Ascultă Radio România Cluj Live

Negocieri între salariați și conducerea Poștei Române (UPDATE)

Angajaţii de la Poştă, membrii de sindicat, trebuie să decidă dacă acceptă propunerea înaintată de conducerea Companiei Naţionale, în urma protestelor din ultima perioadă şi a încetării lucrului, luni, 1 aprilie, în mai multe oficii din ţară.

Negocieri între salariați și conducerea Poștei Române (UPDATE)
Foto: Foto: Agerpres

Articol editat de Andreea Leonid, 2 aprilie 2024, 14:15

UPDATE, ora 14:15

Greva angajaţilor din cadrul Poştei Române continuă marţi, 2 aprilie, la nivel naţional, în condiţiile în care conducerea companiei a deschis două dosare în instanţă, unul pentru suspendarea grevei şi unul pentru constatarea nelegalităţii grevei, a anunţat Blocul Naţional Sindical.

Reprezentanţii sindicatului susţin că se vor prezenta miercuri, 3 aprilie în instanţa de judecată pentru a-şi formula apărarea.

‘În timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, conducerea Companiei Naţionale

Poşta Română a deschis două dosare în instanţă. Unul pentru suspendarea grevei şi unul pentru constatare nelegalitate grevă şi daune. Reprezentanţii sindicatului se vor prezenta mâine (miercuri, n.r.) în instanţa de judecată pentru a-şi formula apărarea. Greva angajaţilor din cadrul C.N. Poşta Română continuă şi astăzi (marţi, n.r.) la nivel naţional’, se precizează în comunicat.

Propunerea înaintată de conducerea companiei şi Ministerul Cercetării, după o şedinţă de negociere de 6 ore, vizează o creştere salarială pentru angajaţii Poştei Române în două tranşe: la 1 iulie, când salariul minim creşte la 3.700 de lei brut (de la 3.300 de lei brut în prezent) şi la 1 septembrie, cu încă 420 de lei brut’, precizează BNS.

Astfel, cumulat, un angajat al Poştei Române ar primi o creştere salarială netă de 369 lei în medie.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Proiectul noului contract colectiv de muncă include o creştere salarială în două tranşe care în toamnă ar duce la o majorare totală netă în medie de aproximativ 370 de lei, calculează liderul BNS, la care este afiliat Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

 

Angajaţii au cerut o majorare de 400 de lei, în contextul în care – spun ei – mai bine de jumătate dintre lucrători primesc salariul minim pe economie. Dumitru Costin a declarat că după majorarea salariului minim, preconizată la mijlocul anului, ar fi şi mai mulţi angajaţi la acest nivel de salarizare:

Avem o situație de nedorit într-o societate comercială, o să ajungem la un procent uriaș de salariați plătiți pe salariul minim la 1 iulie și va trebui ca după aceea să facem corecții pentru a încerca să respectăm niște principii în activitatea companiei și mai ales în munca oamenilor. Liderii noștri vor discuta cu oamenii la locurile de muncă și sperăm ca soluțiile identificate să fie până la urmă agreate. Decizia aparține membrilor noștri, ei sunt cei care vor decide ceea ce facem pe mai departe. (Dumitru Costin, lider de sindicat)

Majorarea în două tranşe, la începutul lunii iulie şi în septembrie este ceea ce îşi permite în acest moment Poşta, spune Cristian Tapalagă, director în cadrul companiei şi reprezentant al acesteia în comisia de negociere:

Eu consider că s-au pus baze temeinice pentru a se agrea și semna acest contract colectiv de muncă. Am negociat după 5 zile intense toate clauzele contractuale, astfel încât am mare încredere că ne vom păstra cuvântul ambele părți. În momentul de față Poșta este stabilă, avem bani de majorări, sper și nu văd nicio problemă să fie semnat. (Cristian Tapalagă, director în cadrul Poștei Române)

O decizie cu privire la încetarea sau continuarea protestului ar urma să fie anunţată astăzi. Potrivit Blocului Naţional Sindical, 7 mii de angajaţi ai Poştei, din 32 de judeţe, au fost, ieri, în grevă.

 

Foto: Agerpres

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
Social miercuri, 11 martie 2026, 13:21

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere

Tot mai puţini români sunt interesaţi de un loc de muncă în străinătate, în situaţia actuală internaţională incertă.   Aproape...

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:41

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile

”Salvaţi Copiii” România le cere autorităţilor adoptarea de ”măsuri sistemice, susţinute şi predictibile”, pentru reducerea sărăciei...

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:32

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei

Jandarmeria Maramureș, în colaborare cu rangerii Administrația Parcului Național Munții Rodnei, a desfășurat la sfârșitul săptămânii...

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate

Două construcţii ilegale ridicate pe malul Barajului Firiza, situat în Munţii Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar şi...

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:23

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE

UPDATE: ora 16.00 România a acoperit integral fiecare loc care i-a fost alocat în zborurile de evacuare prin mecanismele legate de instituțiile...

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:14

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud a finalizat plata beneficiilor de asistență socială pentru...

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie
Social marți, 10 martie 2026, 16:46

Vulturul sur revine în România după 70 de ani

Masivul Făgăraș devine locul unui moment important pentru conservarea naturii din România: vulturul sur revine în țară după aproximativ 70 de...

Vulturul sur revine în România după 70 de ani
Social marți, 10 martie 2026, 16:09

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină

Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil de 5 ani a avut loc marți, 10 martie, în localitatea Dumitra, informează Inspectoratul de...

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină