Ascultă Radio România Cluj Live

Două femei și 21 de pisici salvate dintr-un incendiu izbucnit în gospodărie

Ambele victime au fost intubate şi transportate la UPU SMURD Bistriţa.

Două femei și 21 de pisici salvate dintr-un incendiu izbucnit în gospodărie

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 martie 2025, 11:24

Trei echipaje de pompieri au intervenit, joi dimineaţă, 20 martie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Romuli, transmite ISU Bistriţa-Năsăud.

 

La fața locului au fost găsite două victime, o femeie inconştientă, în stop cardio-respirator, şi o alta cu insuficienţă respiratorie.

Ele au fost scoase din casă pe geam, de către pompierii voluntari din Romuli, aceştia fiind cei care au asigurat prima intervenţie.

Femeia aflată în stare de inconştienţă a răspuns, în cele din urmă, manevrelor de resuscitare, transmite Agerpres.

Ambele victime au fost intubate şi transportate la UPU SMURD Bistriţa.

Reprezentanţii ISU au transmis că incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, în casa de locuit, bucătăria de vară şi două anexe.

Pompierii au evacuat două butelii de gaz, una dintre ele explodând.

Din zona de manifestare a incendiului au fost salvate 21 de pisici.

 

 

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți
Social vineri, 23 octombrie 2026, 11:06

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți

Sezonul rece îi determină pe conducătorii auto din România să facă trecerea de la anvelopele de vară la cele de iarnă. Totuși, valul de...

Schimbarea anvelopelor de iarnă: Ce probleme au semnalat șoferii și ce amenzi riscă cei nepregătiți
România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:57

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene

România acceptă cele peste un milion de doze de vaccin împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și pe cel al variolei la ovine...

România acceptă donația de vaccinuri a Comisiei Europene
Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:05

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare

Orașele mici din România caută soluții concrete pentru a deveni motoare economice nu doar pentru proprii cetățeni, ci și pentru comunitățile...

Orașele mici, de la simplă administrație la poli regionali de dezvoltare
Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:55

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut

Un adolescent de 14 ani a fost agresat fizic și umilit de doi tineri, de 15 și 16 ani, în extravilanul localității Bârla, pe fondul unor...

Copil de 14 ani, sechestrat și bătut
Social vineri, 23 octombrie 2026, 09:54

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu

O echipă de arheologi coordonată de istoricul Gheorghe Petrov a reluat, cercetările pentru identificarea rămășițelor pământești ale lui...

Cercetări reluate la Sighetu Marmației pentru identificarea rămășițelor lui Iuliu Maniu
Social joi, 22 octombrie 2026, 18:02

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie

Primăria Oradea va finanța 16 proiecte propuse de cetățeni, în cadrul programului de bugetare participativă. Bugetul va fi suplimentat cu...

Orădenii au ales 16 proiecte pentru comunitate, cu bani de la primărie
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:36

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”

Legea care ar urma să incrimineze distinct căsătoria forțată și conviețuirea forțată a fost trimisă înapoi în Parlament de președintele...

Legea căsătoriilor forțate, întoarsă în Parlament. Corina Voicu: „Alte luni în care niște copii nu vor fi protejați”
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:51

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition

Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări participă, până în 23 octombrie, la prima ediție a Mountain Challenge Competition, organizată...

FOTO | Cadeți din nouă țări își testează limitele la Mountain Challenge Competition