A încetat din viață Dragoș Șeuleanu, fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune
Dragoș Șeuleanu avea 63 de ani.

Articol editat de Carmen Sas, 19 iunie 2025, 10:47
A încetat din viață Dragoș Șeuleanu, fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune, în perioada 2001 – 2005.
Dragoş Şeuleanu a parcurs toate etapele profesionale în cadrul instituţiei, de la redactor la funcţia de preşedinte director general. A fost un profesionist apreciat și un om dedicat modernizării Radioului Public. Cariera sa a marcat o perioadă de tranziție și deschidere pentru instituție, contribuind la consolidarea imaginii Radio România în plan intern și internațional.
În perioada mandatului său, Radio România a trecut printr-o transformare, pentru a se adapta la cerinţele apărute în domeniu. De asemenea, tot atunci, radioul public a avut, la iniţiativa sa, o serie de acţiuni la nivel internaţional, inclusiv legate de aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană.
A fost absolvent al Academiei de Studii Economice, iar în anul 2003, la 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios.
A fost doctor în știinte economice și afaceri internaționale, manager, jurnalist de radio, expert în transfer de cunoaștere.
Dragoș Șeuleanu avea 63 de ani.