Transfăgărășanul și Transalpina, închise
CNAIR a suspendat circulația pe cele două drumuri montane din cauza riscurilor generate de vremea severă.
Articol editat de cristina.rusu, 20 octombrie 2025, 15:44
Circulația pe DN7C (Transfăgărăşan), sectorul cuprins între Piscu Negru (km 104+000) şi Bâlea Cascadă (km 130+800) şi pe DN 67C (Transalpina), de la Rânca (km 34+800) până la Curpăt (km 79+200) a fost închisă de luni, 20 octombrie, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Decizia a fost luată de CNAIR din cauza condițiilor meteo și a pericolelor cauzate de ninsori abundente, viscole, avalanşe frecvente, căderi masive de stânci, pietre, viituri, alunecări de teren, fenomene sub formă de ceaţă şi polei.
„De asemenea, la altitudine instabilitatea atmosferică este accentuată şi poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment. Sectoarele de drum închise circulaţiei sunt semnalizate corespunzător”, se mai precizează în comunicat.
Radio România
Foto: arhivă Radio Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.