Ascultă Radio România Cluj Live

Frig și ploi în întreaga țară

Atenționarea este valabilă pe parcursul acestei zile în întreaga ţară.

Frig și ploi în întreaga țară
Foto: Foto: groyulya/ Pixabay

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 19 mai 2025, 11:14

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 19 mai, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă şi vânt, valabilă pe parcursul acestei zile în întreaga ţară.

 

Luni, între orele 10:00 – 21:00, în toată ţara, va fi Cod galben de intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze în general de 50 – 70 km/h, iar la altitudini mari de 90 – 110 km/h.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei, nordul Munteniei şi al Dobrogei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de 30 – 35 l/mp.

Un a doilea Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, va fi în vigoare în intervalul 19 mai, ora 21:00 – 20 mai, ora 6:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, unde intensificările vor fi de 90 – 100 km/h.

Judeţele vizate de aceste fenomene meteorologice sunt: Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, în perioada 19 mai, ora 10:00 – 20 mai, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii moderate cantitativ, lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece.

Astfel, luni, vor fi averse în cea mai mare parte a ţării, iar marţi cu precădere în nord-vest şi centru. Se vor semnala şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă (în medie de 3 – 6 cm).

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebookX și instagram.

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Transilvania luni, 9 martie 2026, 11:26

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a fost dotată cu primele autovehicule tactice blindate ușoare (ATBTU) „Cobra II” 4×4....

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 13:11

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România

Sezonul de schi anul acesta se apropie de final. Se mai schiază pe alocuri, acolo unde s-a lucrat mult pentru producerea zăpezii artificiale, mai...

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 12:59

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților

Accesul cu snowmobile și ATV-uri în zonele protejate din Parcul Național Munții Rodnei ar fi devenit un fenomen repetat, potrivit unor imagini...

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania joi, 5 martie 2026, 13:38

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise

Probleme mari pe pârtiile de schi din Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise din Parcul Național...

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:42

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season

Consiliul Județean Bihor vrea să transforme stațiunile montane Vârtop și Stâna de Vale în destinații turistice all-season. Președintele CJ...

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:17

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026

Primăvara aduce startul unui nou sezon de restaurare: Ambulanța pentru Monumente a lansat oficial calendarul intervențiilor pentru 2026.  ...

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Transilvania marți, 3 martie 2026, 11:57

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș

Pârtiile din Maramureș oferă în această perioadă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar iubitorii schiului...

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș
Transilvania luni, 2 martie 2026, 12:49

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe

Rezultatele analizelor efectuate în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025 arată faptul că, din...

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe