Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: ”Este copacul meu”, de Olivier Tallec

Sesam deschide cartea: ”Este copacul meu”, de Olivier Tallec

Personajul acestei povești este veverița.

Articol editat de cristina.rusu, 23 mai 2025, 00:00

Olivier Tallec s-a născut în Franța în anul 1970. Înainte de a se dedica scrisului și desenului, a lucrat în publicitate ca și desenator grafician. A ilustrat peste șaizeci de cărți, unele dintre ele în colaborare cu alți scriitori, iar altele scrise și ilustrate de el.

Personajul acestei povești este veverița. Ea este protagonista unei serii care cuprinde cinci cărți. Cinci cărți cu acest personaj simpatic și rareori empatic. Noi oamenii ne putem regăsi în această veveriță, care își pune nenumărate întrebări și are prea multe gânduri.

Această povestioară este ca o fabulă, în care un animal este personificat, sugerând anumite năravuri ale omului. Doar că fabula se încheie cu o morală, pe când povestea autorului nu vrea să ne lase gustul unei învățături.

Veverița este ilustrată într-o manieră foarte amuzantă, ea este curioasă, temătoare, strângătoare, o făptură mică și cu ochișorii mari cât cepele, parcă ar fi mereu în alertă. Este foarte fericită pentru simplul motiv că iubește copacii, și în special iubește copacul ei. Își iubește copacul pentru că are conuri pe care adoră să le ronțăie, și pentru că la umbra lui își poate duce viața ei solitară și împlinită. Dar deodată o năpădesc gândurile care nu-i dau pace. Începe să simtă teamă că ar putea să piardă copacul său, să piardă conurile și umbra copacului său, la care stă și meditează. Nu-și poate închipui o viață alături de alte viețuitoare care ar putea tăbărî în copacul ei. Așa că este nevoită să găsească soluții de apărare. Construiește un adevărat fort în jurul copacului.

Zilele trec, veverița tot lucrează să-și protejeze copacul. Gândurile ei merg înspre copac, darul său cel mai de preț. Dar nu-și găsește liniștea. Vine un alt pâlc de întrebări.

Știm că veverițele și oamenii deopotrivă, au o curiozitate, însoțită de temere. Poate că dincolo de zid ori nu se află nimic ori poate se află alt copac și mai mare și mai frumos.

Oare ce este dincolo de zid? Iată întrebarea care o guvernează acum pe veveriță.

A adunat ce a adunat, și a uitat că în afara lumii ei, mai este o lume, o altă realitate, o lume cu surate de-ale ei, o lume cu alte viețuitoare, o lume cu o grămadă de conuri.

Este de apreciat faptul că autorul se ferește de morală, nu ne spune că e bine sau nu e bine să împarți sau să revendici un copac, sau să fii solitar, probabil pentru că noi oameniii avem și latura aceasta mai singulară și individualistă. Sfârșitul poveștii nu ne dă niciun răspuns. Avem în fața noastră un final deschis, în care veverița află ce este dincolo de zid, dar nu știm ce va va mai întâmpla. Lumea de dincolo este atât de vie și plină de bucurie asezată într-un peisaj bucolic, în care culorile sînt atât de calde și primitoare.

Autorul spune într-un interviu că se amuză când creează cărți cu final care să aducă mai multe întrebări și să nu aducă răspunsuri.