Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Gelu Vlașin

Poemele de luni: Gelu Vlașin

A debutat literar în revista România literară în 1999.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 septembrie 2025, 13:59 / actualizat: 8 septembrie 2025, 15:39

“Pentru mine scrisul, în principal poezia este un fel de terapie personală. Scriu pentru că simt nevoia unei descătușări, nevoia de a defula prin versuri momentele existențiale acumulate „înlăuntrul” ființei. Unele sunt magice, altele sunt dureroase, însă toate aceste flash-uri devin la un moment dat aproape insuportabile și atunci simt nevoia acută să scriu, să respir proaspăt, să renasc într-un fel. Este modul meu personal de supraviețuire. Sigur că mă bucur apoi când reușesc să descopăr oameni care se identifică parțial sau total cu trăirile mele, oameni pentru care poezia mea devine un fel de terapie”, ne invită poetul Gelu Vlașin născut la 30 august 1966 în Telciu, Bistrița-Năsăud, să pășim pe o cărare spre noi înșine care duce la vindecare prin artă.

A debutat literar în revista România literară în 1999 cu o prezentare semnată de Nicolae Manolescu, iar editorial în 1999 cu volumul de versuri Tratat la Psihiatrie, publicat la Editura Vinea, București, cu o prefață semnată de Nicolae Manolescu și o postfață de Paul Cernat.

Volumul a fost premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea debut 1999 și a fost nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România în 1999.

Gelu Vlașin

Este considerat principalul reprezentant al deprimismului în poezia românească.

Publică volumele: Tratat de psihiatrie, Atac de panică, Poemul turn, Ultima suflare, Douăzecișișapte, Modus Vivendi – antologie, Bipolarul de la mansardă.

Este inclus în dicționare și antologii, antologii critice, în cărți de portrete și interviuri.

Poezia sa a fost tradusă și publicată în SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Coreea de Sud, Ungaria, Tunisia și Israel.

Obține de-a lungul timpului peste cincisprezece premii naționale și internaționale: Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor din București, Marele Premiu Ion Vinea, Premiul Cristian Popescu, Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu – toate primite în anul 1999, Premiul Festivalului Internațional Sighet și Colocviile Coșbuc în 2000, Premiul Puertas Abiertas – Madrid, 2002, Premiul Tertulia Cerro Almodovar – Madrid în 2004, etc.

În anul 2012 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, în 2013 a primit titlul de Cetățean de Onoare al localității Telciu, județul Bistrița – Năsăud iar din anul 2020 este președinte al Centrului European Pentru Excelență Culturală.

Este coordonatorul taberei de creație literară Întâlnirile de la Telciu și al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium.

A reprezentat România la numeroase festivaluri internaționale de poezie cum ar fi Festivalul Internațional de la Medellín, Columbia. În 2019 a fost finalist al Premiului European de Poezie Clemente Rebora din Italia.

“Postmodernistă este senzaţia de prozaic cotidian – nici transparentă cu totul, nici de tot opacă – peste care atârnă umbra unei femei pierdute… Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoţiei lirice”, radiografiază atent și intuitiv criticul Nicolae Manolescu fragmente din opera lui Gelu Vlașin.

“…Frumusețea lucrurilor simple, inteligența emoțională, vibrațiile unei clipe, o îmbrățișare spontană, un cer plin de stele, niște copii jucăuși în parc sau pur și simplu o suferință afectivă pot declanșa în orice moment sau în orice loc un început de poezie. Pentru că poezia există pretutindeni. Trebuie doar să învățăm să o descoperim”, iar noi încercăm acest lucru prin atenția oferită subtilității vieții surprinsă în versuri.

ultima suflare

sunt
ceea ce crezi
că nu
e
sunt valul
care
te ia
şi care
te izbeşte
de stâncile
trecutului
care-ţi aduce
pustiul
la picioarele
tale
sunt
nisipul
nesfârşitului
sunt
stăpânul
prăpastiei eterne
respiră-mă
sunt
ultima suflare…

mâna

mâna
care doarme
care adoarme
care hrăneşte
mâna mea
cea
de toate zilele
care scrie
care-mi
zugrăveşte
chipul
mă osteneşte
mă odihneşte
mă dojeneşte
mâna mea
fără de care
trupul
ar fi
o simpla salcie
la marginea
timpului
iată
mâna mea
ţi-o
dărui.