Ascultă Radio România Cluj Live

Clujul spune “te văd”: aplicaţia See you conectează persoane cu şi fără dizabilităţi

Aplicația funcționează după un model inspirat din ridesharing.

Clujul spune “te văd”: aplicaţia See you conectează persoane cu şi fără dizabilităţi
Foto: Radio Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 mai 2025, 18:41

Clujul marchează un nou pas spre incluziune și inovație socială prin lansarea aplicației *See You*, o inițiativă care își propune să combată singurătatea și izolarea – în special în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere. Platforma digitală, dezvoltată de asociația AMAIS din București, este disponibilă de acum și în orașul de pe Someș și oferă o alternativă prietenoasă, umană și sigură pentru socializare și interacțiune între oameni.

Aplicația funcționează după un model inspirat din ridesharing: orice utilizator poate lansa o invitație la o activitate – o plimbare în parc, un spectacol, un meci, o ieșire la cumpărături sau pur și simplu la o cafea – iar ceilalți utilizatori pot răspunde acestei invitații. Persoanele cu deficienţe de vedere o vor putea folosi pentru a solicita ajutor în anumite situaţii, totuşi accentul este pus pe conexiune și sprijin reciproc, nu pe asistență pasivă.

Pentru mine e un moment de emoţie, de împlinire să văd că şi aici la Cluj oamenii buni, faini, capabili, unesc tehnologia cu umanitatea şi mai pun încă o cărămidă la construirea unui oraş incluziv. E bine când construim punţi de legătură şi nu ziduri; să construim lucruri care să ne unească, nu lucruri care să ne dezbine. Mi-am descărcat şi eu aplicaţia şi vă pot asigura că-mi voi face un cont de ghid, să fiu parte din comunitatea pe care dumneavoastră aţi creat-o”, a declarat primarul Emil Boc la evenimentul de lansare.

Aplicaţia este rezultatul unui an de muncă din partea echipei AMAIS, în care au fost implicați inclusiv programatori nevăzători. Alex Cucu, unul dintre membrii echipei și persoană cu deficiență de vedere, povestește cum ideea a pornit din realitățile evenimentelor organizate de asociație:

Veneau persoane nevăzătoare la evenimentele noastre și plecau împreună cu voluntarii. Doar că era puțin ciudat să le spunem voluntarilor să ne spună de unde vin, că poate au și un nevăzător în drum. Așa ne-a venit ideea de a conecta oamenii pe o hartă, pentru orice activitate, nu doar ale noastre”.

Aplicația este deschisă tuturor, dar pentru siguranța utilizatorilor impune câteva măsuri clare: toți cei care își creează un cont trebuie să furnizeze o fotografie a actului de identitate, iar utilizatorii cu deficiențe de vedere trebuie să atașeze certificatul de încadrare în grad de handicap. Cei care doresc să devină ghizi vor fi invitați la un scurt interviu despre gestionarea unor situații reale.

În plus, aplicația permite filtrarea solicitărilor în funcție de sex, o opțiune importantă pentru confortul și siguranța beneficiarilor. Feedbackul este și el integrat în mecanismul platformei: în cazul unei interacțiuni neplăcute, utilizatorii pot lăsa un review vizibil doar administratorilor, urmând ca dezvoltatorii să evalueze eventualele restricții de vizibilitate sau de acces.

Lansarea de la Cluj vine și cu un sprijin important din partea mediului universitar. Marian Pădure, coordonator al Centrului pentru Studenți cu Dizabilități din cadrul UBB, vede un potențial semnificativ de utilizare a aplicației în rândul studenților, în special odată cu revenirea acestora la facultate în toamnă.

Avem deja un program de voluntariat prin care oferim suport studenților cu dizabilități. Această aplicație vine ca un instrument complementar care poate extinde și eficientiza sprijinul oferit”, a spus acesta.

Aplicația este disponibilă gratuit în App Store și Play Store și, deocamdată, funcționează în București și Cluj, cu promisiunea extinderii în timp şi în alte orașe.

 

 

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Proștii sub clar de lună și Împăiați-vă iubiții
Recomandari duminică, 20 iulie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Proștii sub clar de lună și Împăiați-vă iubiții

Teatrul Național Radiofonic vă invită duminică, 20 iulie, de la ora 20:03, să ascultați două comedii savuroase semnate de Teodor Mazilu:...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Proștii sub clar de lună și Împăiați-vă iubiții
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Marele Gatsby
Recomandari duminică, 13 iulie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Marele Gatsby

Seară de teatru radiofonic la Radio Cluj. Duminică, 13 iulie, de la ora 20:03, vă oferim spre audiție piesa Marele Gatsby de Scott Fitzgerald....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Marele Gatsby
Povestiri cosmice: Roiuri de stele si stele duble
Recomandari sâmbătă, 12 iulie 2025, 00:00

Povestiri cosmice: Roiuri de stele si stele duble

Astăzi vom face o călătorie cosmică fascinantă, explorând două dintre cele mai spectaculoase fenomene din univers: roiurile de stele și...

Povestiri cosmice: Roiuri de stele si stele duble
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este evidențiată ca reper de profesionalism și credibilitate!
Recomandari miercuri, 9 iulie 2025, 10:53

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este evidențiată ca reper de profesionalism și credibilitate!

Radio România este evidențiat de Comisia Europeană ca lider de încredere în peisajul media românesc! Instituția se remarcă prin stabilitate,...

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) este evidențiată ca reper de profesionalism și credibilitate!
Recomandari duminică, 6 iulie 2025, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Bărbierul din Sevilla

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă, duminică, 6 iulie, piesa Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais. Vă invităm să o ascultați imediat după...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Bărbierul din Sevilla
Recomandari vineri, 4 iulie 2025, 12:14

Cum să alegi mai bine dacă vrei un job de vară

Pe perioada verii, tinerii caută un loc de muncă. Dacă au împlinit deja 16 ani, au voi, cu acordul părinților să lucreze o anumită normă,...

Cum să alegi mai bine dacă vrei un job de vară
Recomandari joi, 3 iulie 2025, 17:26

„Nu cedez niciun leu – salariile rămân sacre!” – discurs manifest al directorului Muzeului Astra din Sibiu

Într-un context tensionat pentru cultura din România, managerul general al Muzeului ASTRA din Sibiu, Ciprian Ștefan, lansează un apel dur și...

„Nu cedez niciun leu – salariile rămân sacre!” – discurs manifest al directorului Muzeului Astra din Sibiu
Recomandari miercuri, 2 iulie 2025, 11:02

Via Transilvanica te cheamă: alătură-te comunității drumului care unește!

Alin Ușeriu a pornit din nou la drum pe Via Transilvanica. De aceasta data el vrea să străbată drumul care unește, de la sud la nord, de la...

Via Transilvanica te cheamă: alătură-te comunității drumului care unește!