Filmul de weekend: The Zone of Interest: când genocidul devine muzică de fundal

Un film din 2023 multipremiat, inclusiv la Oscar și la Cannes.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 august 2025, 00:00

Astăzi vorbim despre unul dintre cele mai tulburătoare și importante filme ale ultimilor ani – The Zone of Interest, în regia britanicului Jonathan Glazer. Un film din 2023 multipremiat, inclusiv la Oscar și la Cannes, aclamat de cineaști precum Alfonso Cuarón, care l-a numit “probabil cel mai important film al secolului XXI”. Steven Spielberg a spus despre el că este “cel mai bun film despre Holocaust de la Schindler’s List încoace”.

Dar, paradoxal, The Zone of Interest nu e un film despre Holocaust în sensul clasic. Această producție britanică abordează una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii într-un mod complet neașteptat. Nu vedem camerele de gazare, nici trenurile morții. Nu ni se arată suferința victimelor. Ceea ce vedem este viața liniștită, chiar idilică, a comandantului lagărului de la Auschwitz – Rudolf Höss – și a familiei sale. O vilă cu grădină superbă, un cățel care aleargă printre flori, copii care se joacă în curte, picnicuri la râu. Totul se petrece, însă, la câțiva pași de o fabrică a morții.

Această distanță – de fapt, lipsa ei – este cheia filmului. Zidul care separă grădina familiei Höss de lagăr nu e unul simbolic. E un zid real, dar dincolo de el auzim continuu fumul care iese din coșuri, focurile, țipetele, sunetul unei groaze constante.

Designul sonor excepțional creat de Johnnie Burn devine personaj în sine. Nu vedem, dar auzim. Și e suficient pentru a simți constant prezența ororilor de dincolo de zid.

Jonathan Glazer filmează cu camere fixe, ascunse prin casă, ca într-un reality show macabru – el însuși l-a descris ca „Big Brother în casa naziștilor”. Totul e impersonal, rece, lipsit de dramatism. Tocmai în asta stă groaza: în banalitatea răului, în felul în care oamenii pot învăța să trăiască cu ororile lângă ei, fără să le mai perceapă. Sau, mai rău, folosindu-se de ele.

Sandra Hüller – actriță pe care o știți poate din Anatomie d’une chute – e remarcabilă în rolul Hedwig Höss. Zâmbește încântată când primește haine și bijuterii confiscate de la prizonierii evrei. Probează o blană, găsește un ruj într-un buzunar, râde satisfăcută. Într-o replică șocantă, îi spune nonșalant servitoarei: „Aș putea să-l rog pe soțul meu să-ți împrăștie cenușa pe câmp.”

Christian Friedel îl prezintă pe Rudolf ca pe un birocrat pedant și eficient, cu o voce subțire și un tunsoare de despot, un om care și-a facilitat ascensiunea rapidă în SS prin devotamentul necondiționat față de ideologia nazistă. E atât de obsedat de meseria sa, încât, prezent la o serată cu înalte oficialități ale regimului, nu poate decât să-și imagineze, de la balcon, cum ar putea să-I gazeze pe toți. O vede ca pe o provocare – spațiul e mare, tavanul – foarte înalt, așadar sarcina pur închipuită ar fi una extrem de dificilă.

The Zone of Interest nu vorbește doar despre trecut. Glazer a declarat că filmul nu e despre ce-au făcut „ei” atunci, ci despre ce facem „noi” în prezent. Despre cum normalizăm atrocitățile, despre cum genocidul devine ambient, fundalul unei vieți liniștite.

Și exact acest mesaj l-a transmis și în discursul său de acceptare a Oscarului pentru cel mai bun film internațional. Glazer a spus răspicat că nu își asumă o identitate evreiască care să justifice ocuparea și atacurile asupra populației din Gaza. A fost singurul dintre toți laureații care a pomenit de conflictul actual. A făcut-o calm, dar clar. Și reacțiile – polarizate – nu au întârziat să apară.

Filmul lui Glazer vine într-un moment în care întrebările despre cum ne raportăm la trecut sunt mai presante ca oricând. E Holocaustul o tragedie unică, irepetabilă, sau un avertisment pentru toate formele de exterminare sistematică? Avem voie să comparăm? Când ne oprim din contemplat trecutul și ne întrebăm ce tolerăm în prezent?

Pentru unii, The Zone of Interest e imposibil de privit fără a face legătura cu actualitatea – fie că e vorba de Gaza, de războaiele uitate din Africa, de migrația ignorată de la granițele Europei sau de crizele climatice care amenință vieți tăcute. Toate acestea sunt “ziduri” pe care alegem să nu le vedem.

The Zone of Interest e greu de privit, dar imposibil de ignorat. Și poate tocmai asta e funcția sa cea mai importantă: nu să ne spună ce să gândim, ci să ne oblige să nu mai închidem ochii.

Tiberiu Crișan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.