Avertisment InfoCons: atenție la cumpărăturile de Black Friday!
Sorin Mierlea avertizează că tot mai multe produse aflate la reducere sunt incluse în alertele europene de neconformitate.
 
                                    Articol editat de cristina.rusu, 31 octombrie 2025, 13:43
Preşedintele organizaţiei pentru protecţia consumatorilor InfoCons România, Sorin Mierlea, a avertizat că românii trebuie să fie atenți de Black Friday, pentru că tot mai multe produse, mai ales cele ale căror prețuri sunt reduse, se află în sistemele de alerte europene.
„Înainte de toate, cred că ceea ce este cel mai important este să înţelegem că nu avem reduceri şi la drepturile pe care le avem. Iar din această perspectivă ar trebui să fim foarte responsabili şi atenţi, fiindcă, din păcate, sunt tot mai multe produse, mai ales în zona aceasta de reduceri, în sistemele de alerte europene.
Asta înseamnă că sunt produse neconforme, produse periculoase, produse care ne pot face mai mult rău decât bine. Iar pentru acest lucru avem aplicaţia europeană de protecţie a consumatorilor, InfoCons, unde putem vedea toate alertele în timp real.
Şi faptul că în zilele acestea este şi Halloween, este şi Black Friday, sunt tot felul de oferte pe tot felul de produse, iar numai pentru produsele tip Halloween, de costume, de tot felul de măşti sau mai ştiu eu ce, s-au identificat peste 60 de produse în alerte de neconformitate gravă.
Cred că este un semnal major de alarmă să fim mai atenţi, mai responsabili când cumpărăm, iar dacă discutăm despre cumpărăturile online să înţelegem şi să ştim că putem să le returnăm pentru orice motiv în 14 zile, fără a avea neapărat şi ambalajul original.
Dacă cumpărăm însă la reducere sau nu direct din magazin, nu mai avem acest drept conferit de lege, ci doar dacă magazinul prin politica de marketing doreşte să returneze produsul şi să restituie banii respectivi, dar dacă îl cumpărăm direct din magazin, pentru a putea returna doar dacă produsul respectiv are un defect de fabricaţie care nu poate fi remediat în 15 zile. Sunt lucruri mici, sunt lucruri pe care trebuie să le cunoaştem.
Sunt drepturile noastre, sunt obligaţiile noastre, dar cred că trebuie mai ales în această perioadă să fim de două ori mai responsabili, de două ori mai atenţi şi mai informaţi”, a spus Sorin Mierlea, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, precizând că aplicația este de ajutor și pentru românii care călătoresc în alte țări.
El a adăugat că românii trebuie să fie atenți la orice tip de produs – de la îmbrăcăminte până la produse agroalimentare, de la tot felul de oferte care sunt pentru servicii turistice și până la gadgeturi.
„Şi nu în ultimul rând, produsele de eficienţă energetică scăzută sunt în general oferite ca şi reducere, produse cu eficienţă energetică care nu este chiar aşa scăzută, ceea ce înseamnă că s-ar putea să cumpărăm un televizor, să cumpărăm un frigider, să cumpărăm o maşină de spălat şi după aceea să ne trezim că ne costă, din punct de vedere al costurilor pentru energie electrică, mult prea mult.
Aşa că ar trebui să fim puţin mai atenţi şi mai responsabili cînd cumpărăm şi nu cred că este vreun produs care să nu aibă, să spunem, pe gama lui de produse, şi probleme majore”, a adăugat Sorin Mierlea.
Întrebat despre practicile de creștere forțată a prețurilor înainte de Black Friday pentru ca apoi să fie anunțate false reduceri, Sorin Mierlea a spus că există o legislație referitoare la tarife.
„Avem acea legislaţie, exact din acest motiv, ca preţul din care face reducere trebuie să fie cel mai mic preţ din ultimele 30 de zile. Şi dacă cumva avem vreo suspiciune să facem o sesizare, Consiliul Concurenţei, autorităţile din domeniu sunt foarte atente pe acest mecanism. Şi noi ca consumatori, mai ales dacă de ceva timp am stat şi ne-am tot uitat la preţuri, am monitorizat şi ni se pare că ceva nu este în regulă, putem face o reclamaţie. Şi cred că cel mai important lucru este să înţelegem că nu avem reduceri la drepturi.
Avem aplicaţia gratuită InfoCons pe care o putem descărca din orice tip de telefon. Este în limba română, oriunde în lume. Scanăm codul de bare şi aflăm dacă produsul este sau nu este într-o alertă. Iar într-o produsele electrocasnice putem afla şi cât ne costă curentul pe care îl plătim pentru un an, pentru doi, pentru trei, ca preţul de achiziţie cu preţul de utilizare să fie la decizia şi la alegerea noastră”, a spus președintele InfoCons.
Sorin Mierlea a mai spus că cei care descoperă o alertă trebuie să sune la 021 95 51, numărul unic de protecţie a consumatorilor, pentru a face o reclamaţie.
Radio România
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
            
            
 
                         
                         
                        