Ascultă Radio România Cluj Live

Ajunul Crăciunului – românii se pregătesc pentru a primi colindătorii

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post şi trebuie binecuvântate de preot înainte de a fi consumate.

Ajunul Crăciunului – românii se pregătesc pentru a primi colindătorii

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 decembrie 2024, 00:00

24 decembrie este Ajunul Crăciunului, iar românii se pregătesc pentru colindători.

Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post şi trebuie binecuvântate de preot înainte de a fi consumate.

Gospodinele pregătesc covrigei şi colaci care, în tradiţia populară trebuie să amintească de înfăşurarea unei mâini cu degetele întinse aparţinând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la naşterea pruncului şi căreia i-au fost tăiate mâinile.

Tot în Ajunul Crăciunului se pregătesc turtele cu nucă şi cânepă, numite şi ”scutecele Domnului”.

În popor se spune că în Ajunul Crăciunului trebuie ţinut un post aspru, iar oamenii să mănânce abia atunci când se iveşte prima stea de seară, care aminteşte de cea văzută de magii de la Răsărit. Astfel, vor fi sănătoşi şi vor avea mai mult noroc.

Dar, în toată agitația pregătirilor, a bucuriei și a goanei după “spiritul Crăciunului”, deseori uităm cu adevărat semnificația reală a acestei sărbători.

Am fost la Târgul de Crăciun din Sibiu și am întrebat tinerii trecători ce sărbătoresc de Crăciun și cum petrec această sărbătoare:

Vorbitor 1: O sărbătoare, petreci timpul cu familia, cei dragi, cei iubiți și mănânci bine sau bei bine.

Reporter: Și ce reprezintă Crăciunul, de fapt? Ce ar trebui să sărbătorim de Crăciun?

Vorbitor 1: În termeni religioși, Învierea. (???)
Vorbitor 2: Mergem la colindat, sărbătorim în familie, povestim…

Reporter: La biserică mergeți?

Vorbitor 2: Da, mergem și la biserică.

Reporter: Ce sărbătorim de Crăciun, știți?

Vorbitor 2: Nașterea Domnului Isus.

Reporter: În ce fel alegi tu să sărbătorești?

Vorbitor 4: Cu familia. Eu deja m-am pregătit de Crăciun, am cadouri pentru toată familia.

Da…, “Învierea”, după cum ați auzit, există și astfel de răspunsuri… 🙁

Asistăm, din păcate, la o sărbătoare fastuoasă, decorată superb, menită să ne facă fericiți, să ne aducă aminte să fim mai buni, dar fără esență.

Astăzi, din păcate, toți îl așteaptă pe Moș Crăciun, pe când motivul sărbătorii este nașterea lui Iisus Hristos, iar cunoașterea acestui lucru nu are legătură cu religia sau crezul fiecăruia, ci are legătură cu tradițiile noastre care ne-au format o identitate.

Din păcate, o poveste frumoasă, cea a unui bătrân care aduce cadouri, a înlocuit o altă “poveste”, cea a omului care a venit cu un scop mai precis și mai îndrăzneț, cel de a salva lumea, după cum spunem noi, creștinii.

În 24 decembrie, preoţii merg pe la casele oamenilor cu icoana Naşterii Domnului, vestind venirea lui Iisus Hristos în lume prin intonarea cântării specifice sărbătorii.

Colindătorii şi preoţii care vizitează casele îi simbolizează pe îngerii şi păstorii care au vestit, conform Evangheliilor, Naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos.

Ca și tradiții, se spune că încă din timpuri străvechi, în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos, care s-a născut în iesle și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși.

Pentru a avea noroc în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun, iar gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor.

 

Redacția/George Nedea / Foto: arhivă Radio Cluj

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj
Reportaje sâmbătă, 12 iulie 2025, 00:00

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate

Alessandro Perissinotto (n. 1964, Torino, Italia) este scriitor și profesor universitar. A studiat literele după ce inițial absolvise un institut...

Scriitorul italian Alessandro Perissinotto: Încerc mereu să readuc la viață amintiri uitate