Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Trilogia lui Teofil este inclusă pe lista de lectură a clubului ,,Bătălia Cărților”.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 octombrie 2025, 00:00

Trilogia lui Teofil de Cosmin Perța este o carte care ne poate învăța cum să nu alunecăm în extremele unei lecturi greșite și să nu ne încadrăm în cele două tipuri de cititori pe care Orham Pamuk le identifică în cartea sa Romancierul naiv și sentimental, mai exact să nu fim ,,cititorul complet naiv care citește întotdeauna un text ca pe o autobiografie sau ca pe un soi de cronică deghizată a unei experiențe trăite, indiferent cât l-ai avertiza că se află în fața unui roman” și de asemenea ,,să nu fim cititorul complet sentimental-reflexiv, care crede că orice text este un construct sau o ficțiune, indiferent de câte ori l-ai avertiza că de fapt citește cea mai sinceră autobiografie a ta”.

Trilogia Lui Teofil, roman publicat în cadrul colectiei Ego proză a editurii Polirom, în anul 2024, sudează într-o nouă așezare și implicit o nouă lectură trei romane publicate între 2012 și 2019, reunite asftel încât să respecte cronologia personajului eponim: În urmă nu mai e nimic (2015), Arșița (2019) și Teofil și câinele de lemn (2012), romane etichetate de critica literară ca romane in nuce, prozo-poeme, povestiri dintr-o panoplie a fantasticului.

Teofil, personajul central se află într-o criză sufletească, așadar într-o etapă de cernere a propriei vieți și a sensului ei, o viață care se reașează prin ,, alunecări” narative în realitatea cea mai dură a morții, în fantasmele care bruiază concretul unei realități limitate, în distopia cea mai pătimașă. Începutul romanului joacă un rol puternic, este generator textual „Când capul desprins al bunicului s-a rostogolit pe pământ, zeci de vrăbiuțe care își făceau baia de praf s-au împrăștiat speriate care-ncotro. Era totuși destul de cald pentru începutul lui mai.“

,,Realitatea” imediată pare să rupă ficțiunea, să o fragmenteze și invers ficțiunea pare să rupă ,Realitatea”, moartea – ca ultimă realitate face casă bună cu ficțiunea care acționează ca o concluzie, ca o ,,așezare” a lumii în cuvinte, începutul vieții cuprinde in nuce sfârșitul ei. De apreciat talentul cu care autorul împletește până la contopire faptul de viață brut, ,,real” cu faptul fictiv, textual.

Din primele fraze suntem avertizați că faptele de viață vor fi tratate ca fapte fictive (cu mijloacele care construiesc faptul fictiv) iar faptele fictive ca fapte reale (cu mijlocul ce creează iluzia realului).

Scena morții violente a bunicului acționează ca o trezire la ,,realitate”, generatoare de reflexivitate, cere o întoarcere spre sine însuși, un sine care se cere reconfigurat pentru ca viața să recapete sens, eliberarea de trecut nu se poate întâmpla decât printr-o înaintare răbdătoare către punctul central, acest punct central fiind în același timp semnificația vieții și a operei.

Pentru a afla sensul vieții sintetizat de acest roman, binevoitorul cititor va merge pe alte căi, urmând firul căutărilor sale personale sau îi va ieși înainte autorului, concluzionând că toate faptele vieții trebuie legate de suflet și de smerenie.

Înțelegerea romanului necesită un efort interpretativ major, non-realismul cu toate ambiguitățile lui este fermecător prin dimensiunea poetică pe care o include, prin fraze precum ,,fetele de-a XI-a își vânturau fustele înflorate, iar eu eram trist”, ,,era noapte-noapte și Emil Costantinescu devenea primul președinte intelectual al României” și ,,locuiesc lângă o biserică, dar aseară m-am nimerit cu dracul la masă”, față de care este „supus și slugarnic“, dracul îl îndrăgește și se oferă să i-o prezinte pe fata lui. Fata dracului este un personaj cheie, martor și însoțitor- sfătuitor al copilului, apoi al adolescentului.

Mutat în grabă la oraș, după moartea bunicului, copilul și apoi adolescentul încearcă să se elibereze de tot ceea ce însemnă existență excepțională, de tot ce înseamnă ,,romantism” sau roman-tizare, de tot ceea ce înseamnă pre-determinare, etichetare. Exprimarea acestei nevoi de libertate, de eliberare prin cuvânt este exprimată chiar de protagonist ,, priveam pentru prima data marea, fata dracului tăcea de de zile în șir, în urmă nu mai era nimic și speram că șirul de oameni exceptionali din familia mea se oprise chiar acolo, odata cu mine. Eu voiam să fiu un om simplu, un om simplu și fericit. Sau măcar liniștit, uitat de toți și de toate”.

Cele trei romane reunite în acesată trilogie descriu toate niște evadări în universuri compensatorii: în urmă nu mai e nimic descrie o încercare de ieșire din lumesc prin călugărire sau prin crearea unei lumi posibile în contextul unei ,,depresii urâte”, cititorul nu va ști ce să aleagă, amestecul de mistic și lumesc e neliniștitor. Dacă primul roman descrie o criză mistică, o luptă interioară, Arșița, cel de-al doilea roman al trilogiei va descrie o criză majoră-războiul și realitatea lui halucinantă, principalul gest al protagonistului este cel de a salva chiar cu prețul vieții niște suflete de copii, absurdul și suferința extremă cauzată de război se transpun într-o paradoxală arșiță a iadului în toiul iernii, evadarea într-un război e aproape imposibilă.

Există o ieșire din Realitatea războiului într-o zonă numită „subpământa“, la care ajungeai doar dacă treceai prin biblioteca doctorului Wolkonsky. Teofil și Câinele de lemn e o frumoasă oscilație între epoca lui Carol I în care ,,poetul și romancierul mediocre” Teofil Barbălată ajunge călătorind cu mașina timpului și salonul de psihiatrie. Închisoarea, Șantierul sunt echivalentul veșnicei Institutii unde este angajat Teofil în primul roman, spații kafkiene, ale morții și mai puțin ale vieții.

Teofil și Câinele de lemn este romanul prin care autorul exprimă poate cel mai bine încercarea de recuperare a copilăriei cuvîntului, într- o măsură mai mica sau mai mare toate cele trei romane se hrănesc din această idee a sufletului-copil ,,aceasta este inima mea. Totul este îngropat adânc în mine, ca un mecanism ce stă să dea alarma” – o declarație directă cu valoare de crez artistic, poate că rolul și sensul paradoxal al acestui roman este de a trezi cititorul și de a-l elibera de fantasmele care nu îl duc spre o întâlnire cu celălalt.
Trilogia lui Teofil este inclusă pe lista de lectură a clubului ,,Bătălia Cărților”, club destinat cititorilor adulți și se regăsește în colecția Bibliotecii Județene ,,Octavian Goaga” Cluj.

Carmen Abrudan, Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.