Sesam deschide cartea: Drumul spre Valea Mominilor
O carte despre un spirit liber și un suflet neliniștit.
 
                                    Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 septembrie 2025, 00:00
Cărțile cu momini, căci sînt mai multe, au fost scrise și ilustrate de Tove Jansson, care s-a născut în 1914 în Finlanda într-o familie de artiști: mama ilustrator iar tatăl sculptor.
Copilăria și tinerețea au fost încercate de război, incertitudini și teamă. A studiat artele în Finlanda și Suedia. Prima carte despre momini a fost scrisă în anul 1945 și se numește Mominii și Potopul. În limba română, a apărut o adaptare a cărții, cu numele Drumul spre Valea Mominilor, adaptare coordonată de Sophia Jansson, nepoata autoarei Tove Jansson, iar traducerea a fost realizată de Andreea Caleman.
Mominii sînt niște făpturi mititele, albe și rotunde, și cumva, indiferent de pocinoage, ei își păstrează o gingășie și o generozitate aparte. Ca să înțelegem mai bine personajele, este benefic să parcurgem cât de multe cărți cu momini, pentru că doar așa ne apropiem de ele mai mult. Și poate aici este frumusețea, cărțile pot fi ca un foileton, în care personajele cresc, se dezvoltă, oferindu-ne o perspectivă complexă a mominilor.
Când parcurgem povestea, aflăm despre Momitata că este un momin mai neobișnuit.
De când era bebeluș, îi era scris în stele să urmeze calea aventuroasă. Nu putea să stea prea mult în același loc. Mominatata este un spirit liber și un suflet neliniștit. Parcă nu era mulțumit unde se află… și probabil, toți avem nevoia de a pribegi și de a cunoaște alte cărări ale vieții. Uneori e bine să plecăm ca să ne fie dor să ne întoarcem.
S
trămoșii Mominilor obișnuiau să trăiască în spatele sobelor înalte. Acum sobele acestea nu prea se mai găsesc. Și atunci, când vine iarna, mominii trebuie să fie pregătiți, pentru că nu le place frigul. Trebuie să călătorească pentru a găsi un loc cald, însorit și primitor unde să ridice o casă care să-i adăpostească de iarna cea friguroasă.
Este toamnă. Și doi momini, Momimama și Momi au plecat în călătorie. O călătorie lungă în căutarea lui Momitata și în căutarea unei căsuțe. Vremea era grea, friguroasă și primejdioasă, cu mlaștini și pericole, ca un potop. Dar nu le este frică, fiindcă Momimama are în nelipsita ei gentuță toate cele necesare, de pildă, atunci când îi este frig lui Momi, scoate din gentuță o pereche de șosete.
Călătoria celor doi momini prin pădure, nu este lipsită de primejdii. Dar curajul și încrederea în ei, le este de mare folos în înfruntarea pericolului. Chiar Momi cel mic ne spune la un moment dat că nu putem găsi lumina soarelui dacă nu avem curaj să trecem prin mlaștină. Pe drumul lor găsesc o făptură și mai mică decât ei, care li se alătură, pe nume Smiorc. Grija celor doi momini față de mica ființă se simte din prima clipă, Smiorc devenind astfel ca un frățior pentru Momi.
Desigur că în cele din urmă, cei trei călători îl găsesc pe Momitata, care se adăpostea de potop, și era cocoțat în cel mai înalt copac. Momitata le povestește cum i-a venit dorul să hoinărească prin lume. Și înainte de a veni potopul a construit o casă albastră pentru toată familia, dar potopul a venit și casa a fost luată.
Și apoi au pornit din nou la drum. Și au găsit o vale cum nu mai văzuseră până atunci. Și acolo îi întâmpina căsuța albastră pe care a contruit-o cu mânuțele lui, Momitata.
Momimama a văzut că acel loc e foarte bun și l-au numit Valea Mominilor, unde te cuprindea un sentiment de liniște și pace și toți care se perindau pe-acolo și aveau nevoie de o căsuță, erau bineveniți și făceau parte din familie.
În cărțile cu momini, observăm un lucru: toți cei care au nevoie de un acoperiș deasupra capului, sînt bineveniți în căsuța lor. Și probabil nu e vorba doar despre un așezământ, ci despre faptul de a fi împreună și când zilele sînt însorite, dar și când zilele sînt amenințătoare. Ce ne apropie, poate fi o cană de ceai și o porție zdravănă de clătite bune preparate de Momimama. Și dacă cumva ați mâncat prea mult, nu vă îngrijorați, fiindcă Momimama are în gentuța ei toate cele necesare. Imediat scoate din gentuță o punguliță cu prafuri care vă ameliorează digestia. Și nu în ultimul rând, dacă simțiți vreodată teamă, Momimama vă va încânta cu un cântecel vesel, și teama dispare ca printr-o minune.
Ruxandra Purdea, actor păpușar
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.