Indiferent cât de adâncă este durerea. Studiu internațional al iertării copiilor adulți

Un studiu internațional despre iertarea părinților de către copiii adulți a fost publicat luna aceasta.

Articol editat de cristina.rusu, 29 aprilie 2024, 13:13 / actualizat: 30 aprilie 2024, 17:37

Adesea rănile produse de către părinți asupra copiilor în copilărie pot afecta relațiile pe termen lung și produc rupturi dureroase, stări și emoții negative puternice care conduc la dezechilibre ale atașamentului, încrederii de sine și dezvoltării armonioase.

Chiar dacă adesea părinții sunt cei care iartă greșelile copiilor și aceștia pot greși, la rândul lor.

La realizarea studiului internațional despre iertarea părinților de către copiii adulți a participat și psihoterapeutul clujean Valentina Șimon:

În ultimele decenii iertarea a câștigat o recunoaștere importantă în dobândirea și menținerea echilibrului sănătății emoționale, a stării de bine individuale, dar și în cadrul relațiilor de toate tipurile; cu precădere în relațiile de cuplu și familie unde mizele emoționale sunt majore și apropierea afectivă este mereu strânsă, profundă.

Beneficiile iertării sunt printre cele mai prețioase: o stare generală mult mai bună, un echilibru sufletesc, persoanele care ajung cu adevărat să ierte se eliberează de tensiunea psihică, de sentimentul de ură și furie.

Pacea ia locul acestor ranchiuni și, inclusiv corpul nostru fizic experimentează o stare de bine, o eliberare și relaxare. Pentru că mintea, corpul și sufletul, toate comunică între ele, iar resturile, stricăciunile emoționale neprocesate, neeliberate afectează și celulele noastre. Sunt mai cunoscute ca simptoame psihosomatice tensiunea arterială, diabetul (denumit în popor și boala suferinței emoționale).

Studiul științific la care am participat în ultimii trei ani, alături de o echipă din Olanda și Israel, abordează iertarea într-un mod inedit și prioritizează procesul psihologic al iertării din perspectiva celui care a suferit răni emoționale, a celui care, influențat de puterea persoanelor dominante din viața sa și din loialitate și iubire față de ai lui, nu poate transforma în timp real rana emoțională suferită și o ascunde în sufletul său precum cutia neagră a unui avion care înmagazinează cele mai de preț informații.

Ei bine, oamenii se pare că au nevoie de un proces mult mai îndelungat pentru a ajunge la decizia de start în procesul iertării.

Studiul nostru descrie iertarea copiilor necesară pentru vindecarea rănilor emoționale suferite în copilărie și face referire la modul în care aceste răni au fost provocate de părinții lor. Astfel, ajung să intre într-un proces psihologic de iertare față de aceștia.

Cercetarea este una calitativă, tradițională, caracterizată de analiza în profunzime în experiențelor emoționale trăite de cei 48 de participanți din Olanda, România și Israel care s-au oferit să participe voluntar la derularea acestei cercetări și la descoperirile ce au urmat.

Concluziile evidențiază importanța majoră a unei decizii luate conștient, la maturitate, după trecerea unui prag în dezvoltarea ca adult.

Decizia a fost imboldul și, totodată încurajarea de a porni un astfel de proces de iertare față de părinți, pentru rănile afective pricinuite în copilărie.

Totodată este relevantă recunoaștrea de către copilul devenit adult a existenței laturilor umane ale părinților care au rănit în trecut. Astfel a fost mai ușoară înțelegerea părintelui în contextul său de viață de atunci, rădăcinile stărilor și comportamentelor sale de atunci. Aceste conștientizări sunt predictorii esențiale, elementele puternice ce pot duce la începerea unui proces de iertare la nivel psihologic.

Interesante sunt și nuanțele asemănătoare din cele trei țări, dar unele diferențe semnificative.

Adesea rănile produse de către părinți asupra copiilor în copilărie pot afecta în profunzime relațiile pe termen lung de timp și produc rupturi dureroase, stări și emoții negative puternice care conduc la dezechilibre ale atașamentului, încrederii de sine și dezvoltării armonioase.

De obicei părinții sunt cei care iartă greșelile copiilor. Însă noi, în această cercetare, ne-am axat pe iversul situațiilor, pe investigarea a ceea ce se întâmplă în interiorul copilului rănit, cu ce urme sufletești rămâne acesta după anumite pedepse sau interacțiuni violente cu părintele.

Neglijența părintelui față de propria-i persoană, prin consum de alcool în exces, de exemplu, sau convingeri greșite de viață despre cum trebuie să fie o fată, un băiat sau un tânăr, în general, pot conduce la răni majore care se materializează în insecuritate emoțională a copilului care nu se mai poate baza pe adult, ci trebuie să se salveze singur, să își activeze un plan de supraviețuire format din diferite mecanisme noi de adaptare.

Este vorba despre strategii emoționale, comportamentale menite să redea o formă de echilibru în raport cu părintele care nu mai trebuie deranjat pentru că poate deveni violent.

În caz de conflict în familie, copiii se substituie disfuncțional rolului părintelui cu autoritate, iar această solicitare duce la un nivel ridicat de stres pentru ei și la dereglarea modului de adaptare a sistemului emoțional și nervos.

Se declanșează factori hormonali și psihologici cu impact în fizic și care ajung să se interconecteze între ei, fie sub formă de comportamente ”anormale”, fie ca simptom fizic.

Aproape pentru jumătate din respondenți procesul de iertare a venit în urma unei decizii personale, din dorința de a nu mai simți ură, furie și pentru a se elibera de trecut, pentru a nu mai se afla în poziția de victimă și pentru a-și putea continua viața și relația cu părinții, dar și de a nu-i mai pune, pe cei dragi lor, în rolul de învinuiți.

Această decizie de iertare vine ca un fel de iluminare. Dă sentimentul bun al unei puteri sănătoase, activează intens dorința, dar și nevoia de asumare a responsabilității transformării dinamicii afective și, implicit, a relației.

Este vorba despre o schimbarea unei traiectorii liniare de la victimă-învinuit la un proces înțelept de iertare, de la adultul capabil, la adultul înțeles și văzut în cultura și viața sa de atunci.

O mare parte dintre cei 48 de participanți la studiul internațional au pornit procesul de iertare după o perioaă de psihoterapie, mai ales dacă este vorba despre respondenții din România. Unii au ales să ierte la îndrumarea soților sau a fraților.

O pondere crescută cu substrat religios în procesul de inițiere a iertării au fost cei din Olanda și România, unde componenta doctrinei creștine a avut un rol motivațional în a sugera că e bine să ierți, să nu ții ură pe aproapele tău.

În Israel, cel mai important aspect a fost implicarea părintelui care a rănit în procesul de vindecare și care a avut disponibilitatea de a recunoaște, în mod direct, influența negativă și a cerut iertarea.

Iertarea, pentru majoritatea a fost un proces foarte personal, interiorizat și cu o durată medie de 3-5 ani.

Pe de altă parte, ca recompensă, sentimentul de eliberare emoțională a predominat ca rezultat, pentru respondenții din toate cele trei țări.

Bucuria de a trăi fără gânduri negre și supărări, de a scăpa de tensiuni și povara lucrurilor neîncheiate a fost minunată, în toate situațiile.

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.