Prima pagină » Reportaje » Închisoare pentru căsătoriile forțate

Închisoare pentru căsătoriile forțate

Un proiect inițiat de Diana Buzoianu a fost depus în Parlament.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 14 octombrie 2025, 12:52 / actualizat: 16 octombrie 2025, 13:10

România continuă să se confrunte cu problema fenomenului căsătoriilor forțate. Conform ultimului recensământ din anul 2021, peste 500 de minore cu vârste între 11 și 14 ani se află într-o așa-zisă conviețuire consensuală, stabilind cu partenerii lor relații tipice unor soți.

Totodată, la finalul lui 2024 țara noastră era pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mamele minore. În acest context, săptămâna trecută a fost depus în Parlament un proiect de lege care definește căsătoriile forțate și stabilește pedeapsa cu închisoarea pentru astfel de fapte. Inițiatorul proiectului este Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, însă a fost creat cu ajutorul mai multor organizații și susținut de aproape toate partidele politice cu membri în Parlament.
……………………

Noul proiect de lege depus în Parlament prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care obligă o persoană la căsătorie sau conviețuire forțată. Inițiativa vizează și sancționarea celor care contribuie la organizarea unor astfel de evenimente, chiar dacă știu că victima este minoră. Noua lege vine să acopere și un vid legislativ, explică deputatul PSD, Corina Ene unul dintre cei care au contribuit semnificativ la finalizarea proiectului.

Un alt susținător al proiectului legislativ privind interzicerea și pedepsirea căsătoriilor forțate este Ovidiu Câmpean, deputat PNL:

Ovidiu Câmpean: În România fenomenul căsătoriei forțate predomină în mediul rural față de cel urban, județele cele mai vizate fiind Mureș, Dolj și Călărași – în total, la recensământul din 2021, peste 18.500 de fete de 15-19 ani trăiau în „uniune consensuală”, iar aproape 10.000 de femei între 16-19 ani erau deja căsătorite.
Lipsa unei definiții juridice clare a căsătoriei forțate, precum și practica deficitară de investigare și condamnare a acestor cazuri, contribuie la lipsa datelor comprehensive privind acest fenomen și plasează România într-o poziție problematică.
Statisticile sunt îngrijorătoare, existând, conform ultimului recensământ din anul 2021, 521 de minore cu vârsta între 11 și 14 ani care se află într-o așa-zisă conviețuire consensuală, stabilind cu partenerii acestora relații tipice unor soți.
Nici segmentul de vârstă 15-17 ani nu este de neglijat, în România existând peste 267.000 de femei care s-au căsătorit sau au intrat în relații de concubinaj stabile, în trecut, în acest interval de vârstă. Deși această practică a cunoscut un declin natural în rândul populației, ea nu a dispărut.
La finalul anului 2024 România era pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mamele minore. Acest loc rușinos în clasamentul european se menține de mulți ani.

Asociația Moașelor din România susține proiectul de modificare legislativă privind căsătoriile forțate și a adus o contribuție importantă la finalizarea acestuia, explică Gyopárka Oprea, vicepreședintele asociației:

Conform datelor INS în 2021, România avea 8024 mame minore, cel mai mare număr din Uniunea Europeană.

Dintre acestea: 3.446 de mame minore aveau 17 ani, 2.424 de mame minore au 16 ani, 1.409 de mame minore aveau 15 ani, 745 de mame minore aveau între 10 şi 14 ani (în creștere față de 731 mame minore de această vârstă în 2020).

În Uniunea Europeană, în 2021 au fost 27.845 de mame sub 18 ani, față de 29.505, cu un an înainte. În 2021, în Uniunea Europeană erau 14.010 de mame în vârstă de 17 ani, 8.268 de mame în vârstă de 16 ani, 3.903 de mame în vârstă de 15 ani şi 1.664 de mame cu vârstă între 10 şi 14 ani. Aproape jumătate dintre aceste mame, cu vârsta foarte mică, au fost în România – 745 de mame minore cu vârsta între 10 şi 14 ani.

Gyopárka Oprea: Asociația Moașelor din România susține proiectul de modificare legislativă prin care forțarea fetelor minore și a femeilor adulte să se căsătorească sau să intre într-o relație asemănătoare căsătoriei devine infracțiune pedepsită cu închisoarea. Ca moașă și vicepreședinta asociației, consider că acest pas este absolut necesar și mult întârziat. Aceste practici reprezintă încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale fetelor și femeilor și se bazează pe exploatarea vulnerabilității fizice, psihosociale și financiare. Nu vorbim doar despre căsătorii sau relații forțate, ci și despre violență și abuz sexual repetat — ținând cont de absența consimțământului și de diferențele mari de vârstă în multe cazuri. Aceste situații duc la adâncirea sau multiplicarea vulnerabilității prin constrângerea repetată a deciziilor autonome, expunerea la violență domestică, violență de gen și abuz sexual repetat, limitarea sau excluderea accesului la educație, perpetuarea modelului la fetele născute ca urmare a acestor abuzuri și la cicluri repetate de violență, lipsă de educație și autonomie — cu efecte nu numai asupra victimei, ci și asupra copiilor, generațiilor următoare și societății.

Din punct de vedere medical, căsătoriile forțate, în special cele care implică minore, reprezintă o amenințare gravă la adresa sănătății reproductive și a bunăstării generale a fetelor si femeilor, constituind o problemă majoră de sănătate publică.

În practica noastră, asistăm frecvent la consecințele grave ale sarcinilor la minore. Ele nu sunt pregătite nici fizic, nici psihic sau social pentru sarcină, naștere și rolul de părinte. Corpul unei fete de 13-14 ani nu este dezvoltat optim ceea ce duce la riscuri obstetricale majore: complicații în timpul sarcinii, nașteri premature, greutate mică la naștere a copilului, hemoragii, distocie, și chiar deces matern. România se află pe primul loc în Europa la sarcini la minore cu vârste mai mici de 15 ani și la recurența sarcinilor la minore – o statistică alarmantă din punct de vedere medical și social.

Mai mult, sarcinile repetate reprezintă o adâncire a abuzului în care victima se află, subliniind lipsa totală de autonomie corporală. La nivel de cuplu, fetele nu au control asupra propriului corp și suferă singure consecințele, deși relația și sarcinile nu sunt nici dorite, nici consimțite. Nu li se dă acces și nu pot lua decizii informate despre contracepție sau planificare familială, și ajung adesea în cicluri vicioase de sarcini repetate, iar fiecare sarcină în acest caz reprezintă un risc cumulativ pentru sănătatea pe termen lung și o perpetuare a ciclului de abuz.

Acest proiect de lege protejează viețile și sănătatea fetelor și femeilor, oferindu-le oportunitatea de dezvoltare, educație și autonomie corporală, iar din perspectivă medicală, poate preveni suferințe și poate salva vieți.

După acest prim pas este esențială o abordare completă a cestui fenomen prin: intervențiee imediată și protejarea victimei, programe de educație sexuală comprehensivă, incluzândprivind consimțământul și sănătatea reproductivă, acces gratuit la contracepție, management integrat de caz, și servicii de sănătate accesibile în comunități.

Sistemul medical este adesea locul în care aceste victime ajung, dar nu primesc sprijinul necesar. Este crucial ca personalul medical să raporteze aceste cazuri, sistemul de sănătate trebuie să devină un loc sigur unde victimele găsesc sprijin, protecție și soluții concrete pentru abuzul prin care trec. Este esențială educația continuă a personalului medical pentru identificarea și raportarea cazurilor de abuz, eliminarea stigmatizării și a prejudecăților în relația cu victimele, implementarea protocoalelor clare de sprijin și intervenție pentru profesioniștii din sănătate, precum și o poziționare fermă alături de victimă în procesul de salvare din relații neconsimțite.

Colaborarea strânsă între moașe, medici obstetricieni-ginecologi, medici de familie, psihologi, servicii sociale și autorități este esențială pentru identificarea, protejarea și sprijinirea victimelor și combaterea căsătoriilor forțate. Personalul medical trebuie să intervină concret, în baza unui protocol, si după prima naștere la minore, asigurând prevenirea unei noi potențiale sarcini nedorite.

Împreună, putem pune capăt acestui ciclu de abuz, putem proteja viețile și sănătatea fetelor și femeilor și putem construi o societate în care fiecare fată și femeie are dreptul la autonomie, educație și o viață liberă de violență.

Profilul victimelor căsătoriilor forțate

Gyopárka Oprea: Victimele căsătoriilor forțate sunt în marea majoritate fete și femei tinere, adesea minore, care provin din medii vulnerabile caracterizate prin sărăcie, acces limitat la educație și izolare socială. Multe dintre acestea sunt scoase din sistemul de învățământ prematur, fiind astfel lipsite de informații despre drepturile lor și de rețele de sprijin care le-ar putea ajuta să se opună presiunilor familiale. Vulnerabilitatea lor este exploatată sistematic, transformându-se în vulnerabilități multiple care includ riscuri de sănătate, abuz sexual, violență domestică și perpetuarea unui ciclu al sărăciei și dependenței. Important de subliniat este că nu există un profil unic al victimei – orice fată sau femeie tânără poate deveni victimă a unei căsătorii forțate, indiferent de etnie, religie sau background social, atunci când se află într-un context de presiune familială și comunitară și când instituțiile statului eșuează în protejarea ei.

Profilul agresorilor

Gyopárka Oprea: Agresori în cazul căsătoriilor forțate pot fi atât bărbații care devin soți forțați, cât și membrii familiei – părinți, bunici, rude apropiate – care exercită presiuni, amenințări sau chiar violență fizică pentru a impune căsătoria. Adesea, acești agresori acționează în baza unor percepții culturale distorsionate despre rolul femeii în familie și comunitate, considerând că au dreptul să dispună de viitorul fetelor și tinerelor femei. Diferența de vârstă între victimă și agresor poate fi semnificativă, ceea ce accentuează vulnerabilitatea. Este esențial de înțeles că agresiunea nu se manifestă întotdeauna prin violență fizică evidentă – manipularea emoțională, izolarea socială, presiunea comunitară, presiunea de a da naștere și amenințările subtile sunt instrumente frecvent utilizate. De asemenea, complicitatea pasivă a autorităților și a sistemului medical – care invocă „tradițiile culturale” pentru a evita intervenția — transformă potențialii salvatori în facilitatori ai abuzului.

Situația căsătoriilor forțate în Europa și comparație cu România

La nivel european, căsătoriile forțate sunt recunoscute ca o formă gravă de violență bazată pe gen și sunt combătute prin legislații stricte în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Țări precum Marea Britanie, Germania, Franța și țările nordice au implementat legi specifice care incriminează explicit căsătoriile forțate, precum și protocoale clare de protecție a victimelor, unități specializate în cadrul poliției și programe dedicate de prevenire și sprijin. Convenția de la Istanbul, ratificată de România, obligă statele semnatare să combată căsătoriile forțate prin măsuri legislative și de protecție adecvate (CONVENŢIA CONSILIULUI EUROPEI din 11 mai 2011 privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice- Senatul României a aprobat Legea de ratificare a Convenţiei de la Istanbul în 29 februarie 2016, Aceasta fusese semnată de România în iunie 2014). Cu toate acestea, România rămâne în urma majorității statelor europene în ceea ce privește aplicarea efectivă a acestor obligații. Deși legislația românească interzice căsătoriile sub vârsta de 18 ani și incriminează actele sexuale cu minori, totuși Codul Civil permite căsătoria persoanelor de peste 16 ani dacă există „motive temeinice”, un aviz medical care atestă că minora este sănătoasă clinic și aptă pentru căsătorie, precum și încuviințarea părinților sau a tutorelui⁠.

Lipsa unei definiții juridice clare a căsătoriei forțate, precum și practica deficitară de investigare și condamnare a acestor cazuri, contribuie la lipsa datelor comprehensive privind acest fenomen și plasează România într-o poziție problematică.

Gyopárka Oprea: În timp ce în alte state europene autoritățile intervin prompt și sistematic în cazurile de căsătorii forțate, în România predomină clasarea dosarelor pe motive de probe insuficiente sau „împăcarea părților”, iar argumentele culturale și etnice sunt adesea folosite pentru a justifica lipsa de intervenție – o practică condamnată de standardele europene în materie de drepturi ale omului.

În context global, căsătoriile forțate sunt un pericol și pentru traficul de persoane, cele două fenomene fiind strâns interconectate prin exploatarea vulnerabilității victimelor. Absența unui cadru legislativ clar permite ca, sub pretextul căsătoriei, să se săvârșească de fapt infracțiuni de trafic internațional de persoane. Situația este ilustrată dramatic de cazul româncelor exploatate în Marea Britanie, unde în 2020 reprezentau 39% dintre victimele exploatării sexuale, iar românii erau 40% dintre suspecți. Această legătură periculoasă între căsătoriile forțate și traficul de persoane este încă un aspect care subliniază urgența reglementării legislative și a măsurilor de protecție, deoarece fără incriminare specifică, aceste practici rămân nemăsurate, neprevenite și necombătute, lăsând victimele complet neprotejate față de exploatare.

Proiectul de lege care definește căsătoriile forțate și stabilește pedeapsa cu închisoarea e inițiat de zece organizații și doi parlamentari, dar este susținut de alți zeci de parlamentari din PSD, PNL, UDMR și USR.