Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Povestea oraşului pierdut- Magda Marin, Ed. Eikon, 2022
Articol editat de cristina.rusu, 13 aprilie 2025, 00:00
Magda Marin este o prozatoare preocupată de taina legăturilor dintre oameni, romanele sale sunt romane existenţialiste, tema esenţială a scrierilor sale este singurătatea atroce, autoarea analizează cu fineţe complexitatea sufletului omenesc.
Cele patru romane publicate până în prezent au o încărcătură poetică binevenită, cum altfel s-ar putea vorbi despre suflet şi despre dimensiuena spirituală a existenţei dacă nu prin poezie. Magda Marin este în toate scrierile sale o poetă a timpului, timpul este personajul principal, romanele sale ne avertizează că lumea este în pericol, că prezentul e în dezechilibru, strigătul în deşert este forma predominantă a discursului său artistic, tot ce scrie Magda Marin se subordonează unei arheologii a prezentului care cere a fi înţeles în toate ascunzişurile trecute şi viitoare, prin exersarea constantă a privirii în exterior, a privirii în interior, a privirii în general.
Această autoare discretă a debutat editorial în anul 2016 cu volumul Părăseşte-mă, carte care explorează abisul iubirii, îi urmează în 2018 volumul de nuvele Și porni Orient Expressul…, apoi romanul postpandemic Povestea oraşului pierdut, în anul 2022, cea mai recentă carte publicată fiind Tristeţea trădătorilor, în anul 2024. Toate volumele Magdei Marin au fost publicate la editura Eikon.
Povestea oraşului pierdut este o carte despre ne-iubire – în primul rând, apoi despre vinovăţia care izolează şi reduce fiinţa umană la faza retractilă a existenţei, despre tristeţea profundă care se naşte continuu printre tăcerile locuitorilor unui oraş straniu, fără nume, aşadar necunoscut, care scapă memoriei, un oraş post-apocaliptic deşi e pre-apocaliptic- în acest oraş există o benzinărie, deşi nu există maşini, există o bibliotecă deşi nu există decât un singur cititor real, un adolescent care citeşte împreună cu mama sa bolnavă, despre acest ,,a citi împreună “este vorba în cartea Magdei Marin, pentru că ce altceva este lectura dacă nu o întâlnire într-o fantasmă propusă şi angajarea într-un dialog cu celălalt, cu fiinţa care vrea să se vindece sau să fie salvată. Atunci când mama moare, adolescentul încetează să mai citească, pentru că finalitatea lecturii este dialogul cu celălalt. De la facerea lumii şi până acum omul aşteaptă să fie salvat, însă locuitorii acestui oraş improbabil nu vor să fie salvaţi, unii nu vor nici măcar să le fie salvată povestea, astfel dintre cele 10 poveşti una singură se salvează, toate celelalte vor dispărea, ca şi cum n-ar fi fost vreodată, la fel dispar şi oamenii a căror viaţă o descriu, căile pe care le aleg ei sunt greşite, luptele lor sunt zadarnice, oraşul se transformă într-un deşert pustiu, un singur suflet se va salva – dar toate poveştile de viaţă merită spuse, în spatele fiecărei poveşti există un suflet, mai mult sau mai puţin prezent în propria viaţă, în propria poveste, eşecul fiecăruia este la fel de revelator, parcurgând povestea eşecului în sens invers cititorul va ajunge la cauza şi izvorul răului şi al eşecului ce îi urmează.
Romanul Magdei Marin este un roman de atmosferă, un roman plin de poezie. Dacă ar fi să decupăm câteva ferestre poetice, s-ar cuveni amintite: poezia aşteptării, poezia pustiului şi a deşertului, ne-poezia tăcerilor alături de poezia tăcerii, poezia inimii şi poezia tristeţii.
Personajul principal este oraşul, un oraş straniu şi pustiu, un oraş care trebuie înţeles într-o logică bacoviană, anume – oamenii care locuiesc în acest oraş nu sunt trişti, pustiiţi şi adânciţi în singurătate şi părăsire pentru că oraşul este pustiu şi lipsit de viaţă ci oraşul este într-o aproape moarte, aproape de sfârşitul lui pentru că locuitorii lui refuză viaţa adevărată, aceşti locuitori, suflete pustiite şi rătacite sunt absenţi din propria viaţă, sunt aşadar într-o iluzie, într-o fantasmă care îi conduce spre moarte.
Primul capitol intitulat Uniforma debutează cu punerea în scenă a oraşului, propriu-zis oraşul e redus kafkian la cei trei locuitori care au de spus o poveste ,,În oraşul cu doar trei locuitori copilul zări umbra…”, cei trei locuitori sunt mama, tata şi copilul, personajul umbră este un fugar care se ascunde tocmai în casa tatălui, al cărui unic scop în viaţă este acela de a-l prinde pe fugar. Tatăl se identifică simbolic cu uniforma, cu datoria, acest personaj este asemănător personajului din Deșertul tătarilor al autorului italian Dino Buzzati, ofițerul Giovanni Drogo așteaptă toată viața în fortăreața Bastiani, undeva deasupra deșertului, sosirea tătarilor, pentru a-și împlini datoria, devenind erou. Ofițerul Drogo își părasește și el famila pentru a-și împlini datoria, ambele uniforme se află în aceeași iluzie, forțează timpul, caută lupta cu orice preț, nu știu că există un timp să te lupți, un timp să trăiești în pace și nu îi este dat omului să rânduiască timpul după dorințele sale și după voia sa.
Figura tatălui este o figură esenţială, recurentă, tatăl este întotdeauna o figură absentă, aici este acel tată care strigă mereu dar nu comunică ,, omul acesta care ţipa până şi la scaune, nu spunea nimic femeii”, un tată absent va genera un şir de alţi taţi absenţi. Toate personajele cărţii par să aibă o datorie unică de îndeplinit, uniforma vrea să-l prindă pe fugar, pentru aceasta își părăsește familia, copilul își va căuta toată viața tatăl fugar, personajele feminine vor să-i salveze pe bărbații pe care îi iubesc dar nu pot pentru că ori nu-i înțeleg, ori nu vor să renunțe la propriile iluzii, singura care nu fuge de propria viață este femeia amnezică din capitolul intitulat Devotament, este singura care găsește calea, salvarea, cea dintâi datorie este față de sufletul propriu și apoi față de sufletele celor pe care îi iubim. Ce face ea atunci când întregul oraș devine deșert și moare, stă pe malul unui lac pe care se mișcă încet o barcă și își așteaptă iubitul care a părăsit-o, îl așteaptă pe cel rătăcit în ne-iubire.
Așadar singurul personaj care se va salva în memoria cititorului după ce acesta va citi și ultima pagină și va închide cartea este această femeie fără nume care crede cu toată ființa că iubirea, dincolo de devotament este în esență o așteptare neîntreruptă și dinamică, undeva la marginea inimii și la capătul gândurilor, o așteptare care presupune în mod esențial prezență și trăire, undeva pe malul lacului, în afara geografiei pustiitoare a orașului, ea așteaptă ca și cum lumea nu s-ar sfârși niciodată, așteaptă pe cel rătăcit în ne-iubire.
Volumul Magdei Marin ”Povestea orașului pierdut” poate fi împrumutat de la Sediul Central al Bibliotecii județene ,,Octavian Goga ”, Cluj.
Carmen Abrudan Mihășan, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
