Ascultă Radio România Cluj Live

Adăpost ilegal sau ţintă convenabilă? Ce se ascunde în spatele sancțiunii date Asociației Sirius

Sirius Animal Rescue a avut în grijă în ultimii ani aproximativ 1.600 de animale.

Adăpost ilegal sau ţintă convenabilă? Ce se ascunde în spatele sancțiunii date Asociației Sirius
Foto: Pixabay

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 31 iulie 2025, 15:32 / actualizat: 31 iulie 2025, 23:34

Asociaţia Sirius Animal Rescue a fost sancţionată cu o amendă de 20.000 de lei, în urma unui control desfăşurat de Poliţia Animalelor în weekendul trecut, la centrul din Căpuşu Mic, judeţul Cluj. Reprezentanţii asociaţiei contestă însă atât procedura, susţinând că nu le-a fost înmânat niciun proces-verbal, cât şi motivele reale ale verificării.

Asociaţia Sirius Animal Rescue a fost acuzată, în urma unui control al Poliţiei Animalelor, că a operat un adăpost ilegal în care se aflau 130 de câini.

În perioada 26-27 iulie, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au identificat un adăpost canin amplasat ilegal pe teren agricol, fără autorizaţie şi fără a respecta prevederile legii 50/1991, în acest adăpost aflându-se aproximativ 130 de exemplare canine. Au fost scanate şi identificate 57 de exemplare canine, constatând faptul că 20 dintre acestea nu erau sterilizate şi nu aveau vaccin antirabic, iar 2 figurau ca exportate în Marea Britanie, animalele aparţinând unei asociaţii din jud. Cluj„, transmite agent principal de poliţie Andreea Răchit, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Reprezentanţii asociaţiei Sirius Animal Rescue susţin că nu au primit niciun proces-verbal în urma controlului, iar despre amendă au aflat abia din presă. Aceştia s-au declarat surprinşi de intervenţia Poliţiei Animalelor, mai ales în condiţiile în care între cele două entităţi au existat, documentat, colaborări anterioare. Totodată, Ana Maria Nemeș, vicepreşedinta asociaţiei, a ridicat suspiciunea că acţiunea ar putea avea legătură cu contractele încheiate de autorităţile locale cu firme de ecarisaj.

Ana Maria Nemeș: Sâmbătă (26 iulie) eram la Trinity, care este spaţiul nostru unde adăpostim marea majoritate a câinilor ce se află în grija asociaţiei Sirius. La un moment dat am văzut că se deschide poarta şi un lucrător de la Biroul pentru Protecţia Animalelor şi-a făcut apariţia. Le-am zis să-mi dea puţin timp până când bag în boxe căţeii care erau liberi, astfel încât să pot să-i primesc în siguranţă. Eu sincer m-am bucurat că în sfârşit şi-au făcut timp oamenii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor să vină să vadă activitatea noastră, să le pot explica de ce am amenajat aşa locul şi cum am amenajat. Am povestit cu ei, le-am arătat dosarul fiecărui câine plasat la noi chiar de ei. Acolo unde era cazul le-am explicat şi de ce nu erau sterilizaţi, tocmai fiindcă condiţia lor sanitar-veterinară nu permite încă procedura.

Andrea Nagy: Deci le-ai explicat asta în timpul vizitei?

Ana Maria Nemeș: Da. Toţi câinii care sunt în grija asociaţiei sunt vaccinaţi, microcipaţi şi deparazitaţi. Un număr foarte mic de exemplare nu sunt sterilizate, datorită condiţiei lor medicale. De exemplu îl avem pe Sache, care a avut 3 picioare rupte şi a trecut prin 4 intervenţii cu anestezie generală în ultimele luni. Adică trebuie să ne gândim şi la contextul în care BPA îşi dă cu părerea asupra unui caz medical la care, repet, s-a uitat superficial.

Andrea Nagy: Un alt lucru menţionat a fost lipsa unei autorizaţii. Aici care a fost situaţia?

Ana Maria Nemeș: Se refereau la faptul că nu am autorizaţie de construire pe gard! Dar tot procesul acesta este deja iniţiat cu Biroul de Urbanism, tocmai ca să pot să dezvolt şi alte lucruri pe care mi le-am propus în privinţa centrului.

Andrea Nagy: Ce crezi, de ce se întâmplă asta acum?

Ana Maria Nemeș: Se întâmplă treaba aceasta fiindcă Sirius Animal Rescue şi Federaţia pentru Drepturile Animalelor Transilvania, împreună cu societatea civilă şi cu oameni care se uită corect la bunăstarea animalelor, facem presiuni astfel încât afacerea „maidanezul” să nu mai aibă materie primă. Aceasta este o afacere de milioane de euro la nivel naţional, care are ca materie primă câinii de pe stradă. Mi s-a părut o acţiune de rea-credinţă şi aş vrea să lansez aici o provocare: vreau să văd cine face jumătate din ce face Sirius (pe partea de advocacy, de grijă faţă de animale şi de intervenţie), chiar şi cu o cantitate dublă de resurse.

Sirius Animal Rescue a avut în grijă în ultimii ani aproximativ 1.600 de animale din judeţul Cluj, dintre care aproape 1400 au fost adoptate, iar restul au devenit rezidenţi permanenţi ai sanctuarului Forever Sirius.

În decembrie 2022, Consiliul Judeţean Cluj a lansat o campanie de informare privind obligativitatea sterilizării câinilor. În cadrul campaniei, echipe mixte formate din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Biroului pentru Protecţia Animalelor şi ONG-uri, inclusiv Sirius, s-au deplasat în comune precum Apahida, Baciu şi Aghireşu, pentru informarea populaţiei.

În iulie 2023, Consiliul Judeţean a emis ordine de plasare pentru câini către entităţi implicate, printre care Sirius Animal Rescue.

Se ridică aşadar întrebarea cum se face că autorităţile au plasat zeci de animale în grija unui adăpost pe care îl declară acum ilegal.

Într-un drept la replică ce a urmat informaţiilor făcute publice de poliţie, asociaţia atrage atenţia asupra contradicţiei dintre aceste colaborări şi aşa-zisele ilegalităţi constatate acum. De asemenea, menţionează că aşteaptă cu mare interes rezultatul unor verificări asemănătoare, făcute la adăposturile menţinute din bani publici.

Andrea Nagy

Foto: Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj
Reportaje sâmbătă, 12 iulie 2025, 00:00

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate

Alessandro Perissinotto (n. 1964, Torino, Italia) este scriitor și profesor universitar. A studiat literele după ce inițial absolvise un institut...

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate