Ascultă Radio România Cluj Live

Evoluţia preţurilor la energie, după eliminarea plafonării tarifelor

O parte dintre consumatori vor fi sprijiniţi în continuare.

Evoluţia preţurilor la energie, după eliminarea plafonării tarifelor

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 iulie 2025, 14:03

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august, iar consumatorii vor resimţi diferit creşterea preţurilor.

O analiză privind evoluţia preţurilor la energie, în funcţie de consumul lunar, a fost prezentată, la RRA, de preşedinta Asociaţiei „Energia Inteligentă”, Monica David:

Monica David: În primul rând, avem un salt de la 0,68 de lei, la un preț minim în jur de 1,3 lei. Avem ca puncte de referință un preț de 1,3 până la 1,55.
Iată că pentru prima categorie de consumator, va fi poate chiar mai mult decât dublu, undeva am estimat noi între 90% și 130%, se va dubla factura. Această creștere poate fi de aproximativ 50 de lei.
Pentru cel de-al doilea prag, vorbim de o creștere undeva între 70 și 90%, poate ajunge până la un plus de 70 de lei per factură.
Iar pentru ultima categorie, cei cu consum de peste 255 kWh pe lună, creșterea nu va fi resimțită atât de puternic, acolo se va situa în jurul unui procent de 20%, deci undeva în jur de 30 și ceva de lei.

Guvernul a anunţat că o parte dintre consumatori vor fi sprijiniţi în continuare, cu tichete valorice, dar este necesar să se solicite acest sprijin, care nu va mai fi acordat automat.

De asemenea, consumatorii au posibilitatea de a-şi schimba furnizorul de energie, atunci când găsesc o ofertă mai bună.

 

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Economic duminică, 22 februarie 2026, 13:26

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar

Uniunea Europeană pregătește o schimbare importantă în ceea ce privește plățile cu bani fizici. Astfel, din 2027, va fi introdusă o limită...

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene
Economic joi, 19 februarie 2026, 16:38

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene

Ministerul Proiectelor Europene așteaptă promulgarea legii privind pensiile magistraților și publicarea acesteia în Monitorul Oficial pentru a...

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene