Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Daniel Săuca

Poemele de luni: Daniel Săuca

Este dublu licențiat în științe politice și ale comunicării și filosofie - antropologie.

Articol editat de cristina.rusu, 15 septembrie 2025, 10:34

“Toată viața așteptăm
Așteptăm fericirea
Așteptăm iubirea
Așteptăm mântuirea
Așteptăm să fim sănătoși
Toată viața așteptăm ceva
Așteptăm la coadă să plătim nebuniile altora
Așteptăm o țară care nu mai vine
Așteptăm orașe care nu mai există
Așteptăm să plătim factura de singurătate
Toată viața așteptăm
Să mâncăm, să bem, să ne evaporăm
Toată viața așteptăm
Să murim repede și împăcați

Cu gândul că am așteptat degeaba” își dezvăluie personalitatea filosofică, poetul, editorul, publicistul, managerul cultural Daniel Săuca născut la 31 august 1973 în județul Sălaj.

Este dublu licențiat în științe politice și ale comunicării și filosofie – antropologie precum și masterand în mass – media și comunicare.

Publică volumele de poezie: Gândacul cu cinci pene roz, Cartierul vestic al iadului, Clopotele raiului, La centru, prin nord-vest, Încet, foarte încet, Ok.ds. dar și cărți de publicistică, reportaj, interviuri: Homo Silagenssis, Secera şi pixul. Propagandă în presa scrisă din judeţul Sălaj înainte şi după decembrie 1989, Voi chiar vorbiţi şi în numele meu?, Rotisorul politic, România mea nu mai există, Tranşee & şantiere, Un bou în anul maimuţei, Aş vrea să vă rog, Cumetrii molcome, Leprozar. Gânduri de zi și de moarte.

Este redactor – şef al revistei Caiete Silvane din februarie 2005 şi director al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj din octombrie 2010.

A fost editor al Anuarului Presei Sălăjene între 2009 și 2019 și editor al numeroaselor cărţi apărute la Editura Caiete Silvane.
A colaborat la periodicele: România literară, Steaua, Poesis, Familia, Caiete Silvane, Mişcarea literară, Citadela, Discobolul, Apostrof.

În 2013 primește Premiul „Negoiţă Irimie” pentru poezie din partea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea „Clopotele raiului”, iar în 2009, premiul reprezentanţei Bistriţa a Uniunii Scriitorilor din România şi al Revistei Ilustrate la a 25-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa pentru cartea „Cartierul vestic al iadului.

“Dilema alegerilor existenţiale succesive care aruncă în beznă toate celelalte căi posibile îl conduce înspre o căutare nesigură, în aparenţă, dar transformată în manieră personală de lucru cu verbele. Drumul scriptural poate fi oricând refăcut, poemul şi cartea îngăduie reveniri, restructurări, modificări de perspectivă şi de coloană sonoră, şlefuiri şi intarsii. Nimic nu e definitiv. Scrisul nu mai e ţinut „să rămână”, poate exersa şi el zboruri libere” dezvăluie Irina Petraș crâmpeie din zbaterile intrinseci ale poetului Daniel Săuca.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj şi al Cenaclului literar Silvania și Preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj.

“Poate că naturelul lui Daniel Săuca e unul de delicateţe imaginativă, de tandreţe expresivă şi doar dorinţa lui de a evita un eventual anacronism de viziune şi atitudine complică lucrurile. Când însă amestecul de ironie cu patetism sublimat sau clandestin îi reuşeşte, când delicateţea îşi asumă şi-şi interiorizează ironia de sine şi poemele pot merge pe firul parabolic întins de poet, Daniel Săuca se autoperformează afirmă Al. Cistelecan despre firul subtil al scrierilor sale.

L-am întrebat e mult de atunci
Poezia mai e artă regală?
tăcut, mai tăcut decât mine
Es pop a zis: nu

Am ascultat e mult de atunci
Călugărițele pe schiuri ale părintelui Pintea și nu le-am uitat

Nu știu cine m-a pus să ajung la Dunăre
și să dau peste călugărițe cositoare
coseau iarba cu motocoasa
iarba din curtea unei mănăstiri
pe cap aveau o mască neagră
poate împotriva albinelor
în negru cu totul le lipsea doar coasa veche
din fotografiile cu draci și coase
era moartea în curtea unei mănăstiri
făcea curat printre umbre
erau călugărițe
coseau pe Dunăre
cuvintele
și mai toate speranțele

Scriu tot mai rar serios
E și acesta un semn că am ajuns
Neserios de serios
Mai ales când mă uit la tine
Și văd un pahar gol, incredibil de gol
Cum dracu’ să fiu serios
Când aștept urletul dintâi
Când calculez înghesuiala pe metru pătrat
Din scumpul nostru iad
Cam prea scump, iadul ăsta
Și nici în rai nu se anunță
Reduceri semnificative de prețuri
Promoții la smoală, la funie și la boci.
Asta e. Scriu tot mai rar serios
Am ajuns un neserios prea serios
Sau un serios prea neserios?
Oricum, sunt prea serios
În orașul în care nici măcar
Moartea nu-i moarte
În orașul în care nu te-am cunoscut niciodată
În orașul în care nu vei ajunge niciodată
În orașul în care nici nu vom trăi
Nici nu vom muri.
Da, evident
E un oraș din Pacific
Din Pacificul de mijloc
Un oraș în care în fiecare zi
Au loc revoluții
De pildă luni ea, în fiecare luni
Fix la ora opt și-un sfert
Are loc revoluția din decembrie.
Asta e. Scriu tot mai rar serios
Mai ales când văd cum
Ninge bezmetic – așezat
Peste orașul blestemat
Să-și șteargă nasul
După fiecare revoluție…