A3, autostrada ardelenească
Autostrada Transilvania s-a transformat într-o Cenușăreasă a șoselelor de mare viteză din România.
Articol editat de cristina.rusu, 3 decembrie 2025, 11:05
Începută prima, cu mult înaintea Autostrăzii Moldovei, de exemplu, va fi terminată după toate celelalte șantiere la care se lucrează în prezent. În urmă cu mai bine de 20 de ani, mai exact în 2004, când au început execuția ei, termenul de finalizare a proiectului era 2007.
Acum, când în sfârșit există contracte și finanțări pe toate secțiunile din A3, purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri, Alin Șerbănescu, anunță că circulația de la Târgu Mureș până la vama Borș a fost devansată cu 24 de ani, până în 2031:
“Va rămâne acea secțiune care cuprinde tunelul Meseș și care are termen de finalizare undeva în 2031. Pentru că este o secțiune de 41 de kilometri, este un proiect foarte greu și are și un termen de execuție foarte lung.”
Până în 2031, când Autostrada Transilvania va fi deschisă pe toată lungimea ei, se va circula între Sibiu și Pitești pe o porțiune de drum rapid care va cuprinde 7 tuneluri și va avea o lungime totală de 122 de kilometri.
Sfârșitul anului 2028 este termenul contractual pentru acest proiect și, chiar dacă e posibil ca între Boița și Cornetu să se înregistreze întârzieri, tot va fi terminată înaintea Autostrăzii Transilvania.
Mult mai rapid s-au mișcat autoritățile pe A7, Autostrada Moldovei. Aici șantierul a fost deschis în 2023 și până cel mai târziu în 2026 se va circula pe autostradă pe traseul Ploiești, Focșani, Bacău, Pașcani. Părți din această porțiune au fost deschise în acest an, mai repede decât termenele din contract, iar anul viitor vor fi terminate ultimele loturi.
În prezent, în partea de Est a României, au fost deschiși 120 de kilometri de autostradă și alți 215 vor fi gata până anul viitor. Ultima porțiune, de la Pașcani la Siret, a fost licitată, are un câștigător, dar încă nu a fost semnat și contractul de execuție.
Și A8, Autostrada Unirii, de la Târgu Mureș la Iași și apoi la vama Ungheni,va fi terminată înainte de 2031.
Aici, lucrările au început abia în 2024 pe lotul dintre Târgu Mureș și Miercurea Nirajului și în prezent au fost semnate contracte pe toate sectoarele, inclusiv pentru zona de munte pe care o traversează autostrada. În funcție de complexitatea lucrărilor și de momentul semnării contractelor, loturile de pe această autostradă vor fi deschise circulației începând cu anul viitor, iar ultimele sectoare vor fi terminate în 2030.
Până și A13, Sibiu – Făgăraș, va fi terminată înaintea Autostrăzii Transilvania. Acest drum, care începe la Boița și merge paralel cu Munții Făgăraș, are o lungime de 68 de kilometri și a fost împărțit în patru loturi, toate urmând să fie terminate în următorii doi ani.
Pentru Autostrada Transilvania, vestea bună e că anul viitor se va deschide circulația între Cluj-Napoca și Zalău, pe un tronson al cărui termen inițial era 2024, dar a fost prelungit din cauza alunecărilor de teren. În 2026 și 2027 se mai deschid două loturi și în Bihor, de la Suplacu de Barcău la Biharia, care vor permite accesul pe autostradă până în Ungaria.
Rămâne însă lotul de 41 de kilometri dintre Poarta Sălajului și Nușfalău, care cuprinde și tunelul Meseș. În 2031 va fi gata acest lot, pentru care abia a început proiectarea.
Spre deosebire de alte autostrăzi aflate în construcție care traversează munții, acest sector trece printr-o zonă a cărei înălțime maximă nu depășește 1.000 de metri.
Scuza autorităților rămâne însă aceeași: e o lucrare complexă care presupune construcția celui mai lung tunel din țară, de 2,89 kilometri.
Mihai Miclăuș
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.