Ascultă Radio România Cluj Live

Persoană cu dizabilități agresată de îngrijitori la un centru de recuperare | UPDATE

Anchete deschise de DGASPC și Poliție.

Persoană cu dizabilități agresată de îngrijitori la un centru de recuperare | UPDATE
Foto: Pixabay

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2025, 09:17 / actualizat: 4 noiembrie 2025, 15:53

UPDATE, ora 14:00

O femeie de 45 de ani, infirmieră la un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități din Bratca, județul Bihor, a fost reținută de polițiști după ce ar fi agresat o tânără internată în instituție.

Potrivit Alinei Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, incidentul s-a petrecut duminică, 2 noiembrie, în jurul orei 15.00, în curtea centrului. În timpul programului de lucru, infirmiera ar fi lovit o tânără de 20 de ani, beneficiară a centrului, cu o nuia.

În același moment, un alt bărbat de 36 de ani, și el internat în centru, ar fi intervenit și ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul.

În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ușoare, care necesită între 2 și 3 zile de îngrijiri medicale.

După strângerea probelor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea infirmierei pentru 24 de ore. Femeia este cercetată pentru purtare abuzivă și lovire sau alte violențe.

Aceasta urmează să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, unde procurorii vor decide ce măsuri legale se vor lua în continuare.

În cazul bărbatului de 36 de ani, internat în același centru, va fi efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul faptei.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Polițiștii reamintesc că, pe durata anchetei, persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

……………………………………………………………………………………………………

Persoană cu dizabilități agresată de îngrijitori la Centrul din Bratca. Un video apărut duminică seara, 2 noiembrie, pe rețelele de socializare a stârnit revoltă în rândul publicului. În imagini, o persoană cu dizabilități este lovită violent de o femeie și un bărbat, aparent angajați ai Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din localitatea Bratca, județul Bihor.

Filmarea, făcută din spatele unui gard, arată cum o femeie îmbrăcată într-un halat verde o lovește repetat pe femeia aflată la bustul gol. Victima încearcă să se apere, însă femeia continuă agresiunea cu un băț, iar în cadru apare și un bărbat care o lovește la rândul său. Într-un moment al înregistrării, îngrijitoarea taie o haină cu un cuțit, apoi lovește din nou victima, care încearcă să fugă.

O a treia persoană, care pare să fi asistat la scenă, nu intervine pentru a opri violența.

 

DGASPC Bihor: „Fapte grave și de neacceptat”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a anunțat că s-a autosesizat imediat după apariția imaginilor. DGASPC Bihor spune că a sesizat Poliția și Parchetul, a deschis o anchetă internă și a dispus suspendarea persoanei implicate până la finalizarea verificărilor.

De asemenea, a fost dispusă evaluarea stării de sănătate a beneficiarului agresat și controlul întregii activități a centrului.

Angajata implicată are experiență și, până acum, nu a fost sancționată. Totuși, incidentul ar putea fi legat de volumul mare de muncă din unitate, unde există un deficit de peste zece posturi. Această situație nu scuză în niciun fel comportamentul violent, care este complet inacceptabil”, se arată într-un comunicat semnat de directorul DGASPC Bihor, Lucian-Călin Puia.

Instituția subliniază că respinge orice formă de abuz și cere publicului să nu generalizeze asupra întregului personal care lucrează în sistemul de asistență socială.

Poliția a deschis dosar penal

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor a anunțat, luni, că s-a autosesizat în acest caz. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Se fac verificări pentru identificarea persoanelor din imagini și stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs agresiunea. În funcție de rezultate, vor fi dispuse măsuri legale”, a transmis Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Astfel, ancheta continuă din oficiu.

Surse din cadrul DGASPC au explicat că multe centre de recuperare din Bihor funcționează cu personal redus, iar angajații lucrează frecvent în condiții de stres accentuat. Totuși, instituția atrage atenția că lipsa de personal sau suprasolicitarea nu pot fi motive pentru acte de violență.

 

 

Crina Dobocan

Foto: Captura ecran Facebook Bratca

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Brigada 81 Mecanizată – un secol de onoare sub drapel | FOTO
Social vineri, 6 februarie 2026, 15:20

Brigada 81 Mecanizată – un secol de onoare sub drapel | FOTO

Bistrița a îmbrăcat vineri, 6 februarie, haine de sărbătoare, purtând amprenta onoarei militare. Brigada 81 Mecanizată „General Grigore...

Brigada 81 Mecanizată – un secol de onoare sub drapel | FOTO
Audi-ul de protocol al fostului președinte Klaus Iohannis, scos la licitație
Social vineri, 6 februarie 2026, 14:48

Audi-ul de protocol al fostului președinte Klaus Iohannis, scos la licitație

Un autoturism Audi A6 3.2 FSI, folosit ca mașină de protocol de fostul președinte Klaus Iohannis, va fi scos la licitație de Primăria...

Audi-ul de protocol al fostului președinte Klaus Iohannis, scos la licitație
Salvați Copiii România susține interzicerea rețelelor sociale pentru minori
Social vineri, 6 februarie 2026, 14:34

Salvați Copiii România susține interzicerea rețelelor sociale pentru minori

Organizația Salvați Copiii România susține interdicția totală a copiilor cu vârsta sub 13 ani pe rețelele sociale și acces limitat pentru...

Salvați Copiii România susține interzicerea rețelelor sociale pentru minori
Restricții de circulație pe Transfăgărășan, la Barajul Vidraru
Social vineri, 6 februarie 2026, 14:17

Restricții de circulație pe Transfăgărășan, la Barajul Vidraru

Circulația rutieră este restricționată temporar pe DN 7C – Transfăgărășan, în zona localității Arefu, județul Argeș, din cauza unor...

Restricții de circulație pe Transfăgărășan, la Barajul Vidraru
Social vineri, 6 februarie 2026, 12:22

România deschide Festivalul European de Film de la Viena

România va deschide în 19 februarie ediţia din acest an a Festivalului European de Film de la Viena cu pelicula „Anul nou care n-a...

România deschide Festivalul European de Film de la Viena
Social joi, 5 februarie 2026, 18:55

România a semnat contractul de achiziție de rachete Mistral prin programul SAFE

România a semnat deja contractul de achiziție de rachete Mistral prin programul SAFE, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță.   El a...

România a semnat contractul de achiziție de rachete Mistral prin programul SAFE
Social joi, 5 februarie 2026, 18:42

Stații noi de încărcare pentru mașini electrice, finanțate din fonduri europene

Începând de miercuri, 4 februarie, șoferii de mașini electrice au la dispoziție patru noi stații de încărcare, amplasate pe Centura Oșorhei,...

Stații noi de încărcare pentru mașini electrice, finanțate din fonduri europene
Social joi, 5 februarie 2026, 16:01

Campanie de strângere de fonduri pentru biserica din Cehu Silvaniei

Uniunea Democrată Maghiară din România a lansat o campanie de strângere de fonduri în judeţul Sălaj, pentru reconstruirea turnului bisericii...

Campanie de strângere de fonduri pentru biserica din Cehu Silvaniei