Prima pagină » Campanii » Filmul de weekend » Filmul de weekend: Bugonia – sau cum să-ți răpești șefa pentru a salva planeta

Filmul de weekend: Bugonia – sau cum să-ți răpești șefa pentru a salva planeta

Cei ce au dorit să vadă gratis cel mai recent film al lui Yorgos Lanthimos au fost invitați să se radă în cap. Asta pentru a fi în ton cu personajul jucat de Emma Stone, care a fost tunsă la 0 în comedia neagră Bugonia. Culmea, au existat doritori care au renunțat fără ezitare la podoaba lor capilară, dar nu aici e esența poveștii.

Articol editat de cristina.rusu, 6 decembrie 2025, 00:00

Tiberiu Crișan vă invită să vedeți un film absurd, violent și dement. Bugonia.

De obicei, când vorbim despre răpiri, mai ales despre cele care implică oameni bogați sau aflați în poziții de conducere, motivele sunt previzibile: bani, influență, răzbunare sau rivalitate. Iar cinemaul a exploatat des aceste resorturi.

Comedia neagră psihologică Bugonia, noul film al lui Yorgos Lanthimos, propune un alt scenariu. Michelle Fuller – interpretată cu siguranță glacială de Emma Stone – e sechestrată pentru un motiv care ar face orice scenarist de thriller să ridice o sprânceană: pentru a facilita o întrevedere cu liderul andromedanilor. Și, totuși, în lumea lui Lanthimos, absurditatea e doar preludiul unei disecții profunde.

Bugonia este un remake după Save the Green Planet!, filmul sud-coreean cult de la începutul anilor 2000. Lanthimos îl reconfigurează însă într-o cheie mai amplă, mai lustruită vizual și, paradoxal, ceva mai accesibilă.

Teddy (interpretat de Jesse Plemons), un apicultor part-time și conspiraționist full-time, e convins că Michelle Fuller este o extraterestră infiltrată pe Terra, responsabilă pentru colapsul coloniilor de albine și pentru decăderea morală a planetei. Ajutat de vărul Don (Aidan Delbis, extraordinar în vulnerabilitatea lui necontrafăcută), o răpește și o închide în subsolul fermei sale.

Urmează un duel verbal, în care fiecare personaj o ține pe-a lui. O serie de mini-monologuri tăioase, în care personajele vorbesc mai degrabă la celălalt decât cu celălalt – un artificiu stilistic care, se potrivește perfect ideii de alienare – oamenii și-au pierdut capacitatea de a se mai auzi unii pe alții.

La prima vedere, Bugonia e de-a dreptul țicnit. Lanthimos ridică nebunia la rang de metodă: o folosește nu ca efect facil, ci ca lentilă prin care examinează modul în care societatea modernă i-a decuplat pe oameni de realitate, de ceilalți și, în cele din urmă, de ei înșiși. Putem sau nu să credem că Michelle este o reprezentantă a Andromedei; filmul funcționează oricum, pentru că miza reală nu e extraterestrul, ci extraterestrierea noastră. Alienarea e motorul întregii povești, indiferent că ia forma teoriilor conspiraționiste, a fanatismului, a capitalismului corporatist sau a izolării emoționale.

Emma Stone livrează o Michelle care nu se clatină nici atunci când e legată de scaun și rasă în cap. Calmul ei aproape inuman îl corodează treptat pe Teddy, care alunecă de la rigiditate paranoică la fragilitate dezarmantă. Jesse Plemons își construiește rolul ca pe o spirală a nesiguranței, și filmul îi dă șansa să facă un rol mare.

În tot acest timp, regizorul menține un cadru estetic impecabil – imaginea lui Robbie Ryan dă filmului o frumusețe nefirească, o „strălucire apocaliptică” ce face finalul să rămână impregnat pe retină.

Dar să fim clari: Bugonia nu e nici cel mai amuzant, nici cel mai tulburător film al lui Lanthimos.

Nu are ironia feroce din The Lobster, nici cruzimea matematică din The Killing of a Sacred Deer, nici delirul inventiv din Poor Things. E mai temperat, mai linear, mai puțin dispus să muște. Asta nu-l face însă mai confortabil, pentru că ne pune în fața unui fapt simplu și tăios: trăim printre oameni pe care îi percepem deja ca fiind de pe alte planete.

Iar adevărata groază nu e că ar putea exista extratereștri, ci că noi am încetat demult să ne mai auzim unii pe ceilalți.