Prima pagină » Reportaje » Casa cu ochiul circular în care s-a studiat teoria numerelor

Casa cu ochiul circular în care s-a studiat teoria numerelor

”El a continuat să trăiască printre ecuații, teoreme și amintiri”

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 9 august 2025, 00:00

Un loc al simbolurilor tainice. Mister și erudiție. O lecție de geometrie trăită între zidurile a căror poveste așteaptă de foarte mult timp să iasă la lumină.

Pe strada Republicii din Cluj-Napoca, la numerele 18-20, în aceeași curte cu actualul spital CFR, după o perdea de iederă și arbori seculari, stă o casă veche, încremenită parcă între timpuri. Zidurile sale îngălbenite, modelate în linii neoclasice, par să fi fost desenate de mâna unui geometru, cu riglă, compas și un simț acut al proporției. Este casa în care, în ultimele decenii ale vieții sale, a locuit Vályi Gyula, matematician, profesor universitar și spirit căutător, cel care a modelat cu aceeași rigoare nu doar spațiul în care a trăit, ci și logica unei epoci.

Vályi Gyula, matematician

Istoricul Varga Attila, cercetător la Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române:

Varga Attila: Construită probabil în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, casa poartă trăsăturile inconfundabile ale stilului eclectic cu unele influențe neoclasice. Acolo, fațada este organizată simetric în jurul unui ax central, dominat de un fronton triunghiular decorat cu motivul ochiului circular, în fapt un simbol adesea asociat cu rațiunea și iluminarea.
Edificiul este unul spectaculos nu doar pentru acest simbol, cât mai ales pentru poveștile sale nespuse.
Ferestrele sunt înalte, fiecare înrămată de ancadramente dantelate, cu cornișe sprijinite pe console, imitând structura unor temple antice, miniaturale.
Balconul central, susținut de coloane corintice, completează impresia de noblețe austeră, dar dincolo de eleganță, casa vorbește despre echilibru, claritate și ordine, valori fundamentale și în munca matematică.
În acest spațiu geometric, locuind printre rafturi pline cu cărți și manuscrise, Vályi Gyula a continuat să cerceteze, să scrie și să inspire.
Născut în anul 1855 la Târgu Mureș, într-un imperiu care atunci trăia în fervoarea reconfigurării naționale și culturale, Vályi Gyula a fost un spirit precoce, atras de abstract și de exactitate.
A urmat studiile universitare la Cluj, apoi a primit o bursă pentru a studia la Berlin, care atunci era centrul matematicii mondiale.
În acel oraș a fost discipol al unor giganți din lumea cercetării matematice precum Leopold Kronecker, cu preocupări adânci în teoria numerelor, și Ernst Kummer, celebru pentru studiile sale asupra numerelor ideale. Revenit la Cluj, Vályi Gyula a predat la Universitatea ”Franz Joseph” începând cu anul 1881.
El nu era un simplu dascăl, ci un mentor profund. A adus în Transilvania un suflu nou, inspirat din marea tradiție germană a demonstrației exacte.
A ținut cursuri de analiză matematică, unde a reformulat și sistematizat teoriile funcțiilor reale și complexe, a introdus concepte moderne în geometria proiectivă, studiind în profunzime triunghiurile pedale și dualitatea polară.
Și-a publicat cercetări originale în teoria numerelor, domeniul care a rezolvat problema clasică a triunghiurilor cu proprietăți rare, cele în care semiperimetrul este egal cu aria, demonstrând că există exact cinci astfel de configurații posibile în lumea numerelor întregi.
Pe lângă activitatea sa științifică, Vályi Gyula a fost un formator de caractere, a inspirat o întreagă generație de matematicieni.
Influența lui Vályi Gyula este atât de profundă încât arborele său genealogic academic include peste 1.500 de descendenți, în fapt un adevărat râu de cunoaștere pornit din mintea unui om modest, retras, dar neobosit în căutarea adevărului.
În ultimii ani ai vieții, vederea i s-a deteriorat progresiv. S-a retras din activitatea didactică în anul 1911, dar nu și din lumea ideilor.
În această casă de pe strada Republicii 18-20, astăzi parțial degradată, el a continuat să trăiască printre ecuații, teoreme și amintiri. Aici și-a petrecut ultimele zile, în anul 1913, într-un Cluj aflat atunci la granița dintre imperiu și modernitate. Casa a devenit martorul tăcut al trecerii sale, o trecere discretă, dar trainică, asemenea unei formule care nu se pierde în timp.

Astăzi, privind această clădire din stradă, vedem o ruină nobilă. Balconul este crăpat. Tencuiala se decojește, iar verdeața încearcă să o ascundă. Dar, dicolo de degradare, casa are o memorie. Ea este o relicvă a epocii în care matematica era artă, profesorii erau maeștri ai formelor pure, iar cunoașterea nu era fragmentară, ci un act de construcție aproape arhitectural.