Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: Copacul dorințelor, de Mihai Mănescu

Sesam deschide cartea: Copacul dorințelor, de Mihai Mănescu

Mara, o fetiță de doisprezece ani, se tunde la zero.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 noiembrie 2025, 00:00

Bună ziua, dragi copii! Spuneți-mi oare vă mai amintiți primele povești pe care le-ați citit sau care v-au fost citite de către un părinte sau un bunic la ora de culcare? Vă mai amintiți cum, învăluiți de vocea lor caldă, pășeați în lumea imaginației și îi însoțeați pe eroi în călătoriile lor legendare, vă luptați cu dușmani care mai de care mai înfricoșători iar, la final, triumfători, vă primeați răsplata binemeritată?

Rămâneți puțin cu gândul la această lume splendidă a poveștilor pentru că, în cartea despre care vreau azi să vă vorbesc, este vorba tocmai despre lumea poveștilor, „o lume care se află în mintea și în sufletul fiecăruia dintre noi”.

Vă invit, așadar, să facem primul pas împreună pe drumul spre „Copacul dorințelor”, un roman de Mihai Mănescu, adaptat după un scenariu de film scris de același autor în colaborare cu Matei Dima și Andrei Huțuleac.

Romanul o are în centru pe Mara, o fetiță de doisprezece ani pe care o surprindem în debutul cărții într-o frizerie unde, alături de bunicul său, se tunde la zero. Frizerița îi interpretează alegerea drept ultima fiță a unui adolescent rebel, dar cititorul află, destul de curând, că Mara dorește să se tundă, deoarece urmează un tratament puternic de chimioterapie care i-ar face oricum părul să cadă.

Da, ați auzit bine, Mara are doisprezece ani și suferă de cancer și nu, nu e satanistă, cum strigă copiii pe stradă după ea. Cu tot tratamentul însă, boala Marei recidivează și fetița este operată de urgență, dar nici după operație diagnosticul nu este unul pozitiv, de aceea, bunicul, sfătuit de doctori, decide să o ducă la un centru de îngrijiri paliative de lângă București. Ca voi, nici Mara nu știe ce înseamnă îngrijiri paliative, dar, pentru că îi sună bine se lasă pe mâna bunicului care a luat întotdeauna decizii bune pentru ea.

(Să facem o mică paranteză. Sunt sigură că deja vă întrebați de mult de ce este fetița în grija bunicului și unde îi sunt părinții. Ei bine, viața ei nu a fost ușoară, pentru că tatăl nici nu a vrut să o recunoască, iar mama i-a murit în urma unui accident de mașină, încercând să îi facă fetiței rost de medicamentele necesare în lupta cu boala.)

Dar, să revenim la povestea Marei, căci o rază mică de speranță pare că se strecoară pe drumul său plin de greutăți. La Centrul de îngrijiri paliative susținut de Fundația Hospice, unde fetița poate să locuiască împreună cu bunicul ei și să fie bine îngrijită, acesta află că fiecare copil care ajunge acolo poate să-și pună o dorință pe Copacul dorințelor. Chiar dacă fetița nu crede că este posibil ca tocmai dorința ei să se împlinească, o scrie pe hârtie și o lipește pe copac, încurajată de directoarea centrului.

Ce credeți se va împlini dorința Marei? Sigur că va trebui să citiți pentru a afla, dar vă mai dau un pont. În prima noapte petrecută în centru, fetița iese în curte urmărind un câine misterios apărut în camera ei care o conduce spre un copac impunător. Atingând copacul, degetele fetiței nu întâmpină rezistență și ea se trezește cocoțată pe ramurile unui cireș alături de un băiețel blond care încerca să se ascundă de o femeie foarte furioasă. Oare ce s-a întâmplat? Să fi ajuns Mara tocmai în cartea sa preferată, „Amintiri din copilărie”? Ar fi acesta începutul unei povești magice? Descoperiți, citind cartea!