârtie cerată, hârtie termică, tapet, pahare și farfurii din carton/plastic ș.a.

Înainte de a arunca deșeurile, verificați ce tipuri de materiale sunt acceptate pentru fiecare compartiment al insulei ecologice. 

Deșeurile trebuie depozitate în mod corect, în containerele corespunzătoare, pentru a nu depăși capacitatea sau pentru a nu produce mirosuri neplăcute. 

Utilizare responsabilă este esențială pentru buna funcționare a acestor containere ecologice.  

Cetățenii sunt rugați să arunce deșeurile doar în spațiile special amenajate, cu atenționarea că, potrivit prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, Poliția Locală alături de Garda de Mediu are prerogative de constatare și sancționare în domeniul protecției mediului.

Amenzile, pentru cei care nu respectă regimul impus de depozitare corectă a deșeurilor , respectiv, persoanele surpinse depozitând sau abandonând deșeuri pe domeniul public al orașului sunt pasibile de amenzi usturătoare.

 

Ioana Popovici

Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!

Ne găsiți și pe facebook și instagram!

Iarnă extrem de geroasă
Știri sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 17:25

Iarnă extrem de geroasă

Un cod galben de temperaturi scăzute și ger este în vigoare până diseară la ora 20:00 în nordul și estul Moldovei, precum și în estul...

Iarnă extrem de geroasă
52 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Știri sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 17:20

52 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

52 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 16 au fost transportate la spital. O persoană a fost găsită...

52 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Explozie într-un bloc din Alba Iulia: două persoane au fost rănite
Știri sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:35

Explozie într-un bloc din Alba Iulia: două persoane au fost rănite

UPDATE În centrele de arși din România nu sunt locuri libere, astfel că bărbatul care a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului în...

Explozie într-un bloc din Alba Iulia: două persoane au fost rănite
Ucrainean salvat din munți cu elicopterul
Știri marți, 13 ianuarie 2026, 12:41

Ucrainean salvat din munți cu elicopterul

Ucraineanul de 31 ani a fost salvat rătăcit prin munții Maramureșului după o trecere frauduloasă a graniței a fost evacuat cu elicopterul...

Ucrainean salvat din munți cu elicopterul
Știri luni, 12 ianuarie 2026, 11:10

Ninsori neîntrerupte! Intervenții continue pe drumurile din Maramureș

În perioada 10.01.2026 – 12.01.2026, în intervalul 22:00 – 10:00 s-a intervenit fără oprire, atât ziua cât și noaptea, pentru...

Ninsori neîntrerupte! Intervenții continue pe drumurile din Maramureș