Prima pagină » Reportaje » Casa care spune o poveste cu final tragic

Casa care spune o poveste cu final tragic

Această casă este înainte de toate un spațiu care a respirat istorie, căci în ea a trăit Alexandru Lapedatu.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 august 2025, 00:00

A fost profesor, istoric, ministru și vizionar cultural.

”Casa de pe strada Dimitrie Bolintineanu numărul 16, în stil brâncovenesc, își amintește cum, în serile lungi de toamnă, lămpile aprinse luminau chipul concentrat al profesorului, în timp ce, în pridvor, răsuna, poate, vocea unor tineri studenți veniți să-i ceară îndrumare. Apoi, istoria, pe care el o slujise cu devotament, s-a întors împotriva lui.” (Istoricul Varga Attila, cercetător la Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române.)

Dacă ar putea vorbi, casa de pe strada Dimitrie Bolintineanu numărul 16 din Cluj și-ar ridicat glasul asemenea unui înțelept care a văzut prea multe și care, cu o nostalgie plină de demnitate, ar dori să povestească.

Un strat de memorie peste care s-au așezat ani de tăcere

Edificiul în sine, la prima vedere, pare o simplă locuință urbană, ascunsă între ziduri modeste și arbori greu încercați de timp. Și totuși, liniile sale arhitecturale dezvăluie o noblețe discretă, iar apoi o căutare de echilibru între eleganță și simplitate. Pridvorul sprijinit pe coloane, arcaturile fine, proporțiile atent dozate ale ferestrelor și acoperișul înalt, cu lucarne ieșind din șarpanta grea, trimit cu gândul spre rafinamentul stilului brâncovenesc adaptat, însă, la un context urban transilvan de început de secol XX.

Nuanța sobră a zidurilor, astăzi ușor trecute de vreme, pare un strat de memorie peste care s-au așezat ani de tăcere, iar nuanța intensă a ferestrelor sparge monotonia, amintind de un spirit viu, mereu conectat la viață, la tradiție și la noblețe. Această casă este înainte de toate un spațiu care a respirat istorie, căci în ea a trăit Alexandru Lapedatu, nume ce și-a găsit locul în galeria marilor istorici ai României.

Povestea unui om simplu

Varga Attila: Drumul său profesional a început la Biblioteca Academiei Române din București, unde a lucrat cu manuscrise și documente valoroase. În paralel, a predat la Liceul Sfântul Sava și s-a implicat în Comisiunea Monumentelor Istorice, instituție pe care, ani mai târziu, avea să o conducă el însuși. A fost atras nu doar de arhive și cronici, ci și de viața publică. Se implica frecvent în societăți culturale, organiza conferințe, redacta monografii și colabora la reviste istorice.
După Marea Unire din 1918, destinul lui Alexandru Lapedatu s-a legat de orașul Cluj. În 1919 a fost chemat să devină profesor de istorie veche la nou înființata Universitate Românească din Ardeal. Aici a format generații de studenți, a fost decan și vice-decan, iar alături de istoricul Ion Lupaș a condus Institutul de Istorie Națională din Cluj, creat sub patronaj regal, în fapt actualul Institut de Istorie George Banițiu, care a rămas până azi un reper științific autentic.
Tot în această perioadă a fost implicat în organizarea arhivelor și muzeelor transilvănene, convins fiind de faptul că identitatea unei națiuni se sprijină pe patrimoniul ei cultural. Cariera lui s-a împletit mereu cu politica.

Alexandru Lapedatu
Membru al Partidului Național Liberal, Alexandru Lapedatu a devenit un lider respectat în Transilvania, ales fiind de mai multe ori în calitatea de deputat și senator. În 1936 a ajuns președinte al Senatului României. A fost ministru al cultelor și artelor în repetate rânduri, iar apoi ministru de stat. Spre calitatea de academician a urcat treaptă cu treaptă.
Sub semnătura lui se află sute de lucrări, în total peste 400 de titluri, care dovedesc o viață întreagă dedicată studiului. Paralel cu aceasta, Alexandru Lapedatu a desfășurat activități culturale în diferite asociații și fundații, cum ar fi Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român -ASTRA, care l-a proclamat membru de onoare la 8 noiembrie 1924 și l-a ales membru activ în secția demografică și etnopolitică la 14 septembrie 1935.
Ca ministru al cultelor și artelor pentru aproape șapte ani, el a condus o intensă activitate în numeroase domenii. A inițiat și a sprijinit înființarea de muzee la București, Pinacoteca Națională, muzeele Theodor Aman și Simu, apoi la Cluj – Muzeul Etnografic, Muzeul Limbii Române, Muzeul de Istorie Națională, la Vidra – Muzeul Avram Iancu, la Turnu Severin – ruinele podului lui Apolodor din Damasc, peste Dunăre, construit pentru împăratul Traian, la Alba Iulia – Muzeul Unirii, la Constanța – Muzeul Dobrogei.
Considerând că înființarea de instituții teatrale în limba națională este o datorie morală în noile provincii alipite României, el a avut o contribuție directă la unificarea culturală, fapt pentru care a colaborat cu autorii dramatici, cu regizorii și directorii de teatru pentru a elabora o lege în beneficiul organizării și administrării teatrelor naționale.

Un altar al memoriei

Povestea lui Alexandru Lapedatu este povestea unui om simplu care a pornit din modestia unui orfan și a ajuns să conducă Senatul și Academia Română. Alexandru Lapedatu și -a asumat de timpuriu menirea de a fi martor și interpret al trecutului românesc. Studiile sale l-au purtat pe urmele evului mediu, o perioadă în care s-au cristalizat instituțiile și structurile fundamentale ale neamului, iar munca sa de arhivă și de sinteză istorică a reușit să dea contur unor imagini vii ale formării statelor românești. După anul 1947, regimul comunist a declanșat prigoana împotriva elitelor interbelice. Alexandru Lapedatu a fost îndepărtat din Academie și din viața publică, apoi arestat.

Varga Attila: În 1950 a fost trimis la închisoarea de la Sighet, unde, într-un septembrie rece, și-a găsit sfârșitul. Nu a avut parte de mormânt, fiind aruncat într -o groapă comună, asemenea altor mari intelectuali ai vremii.

Și totuși, casa nu s -a lăsat cuprinsă de uitare. Ea a rămas în picioare, iar bustul așezat în fața ei i-a redat glasul celui dispărut. Astăzi, trecătorii îl pot privi pe Alexandru Lapedatu, în piatră și bronz, iar dincolo de gardul de fier pot simți că locul acesta nu e doar o adresă pe o stradă clujeană, ci un altar al memoriei. Stilul brâncovenesc al pridvorului, culoarea zidurilor, liniștea grădinii și figura solemnă din față alcătuiesc împreună o poveste care nu se stinge.

Varga Attila: În anul 1990, Academia Română l-a repus pe Alexandru Lapedatu în drepturi, recunoscând astfel nedreptatea istorică care i s -a făcut.
Casa în care a locuit spune că timpul a încercat să-i ia cărturarul, dar nu i -a putut răpi amintirea.
Ar spune că fiecare trecător care ridică privirea spre ferestrele incintei, ascultă fără să știe ecoul glasului marelui cărturar. Și ar mai spune că deși zidurile pot obosi, memoria unui om care a trăit pentru istorie și cultură nu se va prăbuși niciodată.