Ascultă Radio România Cluj Live

28 de localități rurale fără energie electrică în urma furtunilor | FOTO

Vântul puternic a doborât copaci şi a avariat mai mulţi stâlpi de energie electrică.

Articol editat de robert, 14 martie 2025, 10:53

Un număr de 28 de localităţi rurale din judeţul Maramureş au rămas fără energie electrică, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei furtuni puternice, informează Agerpres.

 
‘Au fost afectate parţial, conform ultimelor date transmise, opt linii de medie tensiune alimentare cu energie electrică, dar şi 113 puncte de transformare. Sunt 6.734 de consumatori nealimentaţi cu energie electrică din 28 de localităţi: Bistra, Valea Vişeului, Leordina, Petrova, Crasna Vişeului, Negreia, Dragomireşti, Ieud, Coroieni, Preluca Veche, Groape, Sâlniţa, Jugăstreni, Preluca Noua, Văleni, Drăghia, Dealu Mare, Vima Mare, Răzoare, Intrerâuri, Codru Butesii, Poienile de Sub Munte, Tulghieş, Buciumi, Buteasa, Hovrila, Călineşti şi Corneşti. În teren lucrează nouă echipe de intervenţie de la societatea Electrica pentru remedierea deficienţelor şi alimentarea cu energie electrică a consumatorilor’, a informat prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder.

Vântul puternic a doborât copaci şi a avariat mai mulţi stâlpi de energie electrică.

‘Rafalele puternice de vânt au prăbuşit nouă copaci: doi în municipiul Baia Mare, doi în oraşul Vişeu de Sus, un copac în comuna Deseşti, un copac în oraşul Borşa, un copac în oraşul Baia Sprie, doi copaci în comuna Copalnic Mănăştur. Un stâlp de telefonie s-a prăbuşit în comuna Copalnic Mănăştur, respectiv au fost avariaţi trei stâlpi de alimentare cu energie electrică. În municipiul Baia Mare, pe strada Petre Dulfu, arborele prăbuşit de rafalele puternice de vânt a avariat două autoturisme’, a precizat Rudolf Stauder.

De asemenea, pe DN 18, prin Pasul Gutâi, drumul care asigură legătura dintre municipiul Baia Mare şi municipiul Sighetu Marmaţiei mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt.

‘Pe sectoarele DN 18, în Pasul Gutâi – urcare dinspre Baia Sprie şi coborâre spre Mara -, respectiv în Pasul Hera, au fost doborâţi mai mulţi copaci de rafalele puternice de vânt. Angajaţi de la secţia de drumuri naţionale, dar şi pădurari de la Direcţia Silvică Maramureş au intervenit, sprijiniţi de echipaje ale poliţiei, care au asigurat fluidizarea traficul rutier şi măsurile de siguranţă, pentru tăierea copacilor cu drujbe şi îndepărtarea materialului lemnos de pe partea carosabilă. Pe drumurile judeţene DJ 182 B, zona localităţii Coaş, respectiv DJ 185 Ocna Şugatag – Hoteni au fost copaci prăbuşiţi’, a spus Rudolf Stauder.

În localitatea Răzoare a căzut grindină de dimensiunea unui bob de porumb.

Prefectul a anunţat că, în perioada următoare, vor fi constituite comisii mixte care se vor deplasa în teren pentru evaluarea pagubelor produse la nivelul judeţului de fenomenele meteo.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

JUDEȚUL ALBA

Zeci de apeluri în diferite zone au fost înregistrate joi, 13 martie, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba după ce vântul puternic a doborât copaci şi stâlpi pe maşini sau a smuls acoperişuri.

 

Potrivit ISU, pompierii militari intervin la mai multe solicitări pentru îndepărtarea efectelor negative produse de codul portocaliu aflat în vigoare.

În Alba Iulia, în nouă locuri, şase acoperişuri au căzut pe autoturisme sau pe trotuar iar trei maşini au fost avariate de copaci doborâţi de vânt.

‘La nivelul dispeceratului ISU Alba sunt înregistrate câteva zeci de apeluri, în diferite zone, privind acoperişuri căzute/arbori din cauza fenomenelor de cod portocaliu – vânt puternic. Se intervine cu toate forţele pentru gestionarea rapidă a tuturor situaţiilor de urgenţă. Până la momentul de faţă, nu sunt înregistrate victime’, a transmis ISU Alba.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Acoperişul unui bloc din oraşul Năsăud şi cel al unei societăţi comerciale din municipiul Bistriţa au fost smulse de vânt, vineri, 13 martie, în timpul unei furtuni.

 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale, respectiv autoturisme avariate.

De asemenea, în municipiul reședință, un arbore a căzut pe strada Alba Iulia, iar pe alte trei străzi au căzut ţigle sau alte elemente de pe acoperişuri.

În plus, echipele Electrica intervin în mai multe localităţi, unde sunt înregistrate probleme: stâlpi de electricitate prăbuşiţi în Cristeştii Ciceului, Negrileşti, Rebrişoara şi pe o stradă din Bistriţa şi fire de electricitate căzute pe carosabil în municipiul Bistriţa, pe strada Gării.

CITEȘTE ȘI: Cluj: Acoperiş de bloc căzut peste maşini şi o casă lovită de trăsnet

 

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

 

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Transilvania luni, 9 martie 2026, 11:26

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a fost dotată cu primele autovehicule tactice blindate ușoare (ATBTU) „Cobra II” 4×4....

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 13:11

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România

Sezonul de schi anul acesta se apropie de final. Se mai schiază pe alocuri, acolo unde s-a lucrat mult pentru producerea zăpezii artificiale, mai...

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 12:59

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților

Accesul cu snowmobile și ATV-uri în zonele protejate din Parcul Național Munții Rodnei ar fi devenit un fenomen repetat, potrivit unor imagini...

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania joi, 5 martie 2026, 13:38

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise

Probleme mari pe pârtiile de schi din Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise din Parcul Național...

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:42

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season

Consiliul Județean Bihor vrea să transforme stațiunile montane Vârtop și Stâna de Vale în destinații turistice all-season. Președintele CJ...

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:17

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026

Primăvara aduce startul unui nou sezon de restaurare: Ambulanța pentru Monumente a lansat oficial calendarul intervențiilor pentru 2026.  ...

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Transilvania marți, 3 martie 2026, 11:57

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș

Pârtiile din Maramureș oferă în această perioadă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar iubitorii schiului...

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș
Transilvania luni, 2 martie 2026, 12:49

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe

Rezultatele analizelor efectuate în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025 arată faptul că, din...

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe