Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni, cu Ana Herța: Mircea Dinescu

Poemele de luni, cu Ana Herța: Mircea Dinescu

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost / şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge...

Articol editat de Carmen Sas, 1 decembrie 2025, 12:04

“Fuga în doi
Este-n noi o spaimã care ne doboarã,
Bate vânt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioarã,
Carnea dulce, vâslã, ochiul necuprins.
Rupți din soare-s mânjii, îi asteaptã hãțul,
Gloria cãruții – glorie pe roți.
Ochelari de piele mãrginind ospãțul
Fãrã ca privirea sã-nfloreascã-n părți.
Noi vom umple caii gata de plecare
Adunați în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare –
În singurătate alergăm perechi”,

ne invită la reflecție despre sensul lăuntric al viețuirii și al trecerii, poetul și jurnalistul Mircea Dinescu, născut pe 11 noiembrie 1950, la Slobozia.

A urmat cursurile liceului în orașul natal, apoi a absolvit Facultatea de Ziaristică a Academiei
Ștefan Gheorghiu din București.

Debutează cu poezia Destin de familie, în 1967, în revista Luceafărul, și editorial cu Invocație
nimănui în anul 1971, volum de versuri ce va fi ulterior distins cu Premiul pentru Debut al Uniunii
Scriitorilor.

A fost angajat al Asociației Scriitorilor din București între anii 1972-1976, redactor la revista
Luceafărul din 1976 până în 1982 și România literară din 1982 până în 1989.
Mircea Dinescu a fost președintele Uniunii Scriitorilor din România din 1990 până în 1993.

Publică numeroase volume de poezie: ”Invocație nimănui”, ”Elegii de când eram mai tânăr”,
”Proprietarul de poduri”, ”La dispoziția dumneavoastră”, ”Teroarea bunului simț”, ”Exil pe o boabă de piper”, ”Rimbaud negustorul”, ”Moartea citește ziarul”, ”Proprietarul de poduri”, antologie 1968-1985, ”O beție cu Marx”, ”Pamflete vesele și triste”, ”Fluierături în biserică”, antologie, ”Corigent la cele sfinte”, ”Femeile din secolul trecut”.

Poezii noi, 2004-2010, cu desene din seria ”Erotica Magna” de Dan Erceanu, ”Iubirea mea să scoată țări din criză”, ”Scaunul cu trei picioare” etc.

Câștigă mai multe premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, Premiul Academiei Române pentru literatură, Premiul Internațional de Poezie, Rotterdam, Premiul Internațional CET –
Central European Time, Budapesta, Premiul Herder pentru literatură, Premiul național de poezie „Mihai Eminescu” Premiul Opera Omnia oferit de Uniunea Scriitorilor din România la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Este, din 1991, membru de onoare al Universității din Augsburg.

În 1 decembrie 2000 primește Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor pentru
realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.

Înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu, Plai cu boi și Aspirina săracului.
Este, de asemenea, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și
fondatorul „Portului dunărean cultural” de la Cetate unde găzduiește diferite festivaluri artistice.

Criticul Ștefan Augustin Doinaș consideră că „Autenticitatea demersului liric al lui Mircea Dinescu este garantată de capacitatea sa, aș zice genuină, de a evita orice terminologie retorică, abstractă, de a dovedi că – în cazul poeziei – limbajul figurat apare, cu necesitate, ca limbaj prim, ca limbaj prin excelență; e o poezie care nu declară nimic, niciodată; sinceritatea ei rezultă dintr-o imediată descifrare a figurativului: fiecare gest, fiecare imagine traduce o stare de tensiune extremă” iar noi, cititorii, rămânem impresionați de bogăția imaginilor care ne promit o
vastă experiență livrescă și senzorială.

Exil pe-o boabă de piper

Tu lasă contabilii să numere valuri,
tu lasă-i pe alţii să clatine chei,
fii cioara cu scripca, nebunul, hamalul
ce cară-n decembre spre mugur clei.
În mlaştini cu muzici, atlet al pudorii,
să-ţi fie deodată ruşine, să mori,
pe-un pat mişcător în maşina salvării
comandă fetiţe, şampanie, flori…
Şi loc de odihnă alege-ţi piperul
să-i poţi saluta, dacă nu ţi-o fi greu,
pe cei ce pun sticla, betonul şi fierul,
în spaţiul din care-a fugit Dumnezeu.

Sunt tânăr, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.
Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!