Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Cartea descrie o coborâre lentă în infernul unei neînțelegeri care ține cât o viață.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 noiembrie 2025, 00:00

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă este titlul celui de-al doilea roman al Mariei Orban, publicat în 2023 la editura Nemira, în imprintul n’autor, primul său roman fiind Oameni mari, apărut în 2020 tot la Editura Nemira.

Romanul Mariei Orban descrie un univers exclusiv feminin și feminizat, trei femei, trei generații formează o trinitate toxică pe care se sprijină o lume profund nefericită.

În mod paradoxal, elementul masculin, deși absent, (pentru că nu are un cuvânt de spus) este cel care aduce echilibrul și restabilește coerența și sensul unei vieți aproape distruse, cea a Elenei, căreia i se spune Leia, cea care așează imaginile propriei realități după propria voință, până în clipa în care mama ei e internată la spital, în acea clipă lumea devine un spital în care rătăcește în căutarea unui ajutor real, propria viață devine asemeni unui ,,salon cu pereții albi, în care e totuși atât de mult întuneric”.

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă îl introduce pe binevoitorul cititor într-o lume descentrată, pentru că acestă trinitate feminină – bunică, mamă, fiică – este forțată și nu funcționează, cele trei femei nu se cunosc una pe cealaltă, nefericirea le face invizibile, ele trăiesc ,,de o parte și de alta a unei semi-vieți”, o viață trăită aproape mecanic.

Cartea Mariei Orban descrie o coborâre lentă în infernul unei neînțelegeri care ține cât o viață, această neînțelegere între mamă și fiică se transmite ca o boală, doar moartea uneia dintre ele o poate opri sau măcar o va îmblânzi. Leia (mama Ioanei și fiica Nanei) este cea care înregistrează schimbările în viața lor, ea construiește acestă lume, încearcă să o recompună pentru ca la final să aibă un sens, o recompune din fotografii și din poeziile care o locuiesc. Prin poezie, Leia încearcă un fel de purificare a propriei vieți, o purificare a gândurilor, fluxul gândirii ei ,,un deșert cu mine ascunse”, poezia o eliberează de concretul unei realități imediate, apăsătoare ,, ele nu vorbeau decât despre lucruri concrete, fără trecut, fără viitor, doar dintr-un fel de prezent nesfârșit”.

Propriu-zis acest mini-roman deconstruiește arhetipul mamei, folosindu-se de anumite clișee specifice unei lumi concrete și lasă deconstrucția ca imagine finală. Cele trei personaje feminine sunt foarte vulnerabile pentru că proiectează una asupra celeilalte propria nefericire, imaginea mamei e limitată de o privire unilaterală, care duce la acea neînțelegere, care ține cât viața și care ține loc de viață. Între cele două laturi ale existenței, cea lucidă și cea fantasmatică, Leia alege de cele mai multe ori alunecarea în fantasmă, într-un fel de glisare de imagini ,, ce nu-ți convine dai mai departe și apare altcineva, altceva”.

Dincolo de epica redusă se construiește un flux al gândirii, romanul nu are o arhitectură anume, folosind regresia în memorie, în fotografie și în poezie ca un dispozitiv de amorsare epică. Nefiind o construcție arhitecturală, romanul reușește totuși să adune la un loc tot ce poate să rămână dintr-un suflet înstrăinat de sine însuși, un suflet care a rătăcit patruzeci de ani în această Vale a răbdării numită viață.

Volumul ,,Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” al autoarei Maria Orban poate fi împrumutat de la Sediul Central al Bibliotecii județene ,, Octavian Goga” Cluj, de la Sala de limbă și literatură română.