9 septembrie – Ziua Mondială a Frumuseții

Frumusețea, între gusturi și standarde culturale de-a lungul istoriei.

Articol editat de cristina.rusu, 9 septembrie 2025, 11:57

Honoré de Balzac: Frumosul se simte, nu încape într-o definiţie.

Aprecierea frumuseţii este determinată de gust – explica Immanuel Kant, Frumuseţea va salva lumea – scria genialul Fiodor Dostoievski, Conştientizarea frumuseţii va salva lumea – sublinia pictorul-filozof Nikolai Roerich.

Frumuseţea este un termen abstract, ale cărui aspecte sunt legate de gusturile omului, iar stabilirea frumosului sau aprecierea lui sunt de natură subiectivă. Abilitatea unei persoane de a percepe frumuseţea este condiţionată de mediul în care a crescut sau de educaţia primită, dar dintotdeauna şi oriunde în lume, frumuseţea a ocupat un loc de preţ în viaţa tuturor.

Caracterizarea unei persoane ca frumoasă este adesea bazată pe combinaţia de frumuseţe interioară care incude factori psihologici care ţin de personalitate, inteligenţă, graţie, carismă, integritate, politeţe, eleganţă, şi de frumuseţe exterioară care include atribute fizice evaluate pe baze estetice.

Tradiţional, persoanele relativ tinere, cu pielea netedă, cu trupul bine proporţionat şi o faţă cu trăsături regulate au fost considerate, întotdeauna şi oriunde, drept cele mai frumoase.

De-a lungul timpului, standardele de frumuseţe s-au schimbat, odată cu valorile culturale.

La anticii egipteni, înfrumuseţarea era apanajul clasei sacerdotale şi însemna: o baie parfumată urmată exfoliere, de un masaj cu ulei parfumat şi de ungerea pielii corpului cu tuş gălben-auriu.

Venele tâmplelor erau îngroşate cu albastru, ochii erau conturaţi cu khol, sprâncenele – alungite şi înnegrite, buzele date cu carmin, unghiile de la mâini şi de la picioare lăcuite, iar capul era ras şi acoperit cu o perucă de mătase sau din păr animal împodobită cu fire de aur.

Anticii greci puneau mai mult accent pe armonia formelor şi proporţiilor, arta toaletei presupunea igiena, coafura, veşmintele şi bijuteriile, iar fardarea era excesivă.

Pentru a-şi păstra frumuseţea corpului şi a feţei, patricienele romane foloseau alifii şi farduri făcute din grăsimi animale, amidon şi oxid de staniu sau ulei de trandafir. Se eplilau, îşi conturau ochii cu antimoniu, îşi albeau dinţii, se parfumau şi foloseau corsete.

Pentru frumusețea masculină se recomanda părul proaspăt tuns, barba îndreptată, unghiile tăiate şi curate, respiraţia înmiresmată, pielea bronzată şi corpul zvelt.

Fumuseţea medievală era tânără, zveltă, blondă, cu tenul alb şi buze roşii.

Fruntea se epila pentru a fi cât mai înaltă, sprâncenele erau subţiri şi arcuite. Evul Mediu a ignorat însă înfrumuseţarea, fardul fiind asociat cu păcatele desfrâului şi orgoliului.

Renaşterea a apreciat frumuseţea stabilind noi standarde. Femeia frumoasă trebuia să fie împlinită şi să posede trei lucruri albe – pielea, dinţii şi mâinile, trei lucruri roşii – buzele, obrajii şi unghiile, şi trei lucruri negre – ochii, sprâncenele şi genele.

Secolul XX a fost revoluţionar în domeniul înfrumuseţării, iar marile concerne din industria frumuseţii au schimbat complet ideile despre modă, îngrijirea corpului, fitness, cosmetice şi make-up, utilizate de la vârste tot mai mici.

Astăzi, frumuseţea este percepută ca rezultatul unei griji atente pentru curăţenie, îngrijire, un mod sănătos de viaţă şi atitudine.

TVR Info

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.