Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Nicolae Prelipceanu

Poemele de luni: Nicolae Prelipceanu

Debutul literar are loc în 1961 în revista Contemporanul.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 1 septembrie 2025, 10:35

…toată lumea are o singură idee (fixă) ,
când se bucură sau se întristează
și ea se numește metaforă
îți iei un bilet pentru metaforă
și pe-aici ți-e drumul
însă ei au uitat să-mi spună
ce faci când metafora e în grevă
poate că-ți iei câmpii sau îți iei tălpășița (pe jos)
pur si simplu
ca pe vremuri
când metafora nu însemna transport în comun
ci transportul tău
de unul singur
din singuratate în singuratate, ne călăuzește în lumea cuvântului poetul și publicistul Nicolae Prelipceanu, născut la 10 august 1942 la Suceava.

A absolvit liceul la Curtea de Argeş, apoi Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Debutul literar are loc în 1961 în revista Contemporanul iar cel editorial în 1966 cu volumul de poezii Turnul înclinat.

Nicolae Prelipceanu

Publică volumele de poezie: Întrebați fumul, De neatins de neatins, Fericit prin corespondență, Binemuritorul, La pierderea speranței, O carte cu o singură pagină, În memoriam, iubire, dar și volume de proză : O zi din viața lui Andrei, Un om cu o singură idee, Omul care nu voia să moară, Roman sub acoperire, Zece minute de nemurire, Scara interioară.

Câștigă mai multe premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie în anii : 1975, 1982, 2000, Premiul Academiei Române pentru eseu în 1985, Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opera Omnia în anul 2013, Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga“ – Opera Omnia în 2023.

Este prezent în reviste și antologii din Franța, Polonia, SUA, Spania, Ungaria, Bulgaria, Rusia, Italia, Portugalia, iar volumele individuale sunt traduse în maghiară și germană.

Poetul Prelipceanu nu e un egocentric şi un egolatru, halucinat de propria-i stare şi de angoasele personale. Nu puţine texte fac raport asupra răului social, mizeriei politice, toxicităţii istoriei imediate sau a celei mai lungi, având pasaje de pamflet civic, ca să zic aşa. Examenul metafizic al cangrenării fiinţei alternează cu „studiul”, liric, fireşte, al etnopsihologiei române, dacă nu e prea prețios spus. Când e să încadreze peisajul socio-uman, poetul are răbdare textuală, elocvenţă şi inventivitate descriptivă în zona „trash”-ului, descompunerii, imundului. Ca ins „vaccinat împotriva nemuririi, poetul Prelipceanu a dobândit imunitate împotriva virusului-timp şi învinge oboseala de-a fi, îi conturează file din lumea lirică, poetul Ioan Moldovan.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, București.

A lucrat ca redactor la revista Tribuna din Cluj, a fost redactor-șef la revista Viața Românească și a colaborat la ziarul România liberă, unde a coordonat pagina culturală. A fost, de asemenea, consilier de stat al Guvernului României și membru în Consiliul şi Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor.

Nicolae Oprea ne invită la un joc de șah cu poezia în care piesele sunt cuvinte:

Poetica lui Nicolae Prelipceanu se întemeiază pe enunțuri contradictorii deduse din absurdul cotidian al existenței, pe care le face veridice prin formulări grave, dar impregnate de ironie. Realitatea plină de contradicții este reflectată întocmai într-un gen personal de discurs armonizator, în cadrul căruia fapte, fenomene, idei sau tendințe paradoxale devin compatibile, iar această compatibilitate o vizualizăm în opera sa, toată.

călătoria continuă

rătăcea pe străzi fără să bage de seamă
pe unde trecea
pentru că el trecea demult
dar nu trecuse încă de tot
rătăcea printre case fără să observe
că ele erau de o parte şi de alta a trecerii lui
pentru că el trecea mereu pe aceeaşi stradă
în sus şi în jos
dar nu se întorcea niciodată
astfel se lumina de ziuă în ziua aceea
ca şi altădată
dar el nu fusese altădată
el era doar acum
să nu credeţi că el era eu
sau că eu eram el
dar nici că el era o altă persoană
a treia
pe care aş fi introdus-o în text
aşa
ca să fim mai mulţi
să mai stăm de vorbă
să mai tăcem împreună
cum se cuvine
şi când a ajuns n-a ajuns de fapt
i s-a părut doar că a ajuns
era tot acolo
în punctul din care pornise
iar ziua se mai deschisese
pe sub norii groşi de ploaie care ameninţau
acum e prea târziu ca să mai cercetăm unde a ajuns de fapt
şi dacă acolo unde a ajuns era chiar ceea ce căuta el
sau eu
sau
poate
niciunul
dintre
noi

*
te uiți pe fereastră și parcă nu vezi
decât tot ce-ai văzut înainte ca ea să-ți
apară din nou
te uiți pe fereastră și nici o lumină
și ți se pare că vezi tot lumea în care ai
fost aruncat
dar cine e dincolo cine-i ființa aceea
cețoasă
ori umbra cuiva care a fost și n-a fost
și tinerețea și vârstele tale pe rând
acolo sunt toate
ce ți s-a întâmplat se adună acolo
prin fereastră se vede ceva
dar nimeni nu poate să-ți spună
dacă ești tu și dincolo și încă aici
moartea prietene e mai întâi o fereastră
prin care privești și nu-ți vine să crezi
că ea a mai fost încă o dată
și încă o dată
dar ușa prietene ea e moartea
abia când se va deschide
atunci ai să afli ce e cu tine și ce-a fost
când credeai că trăiești.