Elena Lasconi demisionează din funcția de președinte USR | UPDATE
Elena Lasconi: ”A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR”

Articol editat de cristina.rusu, 5 mai 2025, 10:28
UPDATE: ora 11.00
Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, va prelua interimar conducerea partidului, după demisia Elenei Lasconi, a anunțat, luni, 5 mai, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.
Moșteanu a menționat că, în acest moment, USR se concentrează asupra alegerilor din 18 mai și a susținerii lui Nicușor Dan, pentru a menține ‘parcursul pro-european’ al României. El a confirmat că pe data de 21 iunie ar urma să aibă loc un Congres al USR.
Agerpres
…………………………………………………………………………………………..
Elena Lasconi și-a anunțat, luni dimineața, 5 mai, demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR).
Potrivit unui comunicat de presă, decizia vine ”în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României”.
”A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi, citată în comunicat.
AGERPRES
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.