Ascultă Radio România Cluj Live

Ministrul Justiției cere verificări după documentarul Recorder

„Nicio problemă ridicată nu poate rămâne fără răspuns”

Ministrul Justiției cere verificări după documentarul Recorder

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 11 decembrie 2025, 11:43

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, spune că i-au atras atenţia în mod deosebit unele cazuri prezentate în documentarul Recorder, în care, potrivit autorilor, unii judecători ar fi tergiversat intenţionat dosare penale, pentru prescrierea faptelor.

El a declarat, joi, 11 decembrie, la Radio România Actualități, că toate aceste situaţii trebuie investigate şi stabilite vinovăţiile, însă tot de către instituţiile din sistemul de justiţie, prevăzute de lege:

Radu Marinescu: Sunt anumite susţineri care trebuie să fie verificate. Şi atunci, dacă se invocă faptul că anumite cazuri ar fi fost deturnate, să zicem, de la o finalitate firească, dacă se invocă aşa ceva, atunci există instrumente legale, există instituţii, există Inspecţie Judiciară, există CSM, există chiar şi parchete dacă se invocă anumite lucruri care să fie de natura criminalităţii, care trebuie să investigheze aceste chestiuni. Evident că orice problemă ridicată nu poate rămâne fără un răspuns. 

Ministrul Justiţiei a mai explicat că legile elaborate fără respectarea normelor constituţionale ar fi la originea problemelor legate de prescripţie, care au dus la stingerea acţiunii penale în foarte multe cazuri, unele răsunătoare:

Radu Marinescu: În cazul prescripţiei, dispoziţiile din Codul Penal adoptate în 2014 au fost după un timp semnificativ declarate neconstituţionale, ceea ce a bulversat jurisprudenţa şi a atras, iată, o aplicare a legii care s-a făcut la un moment dat în conformitate cu Codul Penal, după care în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, care practic extrăgeau o formă a prescripţiei din dispoziţiile penale.
Şi uitaţi-vă unde am ajuns, şi cetăţenii, pe bună dreptate, societatea, exprimă îngrijorări, pentru că nu mai înţeleg de ce se întâmplă aceste lucruri. Deci, o componentă foarte importantă este responsabilitatea în modul în care legiferăm. 

Ministrul Radu Marinescu a mai spus că va veni în Parlament pentru a răspunde solicitării USR referitoare la situaţia din sistemul de justiţie.

Tot ca reacţie la documentarul despre justiţie, Curtea de Apel Bucureşti transmite că organizează joi, 11 decembrie, o conferinţă extraordinară de presă, pentru prima dată în istoria instituţiei.

Reprezentanţii Curţii de Apel urmează să prezinte date factuale şi informaţii relevante privind acuzaţiile formulate în spaţiul public în ultima perioadă.

 

CITEȘTE ȘI: Proteste în fața instituțiilor din justiție după apariția investigației jurnalistice de la Recorder

CITEȘTE ȘI: Reacții după investigația Recorder: președintele și premierul cer soluții din interiorul justiției

 

 

Radio România

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Procurorii propuși pentru Parchetul General, DNA și DIICOT susțin interviuri
Justiţie luni, 9 martie 2026, 10:09

Procurorii propuși pentru Parchetul General, DNA și DIICOT susțin interviuri

Consiliul Superior al Magistraturii începe săptămâna aceasta interviurile cu procurorii propuşi să preia conducerea Parchetului General, DNA...

Procurorii propuși pentru Parchetul General, DNA și DIICOT susțin interviuri
Protest la Cotroceni – președintele Nicușor Dan, față în față cu protestatarii
Justiţie sâmbătă, 7 martie 2026, 13:10

Protest la Cotroceni – președintele Nicușor Dan, față în față cu protestatarii

Aproximativ 150 de persoane s-au strâns vineri seară, 6 martie, în apropierea Palatului Cotroceni, la apelul comunităţii Declic, pentru a-şi...

Protest la Cotroceni – președintele Nicușor Dan, față în față cu protestatarii
Avocatul Poporului contestă reforma administrației
Justiţie vineri, 6 martie 2026, 17:02

Avocatul Poporului contestă reforma administrației

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la mai multe prevederi cuprinse în Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a...

Avocatul Poporului contestă reforma administrației
Patru persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc
Justiţie vineri, 6 martie 2026, 16:04

Patru persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial...

Patru persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc
Justiţie vineri, 6 martie 2026, 15:46

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bihor au efectuat, în 5 martie,...

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare
Justiţie vineri, 6 martie 2026, 12:24

Fraudă cu fonduri Start-Up Nation

Un bărbat din Sălaj a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, sub acuzaţia că ar fi...

Fraudă cu fonduri Start-Up Nation