Ascultă Radio România Cluj Live

Ministrul Daniel David exclude austeritatea în sistemul de educație

Cumulul pensie–salariu rămâne esențial în școli și universități.

Ministrul Daniel David exclude austeritatea în sistemul de educație
Foto: Daniel David/Agerpres

Articol editat de Andreea Leonid, 20 noiembrie 2025, 17:13 / actualizat: 21 noiembrie 2025, 13:25

Măsurile care erau de luat în educaţie s-au luat deja, iar cheltuielile au fost eficientizate, a afirmat ministrul Daniel David, care exclude noi măsuri de austeritate în acest domeniu de activitate.

Posibilitatea ca profesorii să poată cumula pensia cu salariul este un element de funcţionare a sistemului, spune el, un demers fundamental, nu un privilegiu, în condiţiile deficitului de cadre didactice specializate în învăţământul preuniversitar:

Ministrul Educației: „Interzicerea cumulului pensie–salariu nu poate fi aplicată în școli. Profesorii pensionari nu iau locul nimănui”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost prezent joi, 20 noiembrie, la Oradea, unde s-a întâlnit cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Bihor. În cadrul discuțiilor, ministrul a abordat atât tema măsurilor fiscale propuse la nivel guvernamental pentru reducerea cheltuielilor, cât și situația profesorilor pensionați care continuă să predea.

În contextul dezbaterilor privind limitarea sau interzicerea cumulului pensie–salariu în sectorul bugetar, ministrul a subliniat ferm că o astfel de măsură nu poate fi aplicată în educație, din cauza deficitului sever de personal calificat.

În ceea ce privește cumulul salariu–pensie, atitudinea mea, ca ministru, și a ministerului în general este clară: nu se poate aplica în zona educației. Noi avem, de exemplu, peste 3000 de profesori pensionați care acoperă ore în preuniversitar, în primul rând din zona științelor – matematică, fizică”, a declarat Daniel David, într-o afirmație consemnată de corespondentul nostru, Crina Dobocan.

Ministrul a subliniat că profesorii pensionari nu reprezintă o piedică pentru cadrele didactice tinere, deoarece, în majoritatea cazurilor, nu există personal disponibil pentru acoperirea orelor.

Să știți, acei profesori nu iau locul cuiva. Dacă profesorii pensionari ar lua locuri unor tineri care și-ar dori să țină acele ore, atunci da, ai putea discuta despre cumulul pensie–salariu. Dar noi nu avem oameni care să acopere aceste ore. Prezența profesorilor pensionari aduce un plus în sistem: oameni cu experiență, calificați de cele mai multe ori. Tocmai de aceea, această măsură nu ar trebui să se aplice în educație”, a explicat ministrul.

În cadrul întâlnirii, DanielDavid a reiterat ideea că prioritatea ministerului este asigurarea resursei umane necesare funcționării școlilor, iar până la stabilizarea sistemului și atragerea tinerilor către cariera didactică, cadrele pensionare rămân esențiale.

Evenimentul de la Oradea a mai cuprins discuții despre digitalizarea unităților de învățământ, nevoia de simplificare birocratică și proiectele de investiții aflate în derulare. Ministrul a precizat că în perioada următoare va fi prezentat un pachet de măsuri pentru susținerea profesiei de profesor și pentru îmbunătățirea condițiilor din școli.

 

CITEȘTE ȘI: Salariile profesorilor nu vor scădea anul viitor

 

 

Crina Dobocan/Felicia Mocanu (Radio România)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

 

 

 

 

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Educaţie luni, 30 martie 2026, 13:57

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers

O elevă de 15 ani s-a accidentat, luni, 30 martie, după ce ar fi căzut prin uşa de evacuare a unui autocar aflat în mers. Incidentul s-a produs...

Elevă de 15 ani, căzută dintr-un autocar aflat în mers
Elevii află notele la testări
Educaţie luni, 30 martie 2026, 11:57

Elevii află notele la testări

Elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut simularea Evaluării Naţionale, vor afla luni, 30 martie, rezultatele. Potrivit Ministerului Educaţiei,...

Elevii află notele la testări
Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!
Educaţie sâmbătă, 28 martie 2026, 00:00

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!

Dependența de ecrane nu ține doar de voință sau de reguli impuse de părinți. În spatele comportamentului copiilor se află un mecanism...

Ecranul care nu te lasă să pleci: explicația din spatele dependenței de telefon!
„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii
Educaţie vineri, 27 martie 2026, 11:42

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii

Președintele Academiei de Științe Medicale, Mircea Beuran, a declarat vineri, 27 martie, că rețelele sociale nu reprezintă un pericol în sine,...

„Prizonierii ecranelor”: Cum afectează social media tinerii
Educaţie joi, 26 martie 2026, 16:45

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare

Campania Radio România #staisigurpenet – dezbatere despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare și la care unii tineri...

#staisigurpenet – despre pericolul provocărilor lansate pe rețelele de socializare
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 14:29

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde

Mândria unui părinte este firească. La fel și dorința de a arăta lumii bucuriile copilului său. Doar că, în era rețelelor sociale, această...

Copiii, expuşi fără voie. Avertisment pentru părinţi: imaginile postate de ei pot ajunge oriunde
Educaţie miercuri, 25 martie 2026, 08:35

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați

Cea mai amplă consultare a elevilor din ultimii cinci ani, la nivel național, a fost realizată în județul Bistrița-Năsăud.   Consiliul...

Raport record în educație – 5000 de elevi și profesori sondați
Educaţie marți, 24 martie 2026, 19:44

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități

Cel mai nou teren de sport din municipiul Mediaş a fost inaugurat marți, 24 martie, în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă...

Teren nou de sport pentru elevii cu dizabilități