Poemele de luni: Ion Cristofor

Debutează în 1968, cu poezie în revista Familia.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 aprilie 2025, 06:00

“Locurile prin care am trecut, oamenii și faptele lor mă inspiră mereu, ca embleme ale realității de la care pornește orice creator. Ca poet știu însă că arta e o alchimie, care transformă și transfigurează realitatea, după legile tainice ale artei”, ne spune poetul, criticul literar și traducătorul Ion Cristofor, pseudonimul lui Ioan Cristofor Filipaş născut în Geaca, județul Cluj la 22 aprilie 1952.

A absolvit Liceul Industrial Energetic din Cluj-Napoca în anul 1972 şi Facultatea de Filologie din Cluj, secţia română-franceză în anul 1976. Devine doctor în filologie cu lucrarea Aron Cotruş, între revoltă şi rugăciune  în 2001. În 2006 obține diploma de master la Facultatea de Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj după care își continuă studiile cu burse în Paris, Belgia și Danemarca.

Debutează în 1968, cu poezie în revista Familia, pe care le trimite la rubrica “Poșta redacției” susținută de poetul Ștefan Augustin Doinaș. Debutul editorial are loc în 1982, cu volumul de poezie În odăile fulgerului, publicat la editura clujeană Dacia.

A fost redactor al revistei Echinox între anii 1974-1976, librar, funcționar la Centrul de Librării și Difuzarea Cărții din Cluj, redactor la revista Tribuna, redactor asociat la revista Bucovina literară şi secretar de redacţie al revistei Cetatea culturală.A activat ca funcționar la Primăria municipiului Cluj-Napoca, fiind şef al Biroului învăţământ, cultură, culte, sport și societate.

A colaborat la principalele reviste culturale din România, dar şi la publicaţii din SUA, Israel, Canada, Tunisia ş.a. Poeziile sale au fost traduse în antologii şi reviste literare din:Suedia, Anglia, Irlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Japonia, Franţa, Macedonia, Slovenia, Cehia, Italia, Danemarca, Albania, Spania, Canada, Portugalia etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Ion Cristofor

A colaborat la Dicţionarul scriitorilor români, coordonat şi revizuit ştiinţific de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu în 1995, 1998, 2001, 2002, la  Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu în 2001, Dicţionarul general al literaturii române în 2004, Dicţionarul biografic al scriitorilor români, coordonat de  Aurel Sasu în 2005 .

A fost distins cu mai multe premii literare: Premiul pentru istorie literară Aron Cotruș, exilatul în 1999, pentru poezie pe anul 2001, pentru volumul Sărbătoare la ospiciu în 2004, toate primite din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, premiul Universității din Freiburg, pentru traducere al Festivalului Internațional Lucian Blaga și al Primăriei municipiului
Cluj-Napoca, Premiul Centrului Cultural Francez din Cluj-Napoca atat în anul 2006 cât și în 2011.

Opera sa vastă cuprinde volume de poezie: În odăile fulgerului, Casa cu un singur perete, Sărbătoare la ospiciu, O cușcă pentru poet, Cine a dat foc Romei, Gramofonul de pământ, Laureat al norilor-antologie, Peștele de sticlă, Bufnița din curtea Academiei etc. dar și critică literară, interviuri și eseuri: Aron Cotruş, exilatul, Scriitori din Ţara Sfântă, Aron Cotruş între revoltă și rugăciune, Francofonie şi dialog, Oameni, gânduri şi cărţi, Însemnări de pe pluta Meduzei și altele.

“Poezia lui Ion Cristofor e gravă şi traversată de nelinişti, însă nicidecum sumbră. Întrebările ultime pe care şi le pune poetul se rostesc în gama generoasă a seninătăţii, a unei înţelegeri calme a muritudinii. Ion Cristofor scrutează, cu privirea aţintită şi cuvintele în alertă, toate semnele şi semnalele morţii intravitale, firescul acesteia nelăsînd loc spaimelor deşirante, ci invitând, mai degrabă, la reculegeri şi replieri, la revalorări ale datelor existenţei”, consemnează Irina Petraș.

“Pentru mine cel mai important lucru care i se poate întâmpla unui scriitor e să fie apreciat în limba în care visează și scrie”, spune Ion Cristofor și este imposibil să nu se întâmple acest lucru cu opera sa.

O mască de var

La ultimul etaj al blocului

la fereastra deschisă a garsonierei

domnul poet fumează la lumina lunii.

Jos, smogul orașului

îi pare un veritabil ocean

sau o mare cu tritoni, cu delfini și sirene.

Astfel ascultă domnul poet până noaptea târziu

când îl acoperă valurile somnului

cum cântă sau țipă

sirenele isterice

ale mașinilor de salvare.

Ironică luna îi așează pe față o mască de var

o mască mortuară ca la poeții celebri

în timp ce bufnița se vaietă în arborii uscați

din curtea pătrată a Academiei.

Te visez 

Arborii pasc pe câmp în apus
luminile se retrag între morți
ca o maree

Oasele lor întreabă de noi pe la porți

Mi s-a făcut dor de tine femeie
cu palmele mirosind a lut proaspăt
cu tâmplele tale mirosind a cer

Te visez cum visează un taur
pajiștea verde în mijloc de iarnă
când Domnul începe din dese sitele lui
făină din ceruri să cearnă

Acum când fetele mor bătrâne
nemăritate
ca o țestoasă centenară din Galapagos
răsturnată pe spate

Când sângele strămoșilor s-a urcat în ultimele crengi
în ultimele frunze
în ultimul arac

Doamne îngerii tăi stau ascunși ca păsările-n frunzare
doar tac și tac și tac.

Rubrică realizată de: Ana Herța

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.