Ascultă Radio România Cluj Live

Atenție la coșurile de fum!

Două incendii, în decurs de câteva ore, provocate la locuințe din Bihor.

Atenție la coșurile de fum!

Articol editat de cristina.rusu, 21 octombrie 2025, 10:28

Două incendii au izbucnit în județul Bihor, în decurs de doar câteva ore, din cauza unor coșuri de fum deteriorate. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor militari din Salonta a împiedicat extinderea flăcărilor, iar locuințele au fost salvate în totalitate.

 

Primul incendiu s-a produs luni după-amiază, la o casă din localitatea Ghiorac, comuna Ciumeghiu. Potrivit pompierilor, scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat au aprins scândurile din apropiere. Echipajele Detașamentului de Pompieri Salonta au reușit să stingă focul în aproximativ 10 minute, a transmis Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.

Al doilea incendiu a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.50, la o locuință situată pe strada Liszt Ferenc din Salonta. Și de această dată, cauza probabilă a fost tot un coș de fum defect. Pompierii au intervenit rapid și au lichidat incendiul în aproximativ 30 de minute. Pagubele s-au limitat la două grinzi din structura podului, a mai precizat Roșca.

 

Semnal de alarmă

 

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor reamintesc populației că, odată cu apropierea sezonului rece, crește riscul incendiilor provocate de coșurile de fum necurățate sau deteriorate. Cele mai frecvente cauze sunt neizolarea coșurilor față de elementele din lemn ale acoperișurilor, fisurile neetanșate, funinginea acumulată și improvizațiile la sistemele de evacuare a fumului.

„Astfel de evenimente pot produce pagube mari și pot pune în pericol vieți omenești. Coșurile de fum trebuie verificate, reparate și curățate periodic de persoane autorizate”, avertizează pompierii.

Pentru prevenirea incendiilor, specialiștii recomandă tencuirea coșurilor atât pe interior, cât și pe exterior, pentru a se observa eventualele fisuri, precum și folosirea de materiale necombustibile în zona de trecere prin planșeu. Totodată, este interzisă folosirea improvizațiilor la burlanele metalice sau montarea lor lângă materiale inflamabile.

Verificați coșurile de fum înainte de a porni sobele! O simplă verificare poate preveni o tragedie.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Transilvania luni, 9 martie 2026, 11:26

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a fost dotată cu primele autovehicule tactice blindate ușoare (ATBTU) „Cobra II” 4×4....

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 13:11

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România

Sezonul de schi anul acesta se apropie de final. Se mai schiază pe alocuri, acolo unde s-a lucrat mult pentru producerea zăpezii artificiale, mai...

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 12:59

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților

Accesul cu snowmobile și ATV-uri în zonele protejate din Parcul Național Munții Rodnei ar fi devenit un fenomen repetat, potrivit unor imagini...

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania joi, 5 martie 2026, 13:38

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise

Probleme mari pe pârtiile de schi din Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise din Parcul Național...

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:42

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season

Consiliul Județean Bihor vrea să transforme stațiunile montane Vârtop și Stâna de Vale în destinații turistice all-season. Președintele CJ...

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:17

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026

Primăvara aduce startul unui nou sezon de restaurare: Ambulanța pentru Monumente a lansat oficial calendarul intervențiilor pentru 2026.  ...

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Transilvania marți, 3 martie 2026, 11:57

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș

Pârtiile din Maramureș oferă în această perioadă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar iubitorii schiului...

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș
Transilvania luni, 2 martie 2026, 12:49

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe

Rezultatele analizelor efectuate în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025 arată faptul că, din...

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe