Ascultă Radio România Cluj Live

Senatorii şi deputaţii revin la lucru

Pe ordinea de zi a celor două camere figurează proiecte de lege care aşteaptă votul rapid.

Senatorii şi deputaţii revin la lucru
Foto: Foto: Agerpres

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 2 septembrie 2024, 10:44

Este ultima sesiune a actualului legislativ, în condiţiile în care în luna decembrie vor avea loc alegeri parlamentare.

 

Pe ordinea de zi a celor două camere figurează proiecte de lege care aşteaptă votul rapid, iar unul dintre acestea se referă la majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor la 3.000 lei, faţă de 2.000 de lei cât este în prezent.

Ministerul Muncii a luat această decizie pentru ca oamenii ale căror pensii au fost majorate după recalculare să nu piardă bani.

Proiectul de lege privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 lei va fi dezbătut în procedură de urgență la Camera Deputaților, for decizional, și cel mai probabil va primi votul chiar în prima săptămână de lucru a Parlamentului. Deputatul PNL Raluca Turcan, ministru al Culturii, arată că prin adoptarea în Parlament documentul va produce efecte de la începutul lunii octombrie.

Raluca Turcan: Ca parte componentă a reformei pensiilor, în coaliția de guvernare s-a decis ca proiectul din Parlament pe care l-am depus în anul 2022 să fie în sfârșit votat. El a fost votat în Senatul României în unanimitate. Mi-am dorit ca această măsură să intre mai devreme în aplicare, însă e bine că se întâmplă și la 1 octombrie 2024.

Coaliția de guvernare PSD-PNL a convenit zilele trecute ca majorarea pragului pentru impozitarea pensiilor să fie trecută prin procedură parlamentară accelerată și nu prin ordonanță de urgență.

Din opoziție, AUR solicită modificarea legii pensiilor astfel încât unele inechități apărute în cazul anumitor categorii de beneficiari să fie rezolvate, iar parlamentarii

USR anunță că au depus deja o propunere legislativă în acest sens. Aceasta este ultima sesiune a legislaturii, care a debutat în urmă cu 4 ani. La data de 1 decembrie sunt programate alegeri pentru un nou Parlament.

 

 

Alina Stănuță (RADIO ROMÂNIA)

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 15:22

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea

Preşedintele Nicuşor Dan s-a aflat duminică, 25 octombrie, la Baza Aeriană 86 Borcea, unde a avut loc o ceremonie dedicată Zilei Armatei...

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 09:22

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării consideră siguranţa la Marea Neagră ca o componentă esenţială a securităţii naţionale şi...

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
Politic joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern

USR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a sancţiona derapajele noului Guvern şi, în acelaşi timp, va oferi soluţii pentru România, a...

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic joi, 22 octombrie 2026, 08:50

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de...

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 13:43

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”

Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii – este asigurarea fermă dată miercuri, 21 octombrie, de premierul Luca Niculescu. Șeful noului...

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 10:57

Schimbare la vârful administrației sălăjene

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj de bilanț, subliniind că perioada în care a condus Instituția Prefectului a fost...

Schimbare la vârful administrației sălăjene
Politic marți, 20 octombrie 2026, 17:33

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia, după votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu. Ea va rămâne în funcţie...

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE