Prima pagină » Știri » Educaţie » Bullying și cyberbullying: Forțe invizibile care modelează generații | VIDEO

Bullying și cyberbullying: Forțe invizibile care modelează generații | VIDEO

Bullyingul și efectele sale asupra dezvoltării copiilor.

Articol editat de cristina.rusu, 15 decembrie 2025, 16:18

În prezent bullyingul nu mai este considerat un simplu „ritual de trecere” al copilăriei. Pe măsură ce înțelegerea noastră privind dezvoltarea emoțională se nuanțează, devine tot mai clar că hărțuirea dintre copii sau adolescenți are implicații profunde, capabilă să modeleze nu doar prezentul, ci și viitorul celor implicați. Bullyingul nu este doar un act de agresiune – este o relație de putere, o dinamică socială și un semnal al unor tensiuni personale și colective mai subtile.

Școala, un spațiu în care mulți copii își trăiesc primele confruntări cu ierarhia socială, devine scena în care acest fenomen se manifestă. Comportamentele agresive intenționate și repetate se nasc din dezechilibrul real sau perceput dintre forță și vulnerabilitate În acest joc, agresorul caută confirmare, dominanță, statut; victima se confruntă cu propriile limite de rezistență și cu fragilizarea imaginii de sine. Dar, esențial este că relația nu rămâne niciodată între doi oameni. Martorii – fie ei susținători tăcuți, complici involuntari sau protectori activi – devin parte a ecologiei sociale a bullyingului, dându-i putere sau, dimpotrivă, limitându-i impactul.

Formele de manifestare sunt variate, de la lovituri și insulte vizibile, până la excludere socială sau zvonuri subtile, greu de dovedit. Băieții tind să își exprime agresivitatea într-un mod direct, fizic; fetele, în schimb, recurg mai frecvent la manipularea relațiilor, un tip de violență uneori mai greu de detectat, dar la fel de nociv.

Consecințele acestor dinamici se sedimentează treptat în corpul și psihicul copiilor și adolescenților. Unele sunt vizibile – vânătăi, dureri de cap, tulburări de somn. Altele se insinuează în tăcere: anxietate, depresie, rușine, neîncredere, dificultăți de concentrare. Mai mult, cercetările arată că mulți dintre cei care au fost hărțuiți în copilărie poartă în viața adultă urmele nevăzute ale acestor experiențe – predispoziții spre tulburări emoționale, dificultăți în relații sau tendința de a evita situațiile sociale percepute ca amenințătoare.

Odată cu evoluția tehnologiei, bullyingul a dobândit un nou teren de manifestare – mediul online. Cyberbullyingul este agresiunea amplificată: nu are limite spațiale, nu se oprește la sfârșitul programului școlar, nu permite victimei să se retragă într-un loc sigur. Anonimatul conferă agresorului senzația că este protejat de orice repercusiuni, iar Internetul transformă actele de hărțuire în mesaje care se propagă în câteva secunde către un public nelimitat.

Efectele emoționale sunt adesea mai severe, tocmai pentru că victima percepe agresiunea ca fiind omniprezentă și necontrolabilă. Anxietatea, izolarea, depresia și, în cele mai dramatice cazuri, gândurile suicidare sau comportamentele de auto-vătămare apar mai frecvent în rândul celor expuși cyberbullyingului. Într-o lume în care identitatea online este profund legată de imaginea de sine, atacurile digitale se simt ca o amenințare directă la propria demnitate și apartenență.

Este tentant să credem că soluția stă în sancționarea agresorilor sau în „împuternicirea” victimelor. Dar realitatea este mai complexă. Bullyingul și cyberbullyingul sunt fenomene relaționale care cer răspunsuri sistemice. Copiii și adolescenții nu se dezvoltă și nu trăiesc în vid; comportamentele lor sunt modelate de familie, școală, grupul de prieteni, comunitate.

De aceea, cele mai eficiente intervenții sunt cele care acționează simultan pe mai multe niveluri. Copiii au nevoie să învețe cum să-și regleze emoțiile, cum să gestioneze conflicte, cum să răspundă fără agresivitate sau evitare. Părinții au nevoie să ofere un mediu cald, stabil, în care limitele sunt ferme, iar comunicarea deschisă. Școlile, la rândul lor, trebuie să creeze o cultură a siguranței – nu doar prin reguli, ci prin relații sănătoase, prin profesori pregătiți să recunoască și să abordeze agresiunea, prin programe care cultivă empatia și colaborarea.

Poate cea mai importantă lecție este că bullyingul nu dispare de la sine. Nu este un capriciu al copilăriei și al adolescenței și nu ar trebui minimalizat. Este o problemă colectivă, iar soluțiile apar doar atunci când întreaga comunitate își asumă responsabilitatea de a crea un spațiu în care toți actorii se pot simți în siguranță.

În cele din urmă, modul în care răspundem la bullying este un indicator esențial al valorilor noastre: despre cât preț punem pe demnitatea umană, despre cum înțelegem puterea și vulnerabilitatea, despre ce fel de societate dorim să construim. Dacă reușim să cultivăm empatie, înțelegere și curaj în rândul copiilor noștri, avem șansa de a transforma un fenomen dureros într-o oportunitate de creștere – atât pentru indivizi, cât și pentru comunitate.

Am vorbit despre siguranța copiilor în școlile din Cluj-Napoca și despre lupta împotriva bullyingului, după incidente recente care au îngrijorat părinții și comunitatea locală.

În studio a fost Diana Ujică, inițiatoarea petiției «Școli în Siguranță», un demers prin care părinții cer aplicarea corectă a legislației anti-bullying, evaluări independente în școli și programe de prevenție validate european.